Când decizi să faci un copil nu prea ştii la ce să te aştepţi. Practic… habar nu ai. Eu recunosc sincer că n-am avut. Îţi faci impresii vagi şi culegi informaţii de pe ici pe colo. Înmagazinezi ce mai vezi, ce mai auzi şi cam atât… Ştii că la început va plânge cam mult, că e cam neajutorat, că trebuie să fii non stop lângă el dar mai mult de atât nu te duce capul. De-a lungul timpului, tot citind și tot citind am făcut o listă cu „vorbe de duh” pe care mi se pare că orice părinte ar trebui să le știe, să le aplice, sau măcar să le ia în considerare. Le înşir și explic după cum urmează:
1. Ca să fii în amintirile copilului tău trebuie să fii în viaţa lui astăzi.
Aud mereu părinți supărați că ai lor copii sunt mult mai pasionaţi de tablete, telefoane și orice alt gadget. Bun. Se întâmplă, trăim în secolul vitezei, însă toate acestea nu-i creează amintiri. Noi, părinții, suntem singurii care putem să îi ajutăm să aibă o copilărie frumoasă, așa că haideți să fim prezenţi în viața lor. Nu costă, cere efort, dar merită din plin!
2. Nu există “părinte perfect”. Încearcă să fii unul adevărat.
N-avem cum să fim perfecți. Nu ne-am născut învățați să fim părinți ci învăţăm pas cu pas alături de ei. Nu o dată i-am pus scutecul pe dos, nu o dată am încălzit apa mai mult decât trebuia și nu o dată am uitat acasă jucăria preferată. Nu sunt perfect și recunosc, dar pe zi ce trece încerc să fiu mai bun și mai bun pentru copilul meu. În fiecare zi încerc să îl descopăr mai mult, încerc să îmi dau seama ce îi place și ce nu și încerc să îl ajut să se dezvolte frumos. Uneori îmi iese, alteori nu. Cum spuneam… nu sunt perfect dar fac tot posibilul să fiu cel mai bun în imperfecţiunea mea.
3. Copiii care au nevoie de dragoste o vor cere în cel mai nepotrivit mod.
Ați văzut copii prin parcuri care fac crize de isterie? Copii care se aruncă pur și simplu într-o baltă? Copii care fac lucruri chiar dacă părinții le spun că nu e voie? Sigur ați văzut! Ei bine, cei mici au nevoie de atenție. De atenția noastră, a părinților și nu știu mereu să o ceară frumos. O fac instinctiv, uneori într-un mod brutal, dar o fac. În asemenea situații, ar trebui să ne dăm seama că ne vor acolo, lângă ei. Să îi alinăm, să îi iubim, să ne jucăm cu ei.
4. Să faci un copil e ca şi cum ţi-ai face un tatuaj pe faţă. Asumă-ţi!
Un copil nu e o piesă de muzeu. E reflexia ta, ca părinte. L-ai făcut, e al tău, nu poți să îl pui în bibliotecă și să-l lași acolo. Din clipa în care a venit pe lume nu mai ești doar tu cu soaţa sau cu soțul. Nu! Sunteți trei și trebuie să vă asumaţi asta. Nu e greu mereu, dar e frumos în fiecare clipă.
5. Când ai un copil nu încerci să rezolvi o problemă sau o inconvenienţă. Creşti o fiinţă umană.
Tratează-l ca pe o fiinţă umană. Și el are momente în care ceva nu îi place, cum ai și tu. Și el are zile mai bune și altele mai proaste. Nu îl privi ca pe un proiect care trebuie să îți iasă perfect, nu îl privi ca pe un task de pe lista ta de la muncă. Obișnuiește-te că e acolo şi încet, încet lucrurile intră în normal și va fi bine totul. Iar dacă simţi că te încurcă, ghinion! Trebuia să te gândeşti la asta înainte să-l concepi…
6. „Cred că mi-am pierdut minţile. Îi bănuiesc pe copii că au fugit cu eLE.”
Când apar copiii, conştientizăm altfel oboseala. Dacă înainte de ei, o zi de muncă istovitoare se încheia cu o leneveală în faţa televizorului sau cu un somn prelungit a doua zi, ei bine te anunț cu regret că zilele acelea s-au dus. Creșterea unui copil e un job cu normă permanentă și va dura o viață sau cel puțin până atunci când se mută de acasă că e mare și vrea să fie independent. Și… nici măcar atunci 100%. Obișnuiește-te și cu asta 🙂
7. Când decizi să ai un copil, decizi să mergi cu inima ta de mână o viaţă întreagă.
Uneori dragostea unui părinte pentru copilul lui e atât de mare că doare. Doare că se lovește, că plânge, că e supărat, că e bolnav, că și-a pierdut jucăria, că s-a certat cu cel mai bun prieten, că suferă din prima lui dragoste, că… că… că… Poate pe tine te doare mai tare decât pe el, dar sentimentul acela când îți dai seama că reușește să facă ceva prin propriile-i puteri anulează orice durere. De la primul zâmbet, la primii pași, și apoi la prima notă de 10 sau primul examen luat, toate ne fac atât de mândri că inima aceea cu care mergem de mână o viață crește și nu se mai oprește.
8. Modul în care vorbim cu copiii noştri va deveni vocea lor interioară.
E foarte important să știi să vorbești. Știi să vorbești cu copilul tău? Când vezi unul isteric, să știi că nu e el de vină. Părinții sunt. Dacă unul e plângăcios, la fel. Dacă unul e tupeist, la fel: părinții! Și lista poate continua pentru orice tip de caracter. Copiii sunt oglinda noastră.
9. Întotdeauna să îţi săruţi copilul de “noapte bună”, chiar dacă deja doarme.
Afecţiunea e esenţială. Sentimentele exprimate prin gesturi și cuvinte încă de când sunt foarte, foarte mici îi învață să fie iubitori, să se simtă în siguranță și să fie fericiți. Un sărut de noapte bună pune punct unei zile frumoase! Și ce dacă doarme? Subconștientul lucrează în permanenţă. Va simți că e iubit și ocrotit, iar tu îi vei câștiga dragostea aceea pe care ți-o doreai încă de când ai aflat că vine pe lume. Ce poate fi mai frumos?
10. Viaţa ne dă întotdeauna teste de curaj. La fel se întâmplă şi atunci când ducem un copil în vizită, într-o casă cu covoare albe.
Eheeee aici e cu cântec, fraților! Asta cu covoarele albe e o metaforă, evident. Ați încercat vreodată să vă duceți cu cel mic în vizită într-o casă unde nu cresc copii? Ați observat privirea panicată a gazdelor când puștiul începe să cerceteze camera în care se află? Parcă în orice moment se așteaptă să le mute canapeaua, să le taie covorul sau să le spargă vaza de cristal. Eu mor de râs când îi văd pe panicaţii ăștia și mai că l-aș îndemna pe fi-miu să împrăştie niște pufuleţi pe covor (glumesc).
11. Copiii au nevoie să îi iubeşti pentru ceea ce sunt, nu să încerci mereu să îi corectezi.
Ne dorim să iasă doctori, avocați sau te mai miri ce. El nu are veleităţile la care tu te gândești. El vrea să fie… constructor de poduri, de exemplu. Rolul nostru, ca părinți, este acela de a le îndruma paşii într-o direcție bună dar niciodată acela de a le tăia aripile!
12. Când părinţii fac lucruri excesive pentru copiii lor, aceştia vor face puţine lucruri pentru ei.
Da, sunt mici! Da, uneori sunt neajutoraţi și trebuie să fim acolo lângă ei, însă, trebuie să descopere și singuri o grămadă de lucruri. Dacă primesc totul pe tavă vor crede că așa e normal, că li se cuvine. Lasă-l să și lupte puțin pentru ce vrea. Va ști să preţuiască mai mult acel ceva! Poți să începi prin a-l pune să își facă singur curățenie în cameră, iar, în schimb, îi dai timp de o săptămână bani de o înghețată pe zi. Cine știe? Pote descoperi că are talente de design și reorganizare :)).
Ai și tu „vorbe de duh” în palmares? Împărtăşește-le că poate mai învăţam ceva.