5 lucruri esenţiale ca să-i faci trecerea mai uşoară

A venit din nou momentul acela în viaţa noastră, în care ne împachetăm lucrurile şi schimbăm casa.

De-a lungul vieţii, eu m-am mutat de vreo 10 ori, soaţa de vreo 7. Din casa părintească, cu chirie şi tot aşa, din chirie în chirie, până când ne-am aşezat undeva. Sincer, mie mi-a plăcut să mă mut mereu. Îmi plac schimbările astea, mi se pare că dau un refresh la tot. Mă însufleţeşte o astfel de schimbare majoră, îmi creează o altă gândire şi eram 100% sigur că şi pentru cel mic va fi la fel.

Ei bine, nu!

Când i-am pomenit prima oară de o nouă casă, nici n-a vrut să audă.

De ce să ne mutăm? Casa asta nu mai e bună? Întreba cumva cu o urmă de disperare în glas.

-Ba da, e bună, dar ne mutăm la altă casă, pe care o vom face perfectă pentru noi.

-Dar eu nu vreau! Mie îmi place camera mea, mie îmi place camera ta, tati, mie îmi place curtea… Cu sora mea căţel ce se întâmplă?

-O luăm cu noi.

-Nu vreau deloc aşa.

Na belea, ce fac acum? Istoria m-a învăţat că, în prima fază, e bine s-o las moartă. Să rumege el noua informaţie, să şi-o însuşească şi apoi vedem de unde o apucăm.

Gândind mai bine problema, mi-am dat seama că noi, ăștia mari, îi cam dăm lumea peste cap. Îi zdruncinăm singurul univers pe care el ştie că îl stăpâneşte. Îi luăm locul acela, singurul loc, pe care el îl ştie “acasă”. Situaţia trebuia tratată cu delicateţe, mai ales că al nostru băiat este total împotriva schimbărilor majore. Lui îi plac constanţa, ritualul, normalul.

Între timp, noi am căutat casă, am stabilit programul de vizionare şi lista… era destul de lungă. Pe parcursul căutărilor noastre, no, din proprie iniţiativă, nu am mai pomenit despre acest subiect. El, însă, da. Ne mai întreba cum e cu casa nouă, dar cum va fi, dar vor fi copii în zonă, va avea şi acolo camera lui? Cumva îşi aşeza în cap ideile, gândurile şi mai întreba câte ceva ca să îşi ia repere.

-Ce facem? Îl luăm cu noi? Am întrebat eu partea mai deşteaptă a familiei când aveam gata lista de vizionări.

– Da, îl luăm cu noi. Îl implicăm în tot ceea ce facem. George, până la urmă, asta e viaţa. E cu schimbări, e cu decizii, e cu de toate. Nu putem să îl punem în faţa faptului împlinit – tot ce ai ştiut tu nu mai există, asta e noua ta casă, noua ta viaţă. Accept-o că altă şansă n-ai.  

-Da… zici ceva, dar mă gândesc că, dacă îi prezentăm direct o cameră frumoasă, o să-l atragă mai mult decât o casă goală.

-Da, cu siguranţă îl va atrage mai mult, dar vreau să îl implicăm în tot procesul. Chiar cred că îi va fi mai uşor să proceseze informaţia.

Şi… aşa am făcut! Las mai jos o listă de 5 lucruri pe care le-am punctat în procesul marii mutări.

  1. Vizionaţi casele împreună.

Bine… dacă aveţi o listă lungă rău de case pe care vreţi să le vedeţi, poate nu e chiar ok să duceţi copilul cu voi peste tot, pentru că şi pe voi vă ameţeşte o asemenea experienţă. Faceţi un top 3 case şi o alegeţi cu toţii pe cea potrivită pentru voi. La noi nu a fost cazul. Am avut un mare noroc şi prima văzută a fost cea adjudecată. Bine… am mai văzut câteva, dar tot la prima am rămas.

  1. Responsabilizaţi-l.

Când a devenit casa noastră cu totul, la prima vizită ca proprietari, i-am dat cheia prinţului.

-Deschizi tu? E casa noastră nouă acum.

-Da, vreau să deschid eu. Dar crezi că pot?

-Sunt convins că poţi!

Şi a putut. A deschis singur uşa, a intrat primul. Noi am rămas în prag să-l privim cum acumulează tot noul din viaţa lui.

Ne inviţi şi pe noi la tine acasă?

A râs cu gura până la urechi şi ne-a invitat. Se simţea tare bine în noua postură. Era fericit.

  1. Lasă-l să aleagă.

Odată intraţi în casă, stând toţi trei în mijlocul sufrageriei goale, i-am spus să fugă la etaj şi să îşi aleagă camera preferată. Glonţ a plecat pe scări! Noi nu am urcat. Am stat acolo şi am aşteptat. După câteva minute bune în care ne tot gândeam ce o face acolo, l-am auzit:

-Mami, tati, asta o vreau!!! Da, asta o vreau!!!

Abia atunci am urcat şi ne-a prezentat noua lui cameră. Deja ştia unde îşi pune patul, unde îşi pune dulapul cu jucării, cărţile.

-De ce ai ales-o pe aceasta?

-Pentru că de aici se vede cerul mai bine. Din nou… era fericit.

(Noroc că n-a ales dormitorul nostru. Să vezi atunci distracţie).

  1. Implică-l în procesul de amenajare.

Ca la orice casă nouă, e nevoie de ceva muncă înainte să îți duci canapeaua. Măsurători, lavabil, glafuri, spălat geamuri, parchet… mă rog, fiecare cu ce se confruntă. Noi l-am luat cu noi de fiecare dată când am mers să facem treabă. I-am dat trafalet, şi-a luat cu el scule, a săpat în curte, a smuls buruieni şi a spălat pe jos cât n-a spălat soaţa. Simţea că lucrăm cot la cot şi era fericit. Era implicat la fel ca şi noi… Bine, cred că îl motiva şi pizza comandată… Era fericit.

  1. Respectă-i deciziile

Bine, asta se aplică în aproape orice situaţie, dar aici am ţinut să nu ne abatem. Spre exemplu amenajarea camerei. Ok, patul îl avea, dulapul cu jucării îl avea, dar trebuia să luăm perdele, draperii, lustră, covor… De astea, chestii mărunte dar care ustură la buzunar. 🙂 Şi le-a ales singur! Noi, ăştia mari, sigur am fi avut alte preferinţe, dar na… e camera lui, să o aibă cum vrea el. Aşa se face că acum amprenta personală o are din plin şi din nou, e fericit.

Până la urmă lucrurile sunt simple: tratează-i pe cei din jur la fel cum ţi-ar plăcea ţie să fii tratat. Indiferent de vârstă. Chiar dacă ai noştri copii sunt mici, părerile lor contează. Nu le crea din start sentimentul opus. Dă-i aripi, dă-i încredere. Dacă nu o faci rişti ca, lângă tine, să crească un adult şubred. Un adult care mereu are nevoie de susţinere, de sfaturi, de cineva care să-l ghideze. Nu mai trăim vremurile acelea…