Se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă. Încercăm să fim mai buni, mai empatici, mai apropiaţi de lucrurile care contează, de cei dragi, de familie mai ales.
Eu simt aceste sărbători mai puternic ca orice. Mai ales de când suntem trei, lucrurile sunt magice şi savurez cu fiecare por zilele acestea. Ne pregătim intens să îi scriem scrisoare lui Moş Crăciun. Fii-miu încă nu ştie ce îşi doreşte. Dar…
Aseară stăteam cu el pe covor în sufragerie şi ne jucam. Făceam planuri şi ne jucam. Ne gândeam pe cine invităm la masa de Crăciun, dacă facem sau comandăm cozonacul, dacă facem noi sau o rugăm pe una dintre bunici să facă sarmalele. De astea, de-ale magiei de sărbători. Printre preparate culinare, planuri de invitaţi şi alte cele, încercam să îi explic că e foarte fain ca, în ziua de Crăciun, să fim cât mai mulţi la un loc. Să simţim într-adevar că e sărbătoare. La un moment dat, când am ajuns la subiectul cadourilor de la Moş Crăciun, m-a trăznit:
-Auzi? Nu ai vrea tu să strângem o plasă cu jucării de la tine şi să le dăm copiilor la care Moşul nu duce jucării?
Vă jur că am fost cât se poate de bine intenţionat dar nu m-am gândit o secundă la ce avea să urmeze.
Tăcere. Se uita fix la mine şi mă studia. Şi-a făcut ochii mici, mici şi m-a lovit:
-Dar nu ai spus tu că Moş Crăciun vine la toată lumea şi mai ales la copii?
Na! Drege-o, George, că tu ţi-ai aşternut-o! Simţeam că alunec pe o pantă periculoasă şi, când sunt sub presiune, adevărul şi ceea ce simt ies la iveală fără să gândesc.
-Măi, tati. Uite…În lumea asta sunt copii care nu îi cer lui Moş Crăciun neapărat jucării.
-Păi cum aşa? Dar ce îi cer?
Devenea tot mai greu… Dar, cum sunt adeptul adevărului verde în faţă, am zis că nu e cazul să îl menajez cu nimic.
-Să ştii că unii copii îi cer Moşului să le aducă părinţii acasă. Mulţi sunt plecaţi să lucreze departe, departe şi copilaşii lor asta îi scriu Moşului: să vină acasă mama, tata sau amândoi. Alţi copii îi cer Moşului o geacă sau cizme pentru că părinţii lor nu au aşa mulţi bani şi nu pot să le cumpere.
-Le e frig?
-Da. Unora le e frig…
-Ce mai cer Moşului?
-Să ştii că unii cer… mâncare. La fel, părinţii lor nu au bani mulţi şi nu pot să le cumpere copiilor tot ce poftesc.
–Mâncare? Nu au şuncă? Iaurt? Banane? Piure? Gem? (preferatele lui)
-Nu, tati, nu au… Și de asta îți spuneam că unii nici nu se gândesc să îi ceară lui Moșc Crăciun jucării, dar sunt sigur că s-ar bucura foarte tare dacă ar primi. Ce zici? Vrei să strângem câteva într-o pungă pentru aceşti copii?
-Da, tati. Vreau!
Sincer nu mă aşteptam. Nu că n-ar fi darnic, dar până la jucăriile lui. Alea sunt sfinte.
Ne-am ridicat de pe covor, am luat o pungă mare şi el deja mă aştepta în camera lui.
-Ce le dăm? Mă întreabă.
-Tati, ce vrei tu.
Încet, cu răbdare, a pus în punga aceea o grămadă de jucării şi chiar unele la care nu m-aş fi aşteptat să renunţe. Nu m-aş fi gândit nici într-o mie de ani. Le-a aşezat cu grijă, le-a ordonat şi, până nu a umplut punga, nu s-a oprit.
Când a terminat, m-a rugat să duc punga la mașină şi să o duc copiilor.
-Tati, acum copiii o să fie aşa fericiţi ca mine? Că o sa aibă şi ei jucării?
-Tati, sunt sigur că vor fi fericiţi şi sunt foarte mândru de tine!
-Dar, tati?
-Da.
-Cumperi în pungă şi şuncă, te rog? Că e bună tare. Să duci la copii.
Aici… m-am topit. Aici m-a lovit cumva şi mai tare realitatea asta cruntă, uneori, în care trăim. Dacă el, la cei 4 ani ai lui a gândit aşa, noi ce scuză avem?
Să faci un bine e la un deget distanţă. Dar uneori ne e lene. Să faci un bine îţi umple sufletul de bucurie dar ne luăm cu viaţa şi lăsăm ocaziile acestea să treacă pe lângă noi. Să faci un bine e magie curată şi îţi dă un sentiment înălţător.
O putem face cu toţii. E atât de simplu să fim mai buni!