Ce jucării îți trebuie pentru nou- născut (P)

Gata, ne-am așezat la casa noastră, bebe este bine și cu toții ne gândim deja la cum să ne petrecem timpul într-un mod cât mai distractiv.

În privința lui Corcodel, el doarme mult. Mănâncă mult. Și face mult și alte lucruri. Face exact ce trebuie să facă el la câteva zile de viață.

Dar, în puținele ore când stă treaz, începe să descopere lumea. Este atras de chipul mămicii, la mine se strâmbă mult, iar pe sora mai mare o ascultă cum îi cântă un cântecel, care îl liniștește. Își descoperă familia.

Este atras deja de sunete și de anumite imagini.

Are nevoie să fie încurajat pe drumul ăsta. Să înceapă să se miște mai mult, să-și întindă brațele și picioarele, să-și întărească mușchiuleții, să stea pe burtică și să se întindă după ceva, să strângă pumnii. Să conștientizeze ușor, ușor că poate face lucruri.

Și uite așa apar jucăriile în viața lui. Sunt foarte utile, fie că le cumpărați, fie că le creați voi. În primele luni de viață, trebuie să fiți, însă, foarte atenți la ce îi oferiți micuțului. Bine, trebuie să fiți atenți tot timpul, dar mai ales în primele 6 luni. Jucăriile astea trebuie să aibă piese mari, imposibil de înghițit, și să fie din materiale de calitate, hipoalergenice. Jucăriile de pluș, cu certificare UE, sunt un bun exemplu.

Pe de altă parte, trebuie să producă zgomote, dar nu unele foarte ascuțite, trebuie să fie rezistente la șocuri, să aibă lumini și muzică.

Prima jucărie pe care ar trebui să i-o oferiți bebelușului ar fi un carusel. El îmbină perfect toate caracteristicile necesare menționate mai sus. Plușurile care atârnă și sunt învârtite îi atrag atenția bebelușului, îl fac să-și dorească să le prindă și își întinde mâinile. Apoi muzica îl liniștește. Trebuie să fie cântece de leagăn, fără tonalități înalte. Iar lampa de veghe ajută și ea atunci când părinții îl verifică pe bebe.

Noi am ales un carusel de la Fisher Price, care ni s-a părut foarte fain, din prima clipă. Plus că, lampa de veghe poate fi folosită și separat, mai târziu, fără carusel. La fel și plușurile cu care vine. Pot fi agățate ulterior pe cărucior.

Sophia i-a botezat deja pe cei trei maimuțoi și a declarat scurt: e bun pentru bebe! Dacă sunteți interesați îl găsiți AICI.

Dacă nu vreți un carusel, puteți alege o lampă de veghe sub formă de hipopotam. E din pluș și poate fi pusă chiar în pătuțul copilului. Ușor, ușor, se va întinde după ea. De ex, deja exersăm această activitate. Îl punem pe bebe pe burtică și mișcăm jucăria în fața ochilor lui, astfel încât să-l facem să se miște câțiva centimetri. E un început. Sunt primii lui “pași”. O găsiți AICI.

Ultima, dar nu cea din urmă, cred că este utilă o “zdrăngănitoare”. Face tot felul de zgomote, în funcție de cum o miști. Zebra noastră poate fi fixată pe podea. Mometan o folosim doar pentru sunete, dar, după trei luni, va fi bună pentru “cursele” de pe parchet. Plus că are câteva elemente pentru dentiție, știți perioada aceea când pe bebei îi mănâncă gingiile și ar roade tot prin casă. Discutăm despre asta, însă, detaliat într-un alt articol. Zebra poate fi găsită AICI.

Una peste alta, acestea sunt primele trei jucării pe care bebe le-a primit.  Le-am testat împreună cu Sophia înainte de a i le oferi. Vedeți unboxingul în video-ul de mai jos. E tare haios! 🙂

Dacă aveți alte recomandări de jucării, vă aștept părerile cu mare drag.