Bani mai mulți pentru părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului

Pentru că am scris în repetate rânduri despre noua Lege privind Acordarea Concediului de Creștere a Copilului, trebuie să vă țin la curent cu ce modificări mai apar pe acest subiect.

Iată două lucruri noi:

STIMULENTUL DE INSERȚIE CREȘTE CU 118 LEI

Ieri, Guvernul a anunțat că va crește stimulentul de inserție la valoarea de 650 de lei. Măsura va fi valabilă de la 1 februarie. Practic, cei care se vor întoarce la muncă anticipat, cu cel puțin 60 de zile înainte ca cel mic să împlinească doi ani, vor primi ca sprijin de la stat acești bani.

Suma va fi acordată până când copilul împlinește 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copiilor cu handicap.

În prezent, stimulentul de inserție este de 532 de lei (50% din indemnizația minimă, aceasta, la rândul ei, fiind 85% din salariul minim brut. Indemnizația minimă are valoare absolută de 1063 lei, iar salariul minim brut- 1250 de lei.

INDEMNIZAȚIA MINIMĂ CREȘTE CU 170 DE LEI

De la 1 februarie, potrivit promisiunilor actualului partid de guvernare, ar trebui să crească și salariul minim brut, de la 1250 la 1450 de lei, un plus de 200 de lei. Actul normativ, însă, nu a fost publicat încă de Guvern.

Prin legea care reglementează concediul de creștere a copilului, indemnizația minimă este condiționată de salariul minim brut, la fel și stimulentul care este de 50% din valoarea indemnizației minime.

Astfel, indemnizația minimă va avea valoare absolută de 1232,5 lei (85% din salariul minim brut pe economie), practic va crește cu 169,5 lei.

Indemnizația minimă se acordă persoanelor care au născut, n-au lucrat niciodată, dar sunt încă în școală și celor care au lucrat, dar veniturile lor sunt la nivelul sau sub salariul minim pe economie.

În urma măririi salariului minim brut pe economie, valoarea stimulentului de inserție (50% din indemnizația minimă- 50% din 1232,5) ar trebui să aibă, de la 1 februarie, valoarea de 616,25 lei. Totuși, Guvernul a anunțat ieri că acesta va fi de 650 de lei.

Rămâne de văzut dacă, prin actul normativ de ieri, Guvernul a dat de la el mai mult sau a stabilit valoarea stimulentului ca valoare fixă, necondiționată de salariul minim brut pe economie. Acest lucru pare avantajos în momentul de față, dar, pe termen lung, în urma creșterilor repetate ale salariului minim, ar putea fi în dezavantajul beneficiarilor. De exemplu, la un salariu minim brut de 1700 de lei, stimulentul ar trebui să ajungă la 722,5 lei. Valoarea fixă ar fi, însă, de 650 de lei.

Alte articole scrise pe acest subiect, găsiți mai jos:

Ministerul Muncii face lumină în privința LEGII CIC. Răspunsuri și clarificări oficiale în articol

S-au aprobat normele pentru Concediul de Creștere a Copilului. Iată ce conțin!