Doamne, năzdrăvan copil am mai fost! Adică, acum, când mă uit în urmă, mă miră teribil că am scăpat cu bine din toate. De la chestii mici, până la trăznăi care le-au înghețat sângele în vene părinților, le-am făcut pe toate. N-am să vă povestesc despre cele rele, că nu vreau să dau un exemplu negativ. 🙂
Dar îmi aduc aminte cu mare drag de cele potrivite vârstei, inocente aparent, dar care, uneori, îi enervau pe părinți. De la bătăile cu perne, la împușcatul cu cornete și până la bătaia cu apă. Le-am făcut pe toate, ca și voi de altfel. Și toate, dar toate cumva se terminau… cam prost. O pernă ajungea în vreun bibelou, o cornetă îl înțepa cam rău pe unul din adversari, iar, după bătaia cu apă, făceam bălți de pe casa scării blocului până în cada din casă. Și mda… părinții se cam supărau. Nu mult, dar suficient cât să mă catalogheze ca pe un… “năzdrăvan”.
Paradoxal, după 30 de ani, nu s-a schimbat nimic. Cumva… copiii noștri sunt la fel de năzdrăvani. Dacă le dăm libertate, reușesc să facă exact aceleași trăznăi ca noi. Și pe mine mă bucură tare chestia asta. Mă uit la fiică-mea, iubește să stea afară, să se cațere în copaci, să se bată cu pernele sau cu apă.
Le face pe toate astea și e fericită. Râde cu gura până la urechi, își trăiește minunat copilăria.
S-a schimbat, totuși, ceva: părintele. Mda, am căutat să fiu un părinte relaxat, complice chiar la trăznăile copilului meu. Nu mi-a plăcut când, copil fiind, eram certat pentru nimicuri. Și am căutat să nu repet greșelile părinților mei. Plus că, la un moment dat, Sophia mi-a spus o vorbă care m-a dat pe spate, m-a lăsat fără cuvinte și m-a convins definitiv: “Tati, sunt copil! E dreptul meu să fac trăznăi!”. Mda, e dreptul oricărui copil să facă năzdrăvănii! Și e bine așa.
Iar eu am învățat și mai mult din experiențele trecutului. Ca jocurile Sophiei, cele care ar putea enerva vreun adult, să fie în siguranță, am ales să fac două lucruri:
- Jocul respectiv să se desfășoare în spații largi. Dacă ne batem cu perne, o facem doar în sufragerie și îndepărtam toate celelalte obiecte din cale. Dacă e vară, ne batem afară. La fel la împușcatul cu apă. Haine special puse pe noi pentru bătălie, din acelea de care mami nu se supără că le murdărim. Și muuuult spațiu în jurul nostru.
- Ne jucăm împreună. Da, ăsta mi se pare ingredientul cel mai important ca și adultul și copilul să se bucure de astfel de momente. Joacă-te, părinte, cu copilul tău! Și nu te vei mai enerva pe trăznăile lui, ci vei lua din fericirea celui mic. Și îl vei putea supraveghea în permanență în timpul jocului.
Am filmat ultima bătaie cu apă. A fost tare mișto. Așa… ca în copilăria mea. Doar că acum au apărut, în locul sticlelor de apă, pistoale, puști și baloane pline cu apă. A fost mișto. Foarte mișto! Am râs mult cu Soph. Și m-am bucurat de bucuria ei! Mi-am încărcat sufletul cu fericirea ei.
Năzdrăvăniile copilăriei sunt aceleași. Indiferent de epoci. Iar tu, părinte, poți să le trăiești acum alături de copiii tăi. Asta este și folosofia celor de la Kinder Chocolate, care, după 20 de ani, a schimbat imaginea de pe celebrul ambalaj: personaj nou pe cutie, același gust.
Așa că ia, părinte, o pauză de la seriozitate și fă o trăznaie cu al tău copil. Ba chiar te invit să o și publici în social media, cu hastagul #NazdravaniileCopilariei.
Hai să-i facem pe toți adulții ăștia serioși, de azi, să-și aducă aminte de copilărie! Și să se joace! Cu micuții lor! Complice!