Co-sleepingul e nașpa pentru amor!

Frica mea cea mai mare a fost că îmi pierd nevasta odată cu venirea copilului.

Nu la propriu… Dar mă gândeam serios că voi fi izgonit din dormitor, că mă voi mai întâlni cu soaţa din an în Paşte şi că viaţa noastră se va schimba total. Să nu credeţi că sunt vreun egoist sau ceva, dar sincer, gândul că nu mai dorm lângă femeia pe care o iubesc mă îngrozea într-un fel.

A venit şi momentul mult aşteptat. Am adus copilul acasă. Acum întrebarea majoră: cum dormim?

-George, mie îmi e frică să îl culcăm cu noi în pat.

-Păi?

-Păi noi dormim într-un haos total. Tu îţi arunci picioarele de colo-colo, eu mă învârt ca un titirez şi el e mic. Ca să nu îţi spun că furi plapuma non-stop… Dacă îl lovim? Dacă se sufocă?

-Da, ai dreptate.

-Vrei să dorm eu în altă cameră? Am întrebat cumva speriat.

-Nu, iubire. Cum să dormi în altă cameră? Ce prostie e asta?

Aşa se face că am ataşat pătuţul lui de al nostru. Vis pentru toată lumea, ne-am gândit. A mea dormea cu mâna pe copil ca să-l simtă şi o vreme am trăit fericiţi. După ce ne-am acomodat unii cu alţii, ne-am dat seama că ne lipsesc lucrurile pe care le făceam înainte: să vedem un film seara, să mai povestim… Nu mai puteam. Copilul avea un somn atât de fin încât la fiecare zgomot se trezea şi Jihadul se pornea. Urla ca din gură de şarpe şi alta nu.

Ne uitam la filme cu căştile pe urechi, abia ne mişcam ca nu cumva să trezim prinţul şi, nu o dată, m-am trezit cu o pernă în cap pentru că sforăi… Pe la 4 luni şi ceva, prinţul crescuse atât de mult de nu mai încăpea în pat. Se trezea a mea soţie cu nişte picioare în cap de sărea ca arsă. Zici că descindea poliţia cu mascaţii la 5 dimineaţa peste ea şi se ştia vinovată de ceva grav. Pe mine mă înfunda râsul, dar o dată n-am îndrăznit să fac mişto.

La un moment dat, într-o vineri, cu inima strânsă ce-i drept, i-am propus soaţei să culcăm copilul la el în cameră, că doar n-am amenajat-o degeaba ca-n poveşti. Avea acolo de toate şi cel mai important: linişte.

-Eşti nebun? Eşti cu capul? Dai copilul afară din cameră?

-Iubito, n-o lua chiar aşa… Gândeşte-te că va fi mult mai liniştit. Nu îl va mai deranja niciun zgomot, putem să vedem un film ca oamenii normali, nu mai amorţim în aceeaşi poziţie, putem aprinde lumina. Iubito, putem face şi noi dragoste ca oamenii normali. Hai să încercăm o noapte şi vedem cum e. Dacă nu merge, schimbăm la loc.

-Crezi că o să fie bine?

-N-are cum să fie altfel.

Am  convins-o! Doamne, dar ce emoţii am avut. Nu vă spun. Mă aşteptam din moment în moment să îmi dea cu ceva în cap. Cum n-a fost aşa, am început să sper. Îmi şi imaginam ce noapte furtunoasă mă aşteaptă. Doar artificii pe tavan îmi imaginam.

N-am avut parte de nimic. A stat trează ca becul!!! Ba mai mult îl verifica din jumătate în jumătate de oră. Pe copil, nu pe bec. Dădea refresh non stop la camera de supraveghere. Ce a câştigat? O noapte de nesomn că cel mic n-a avut nicio treabă. A dormit ca valiza în gară.

Acum piciul are 2 ani şi 8 luni şi la fel doarme. Neîntors, fără griji, nimic pe lume nu îl deranjează.

A mea mai încearcă să-l ademenească în patul nostru dar n-ai cu cine. Lui îi place în camera lui. Acolo are toţi supereroii, acolo s-a obişnuit, acolo nu îl deranjează nimeni şi nimic. Eu? Sunt super mândru de el!

P.S Dacă trebuia să dorm în altă cameră, o făceam o vreme… Şi după o vreme o trimiteam pe a mea în vacanţă şi îl obişnuiam eu cu camera lui. Cumva.

P.S 2 Varianta soaţei o găsiţi pe videoblogulcopiilor.ro .