Ar trebui să-mi fie rușine că i-am dat copilului meu haine purtate de alții?

  1. “Copiii cresc foarte repede şi nu are sens să investeşti în haine multe.”
  2. “Hainele purtate de alţi copii, mai ales cele primite de la prieteni, nu au ciumă!”

După aceste două premise m-am ghidat încă de când fii-miu nici măcar nu era în plan, dar nu toată lumea gândeşte la fel.

Pe principiul: “Facerea de bine e …. de mama”, am să vă povestesc un episod în urma căruia am ajuns la concluzia că aşa ruşine nu am trăit în veci.

Când s-a născut prinţul, m-am trezit în casă, pe lângă copil, cu o grămadă imensă de haine. Pe foarte multe le-a primit cadou de la rude, iar multe altele le-a primit de la prietenii noştri cu copii mai mari. Da, haine purtate de prichindeii lor, spălate, călcate, într-o stare excepţională. Nu că nu ne-am fi permis să îi cumpărăm. Să fie departe de voi gândul acesta din start.

Nu m-a deranjat chestia asta nicio secundă. Ba din contră, m-a bucurat nespus. Vă jur că eu şi soţia am cumpărat în primele luni de viaţă doar câteva piese vestimentare şi asta pentru că, pur şi simplu, ea, nu le-a putut lăsa în magazin pentru că erau foarte drăguţe. N-am ripostat deşi ştiam clar că le va purta maximum de două ori.

Cum vă spuneam a primit fii-miu atunci plase întregi de haine purtate de copiii prietenilor noștri. De la body-uri, bluze, salopete şi pantaloni, a primit de toate. Nu m-am uitat la ele în scârbă, nu le-am privit cu repulsie, ba chiar l-am îmbrăcat cu toate. Oricum soaţa mea era maniacă: îl schimba de 5, 6 ori pe zi.

Ba am primit și un cărucior. Ba chiar am primit şi pat!!! Am primit de la bunici saltea, leagăn, aşternuturi, sterilizator, încălzitor de apă. Practic, noi, personal, am avut o investiţie minimă. Bine… am avut pe ce cheltui banii, nu e problemă, dar lucrurile acestea, practic, ne-au salvat mult.

Pentru că noi ne-am bucurat de toate aceste cadouri pe care le-am folosit cu vârf şi îndesat, când “ne-au rămas mici”, le-am depozitat cu gândul că le vom da şi noi mai departe. Bine… pe cele noi le-am pus la păstrat, cele uzate le-am dat în “Doamne, iartă-mă!”.

Ne-am trezit cu câteva plase burduşite de haine şi ne tot împiedicam de ele prin casă. Ca un făcut, la un moment dat, când tot căutam să le dăm şi să scăpăm de ele, aflu că un prieten nu foarte apropiat, ce-i drept, urmează să devină tată.

-Super! Felicitări! Ce veţi avea?

-Băiat!

-Ce tare!!! Să vă trăiască!!!

Ajung acasă şi îi dau soaţei vestea. A mea, super încântată, pune mâna pe telefon şi o sună pe viitoarea mămică. Vorbesc ele ce vorbesc, după care o văd pe a mea că închide şi era total schimbată la faţă.

-Ce ai păţit?

-Ah, nu ştiu… nimic…

Era confuză şi cumva debusolată.

Îmi povesteşte ca s-a oferit să îi dea viitoarei mămici hainele păstrate de noi, că sunt mişto, că îi vor folosi foarte mult, că sunt îngrijite, că, că, că. Una peste alta, femeia s-a simţit jignită, i-a spus nevesti-mii că are bani să îi cumpere haine copilului, că nu are nevoie de pomană.

Acum, sincer, n-am ştiut cum să reacţionăm, iar nevastă-mea mi-a recunoscut că aşa ruşine nu i-a fost niciodată.  Repet, nu suntem străini de oamenii aceia, ne sunt amici.

În urma celor povestite, am şi eu câteva întrebări pentru voi, dragi părinţi:

  1. E aşa de rău ca hainele celor mici să circule de la unul la altul mai ales când vin de la prieteni? (Adică ştii cine le-a îmbrăcat.)
  2. Suntem noi dezaxaţi că le-am acceptat?
  3. Am greşit că am vrut să le dăm mai departe?