Habar n-am dacă acest articol va face audiență. Deși ar trebui să fie citit de absolut toți părinții. Așa că, dacă, totuși, îl citești, te rog să-i dai un share. Să-l citească și alți părinți.
De data asta, scriu un articol doar pentru mine, pentru că mi-a plăcut mult o acțiune, un proiect. Și simt că trebuie să-l fac cunoscut. Sunt mânat de un sentiment relativ rar- sentimentul de datorie. Da, mă simt obligat să scriu despre subiectul de mai jos. E nevoie de articolul meu și de multe altele pe aceeași temă.
România este pe primul loc în UE la numărul de decese din cauza accidentelor rutiere!
De ce se întâmplă asta? Căci nici nu avem drumuri de mare viteză, iar, prin orașe, traficul e infernal. Deci, așa săraci cum suntem, dacă ne referim la infrastructură rutieră, totuși, reușim să avem cei mai mulți morți din accidente, raportat la numărul de locuitori.
Cum reușim să avem statistica asta infiorătoare?
Totul ține de educație. De aici încep toate. Mulți, foarte mulți dintre șoferii români nu au educație rutieră. Deloc. Nu respectă regulile, sunt impulsivi, nu conduc preventiv, nu le pasă de cei din jur. Și nici pietonii nu sunt mai buni. Sar pe trecere fără să se asigure, cred că, dacă au prioritate, vor fi feriți de accidente, cred că li se cuvine totul atunci când sunt pe zebră. Prea ocupați cu telefoanele mobile, pentru mulți dintre ei nici nu contează culoarea semaforului.
Să vă mai spun și despre cum ne ținem copiii în mașină? Că nu investim în scaune speciale, că nu le punem centurile, că eventual îi luăm cu noi, în brațe, la volan? Că îi punem pe locurile din față? Că suntem, de multe ori, inconștienți? Că ne jucăm cu viețile micuților, crezând că nouă nu ni se va întâmpla nimic?
Ne bazăm că suntem șoferi buni, că soarta ne surâde. Dar, de cele mai multe ori, accidentele se produc din cauza unor factori care nu depind de noi. Iar, dacă adăugăm și inconștiența noastră, tragediile sunt inevitabile.
CUM SE POT SCHIMBA LUCRURILE?
Cu oameni implicați, cu oameni care vor să educe. Și totul trebuie început de la vârste fragede, cu noțiuni de bază.
MAI ȚINEȚI MINTE ORELE DE EDUCAȚIE RUTIERĂ DE PE VREMURI? Când eram scoși pe stradă și dirijam intersecțiile mici? Când opream pietonii și îi rugam să traverseze doar pe verde?
Orele astea au dispărut. Nimeni nu știe de ce, nimeni nu are vreo explicație. S-au dus pur și simplu, înghițite de reforma perpetuă din sistemul de educație românesc.
De curând, am descoperit niște tineri care vor să schimbe situația asta. Atât cât pot ei, cu resursele lor, puțin câte puțin. Cu obstacole precum birocrație și zeci de oameni dezinteresați de proiectul lor, dar cu foarte multă ambiție. Eu le spun „copiii” mei. Da, aproape că le-aș putea fi tată. Sunt studenți și sunt voluntari.
Copiii ăștia au creat o asociație- Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului, pe scurt EDIT. Și au creat și un proiect- Ora de educație rutieră. Merg prin școli și le predau copiilor noțiuni de siguranță rutieră. Noțiuni de bază, un minim pachet informațional, care să-i țină în siguranță când vor să traverseze strada. Da, încearcă să reintroducă orele alea, care au dispărut în neant.
Au început prin 2008. Au convins mai întâi un director de școală, apoi mai mulți, apoi o primărie, apoi Poliția Locală, apoi Poliția Română- Poliția Rutieră București. Anul ăsta au ținut ore în 130 de școli și au învățat 25 de mii de copii. În București.
Vor să ajungă, însă, la toți copiii din țară și vor să reintroducă, măcar opțională, ora de educație rutieră în programa școlară. Mai e de lucru până atunci.
Între timp, m-au contactat și m-au rugat să-i susțin. Așa că am dus-o pe Soph la un curs intensiv de educație rutieră. I-am și filmat pentru rubrica Taticool din emisiunea Vorbește Lumea, Pro tv.
Și am râs mult de tot. Genială a fost Sophia când a dat din casă tot, cum chiar și Taticool ignoră uneori regulile de circulație. Ne-am distrat pe seama mea, dar Soph a învățat. Și mie mi-a plăcut mult. Vă las aici video-ul să-l arătați și voi celor mici.
Sophia a primit, la final, un permis de pieton, așa cum primesc toți copiii care asistă la orele asociației. Iar, acolo, sunt trecute CELE 10 REGULI DE BAZĂ PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ pe care ar trebui să le știe orice copil.
- Strada nu e loc de joacă.
- Zebra nu se supără dacă mergi pe ea.
- Traversezi doar la culoarea verde a semaforului.
- Când traversezi, te asiguri că nu vine nicio mașină, te uiți prima dată în stânga și apoi în dreapta.
- Centura de siguranță este obligatorie, chiar dacă stai pe bancheta din spate.
- Polițistul este prietenul tău, apelezi la el de fiecare dată când ai nevoie.
- Părinții trebuie să țină mâinile pe volan, nu pe telefonul mobil.
- Când circuli cu metroul/ autobuzul, nu blochezi ușa atunci când vrei să cobori sau să urci.
- Când ajungi cu bicicleta la semafor, e obligatoriu să te dai jos de pe ea și să traversezi mergând pe lângă bicicletă.
- Nu scoți mâinile și nici capul pe geamul mașinii atunci când ești în trafic.
În speranța că ați găsit interesant acest articol, că ați învățat ceva din el sau că ai voștri copii au informații utile, vă invit din nou să dați share articolului. Pentru voi, pentru copiii voștri, pentru noi toți!
CITEȘTE ȘI ARTICOLUL ĂSTA: CUM SCAUNUL POTRIVIT ÎȚI SALVEAZĂ COPILUL