De ceva vreme tot public articole despre nedreptățile din școli și grădinițe, despre dezinteresul unor cadre didactice, despre abuzurile la care sunt supuși copiii și mai ales despre lipsa unui bine viitor pentru micuții noștri.
Articolele sunt citite de mii de oameni și continuă să vină reacții și povești. Așa că vi le transmit mai departe.
Astăzi povestea unei mămici din Sibiu. Și-a luat copilul și a plecat din țară pentru binele familiei. Fetița ei a fost victima unor abuzuri teribile, la grădinițe particulare!!! A luptat, însă, și a reușit să închidă chiar două astfel de grădinițe.
Dincolo de acțiunile ei, transmite un mesaj pe care ar trebui să-l reținem cu toții:
abuzurile la care sunt supuși copiii pot crea traume pe termen lung și nu trebuie să le acceptăm sub nicio formă!
Mai jos găsiți mesajul ei.
„Mi se rupe inima și de copil, dar și de părinții din poveste.
În urma umilințelor grădinițelor private din Sibiu, schimbate de 5 ori în 2 ani de viață ai fetiței, unde a fost postată pe Facebook poza cu ea dezbrăcată pe pagina publică a uneia dintre grădinițe și pusă în fața clasei să râdă de ea copiii când făcea pipi pe ea la 2 ani, am plecat din țară, locuim în U.K. De 2 ani.
Spune-le părinților din poveste că sunt alături de ei. Am făcut plângeri inutile, până nu am făcut publică pe blog povestea, nu s-a întâmplat nimic. După blog, s-au închis două pentru că mamele nu și-au mai dus copiii acolo.
Pe mine m-au făcut nebună toți: mamă cu pretenții exagerate, nu vrea să dea banii (dublu aș fi dat să fi avut cui!).
Între timp și eu și copilul am ajuns atunci la psiholog. La 3 ani după traumă, copilul meu încă mai suferă de anxietate, iar dacă râd cu dragoste când zice ceva amuzant, crede că râd de ea și plânge! Trauma rămâne chiar dacă episodul a trecut.
Copilul din poveste nu va fi fericit acolo. Părinții din poveste trebuie să rămână „verticali”, reacționari, să lase lașii ceilalți să-și înghită nemulțumirile, nu e vina lor, educația româneasca i-a învățat structural să stea în banca lor și să înghită tot ce li se toarnă. Părinților lași le este frică să nu le facă ceva îngrijitoarele copiilor lor, uită că, unde-s mulți, puterea crește.
Îmi pare rău să citesc povestea asta. Dar mulțumesc pentru publicare, contemplam recent o reîntoarcere în Romania (e viață grea în UK), dar mă mai chinui pentru copilul meu (acum are 5 ani, merge aici la școală).”
Dacă vom continua să ne fie teamă să ne cerem drepturile, vom duce la școală copii deștepți, frumoși, empatici și vom scoate retarzi!