„Ce educație proastă îi dai copilului! Mare papă lapte ești!”- hate-ul zilnic

Cred cu tărie că, peste 20 de ani, dacă vei întreba copilul de azi, ce și-a dorit cel mai mult când a fost mic, nu îți va indica vreun cadou scump, vreo mașină de fiță sau nu știu ce consolă de ultimă oră. După ce va trage aer în piept, după ce se va gândi puțin, ochii îi vor coborî în pământ, vă răsufla încet și, cu o mare tristețe în voce, va răspunde: “Mi-aș fi dorit mai mult timp cu tata!”.

Din păcate, însă, nu toți părinții de azi se gândesc la cum vor fi adulți copiii lor.

„Ce educație proastă îi dai copilului! Mare papă lapte ești… Stai cu curu’ pe canapea și vorbești ca să nu adormi… Imbecilule… fă ceva…”

E mesajul unei doamne, voi continua să-i spun doamnă pe tot parcursul acestui articol. Mi l-a scris ca un comentariu la un video pe care l-am postat într-o zi. Eram cu cel mic și povesteam despre ceva. Nu mai știu despre ce. Era un clip ca toate celelalte pe care le fac. Clipuri în care mă joc cu ai mei copii, în care povestesc despre provocările de părinte sau în care promovez anumite produse pe care noi le folosim.

Am ales să fac genul acesta de filmări. Am ales să petrec cât de mult timp pot cu ai mei prichindei. Pentru ei mai ales, pentru fericirea lor, dar și din dorința de a-i convinge pe alții să-mi preia exemplul. Și pentru mine!

Am fost un copil care a tânjit după dragostea tatălui. Era părintele acela clasic. Stâlp. Rigid. Aducea banii în casă. O vreme. Și credea că asta e tot ce trebuie să facă.

Și am ales să fiu exact cum nu a fost el, pentru copiii mei.

Și am început SĂ FIU cu ei. O oră, două, apoi zile. Și am văzut cum copiii mei îmi returnează recompense inimaginabile. Tone de dragoste pură. Cum îmi caută îmbrățișările. Cum se abandonează la pieptul meu, știind că acolo este locul lor sigur.

Da, doamnă, sunt un papă lapte! Dacă a-mi ține copiii în brațe înseamnă a fi un papă lapte, da, atunci sunt!

Sunt și imbecil! Clar! Asta pentru că am ales să-i pun pe primul loc în viața mea. Clar sunt un imbecil, dacă te gândești că am renunțat la proiectul carierei mele în tv ca să stau acasă cu copiii!

M-am confruntat cu astfel de abordări din partea cititorilor încă de când am deschis blogul Taticool. De mai bine de șase ani, mă lupt cu astfel de mentalități. La început, femeile mă trimiteau pe șantier, că nu e locul meu lângă copii, iar bărbații îmi spuneau că ar trebui să mă apuc de reclame la tampoane.

Și erau mulți toți aceștia. După atâția ani, lucrurile s-au mai schimbat. Cel puțin nucleul meu de cititori a înțeles ce fac și preiau din experiențele mele. Uneori, însă, când ies din bula mea, revin la vechile mentalități. E complicat să-i schimbi pe aceștia. Sunt cei care își bat nevestele la cină sau cele care cred că un copil trebuie educat zilnic cu palma la cur, iar bărbatul are voie să stea în birt când și cât vrea, pentru că muncește din greu.

“Fă ceva!” Îmi spune doamna! Dar, dragă doamnă, de ai ști câte fac! Din chestiile astea pe care dumneata le vezi nimicuri, am creat două afaceri. Le conduc zilnic, am angajați, le asigur alor mei un trai decent și plătesc taxe măricele lună de lună la stat. Taxe din care îți plătesc și dumneata o pensie, un ajutor social sau vreo alocație nepoților. Fac, doamnă, multe, doar că altfel decât cum știi dumneata! Actual, adaptat vremurilor. Nu neapărat cu cârca, nu neapărat în arșița soarelui sau în praf. Cu capul, doamnă!

Eu nu-ți cer ție socoteală cum trăiești, tu de ce mi-ai cere mie? De ce ar trebui să mă înjuri, când e atât de simplu să treci mai departe la următorul clip? De ce ar trebui să judeci, când nu e treaba ta?

Să știi că nu mie îmi faci rău. Eu sunt foarte mândru de tot ceea ce am creat. Sunt asumat, sunt fericit. Și ca tine am întâlnit mii până acum și nu m-au putut opri. Dar tu? Oare, când scrii astfel de cuvinte, nu-ți faci rău ție? Oare nu cumva recunoști că sufletul ți-e plin de frustrări, de tristețe și durere? Oare nu cumva ești foarte nefericită? Și, scriindu-mi mie astfel, nu te adâncești și mai mult în nefericirea ta?

E alegerea ta, dragă doamnă!

Ești convinsă că eu îi dau o educație proastă copilului meu! Ești convinsă de asta. Cu aceste cuvinte îți începi mesajul către mine. Râd. Mult!

Pentru că niciun copil nu poate ajunge rău dacă e crescut cu iubire!