Mda, ce să zic.. sunt tată de doi de mai bine de cinci luni deja. Deci… oarecum pot să mă laud… să mă dau un fel de expert. Că… deh am supraviețuit primilor șapte ani de viață ai Sophiei și cu bebelușul al doilea mă descurc de minune.

Am văzut zilele trecute un filmuleț cu Sophia. Avea vreo două- trei luni, prin octombrie 2011. Avea un body gros pe ea, o căciuliță subțire, încă una mai groasă pusă pe deasupra și, peste toate astea, o pătură. Iar eu eram în tricou!!!

Cu toate astea, copilul râdea. Probabil râdea și ea la gândul că părinții ei sunt cei mai panicați oameni din lume, că habar n-au să facă față creșterii unui copil.

Da, așa e la primul. Ești ipohondru, ți se pare că nimic nu e bine pentru bebe, că totul e prea puțin.

La al doilea, dacă ai fost un părinte implicat, și mă refer aici în special la tată, lucrurile se schimbă categoric. Nu și la mamă. Mama va rămâne mereu panicată. Că așa sunt mamele. E în ADN-ul lor să fie stresate. Dar… dacă mămica are lângă ea un soț implicat, va accepta mai ușor anumite schimbări în creșterea celui de al doilea copil. Asta pentru că și soțul a trăit alături de ea toate bebelușelile primului copil și are propria experiență. Și argumente cu care să-și susțină teoriile.

NU-MI MAI E FRICĂ DE VREMEA DE AFARĂ

Da, cred că la acest capitol mi-au dispărut toate fricile. Și am convins-o și pe mami să facă exact ca mine.

Am scos bebelușul al doilea afară pe orice vreme. Da, da! A nins, a plouat, a fost foarte cald, dar l-am scos afară. Și a fost foarte bine. Deja bebele nostru are un sistem imunitar beton. În timp ce toți ceilalți membri ai familiei erau căzuți la pat din cauza unei răceli teribile, el a făcut doar niște mucișori în plus. Dar atât.

M-am relaxat. Am îmbrăcat copilul potrivit temperaturii de afară și a fost în regulă. M-am echipat în plus cu un cărucior șmecher, cu huse de ploaie sau de soare și le-am folosit din plin. Zilnic, copilul nostru stă afară cel puțin 3 ore. Și doarme foarte bine.

SCHIMB SCUTECE

La Sophia, capitolul ăsta era un subiect tabu pentru mine. Mi se făcea rău instant. Și nu cred că am schimbat mai mult de 3 scutece toată perioada ei de bebelușeală.

Acum nevoia m-a obligat să acționez. Nu s-a transformat totul într-o plăcere, căci și acum mi-e scârbă, dar… dar m-am călit. E în regulă. Dacă vreau ca bebelușul să doarmă, îl schimb. Că știu că nu adoarme decât dacă are scutecul curat.

NU-MI MAI E FRICĂ SĂ-L MANEVREZ

Doamne, ce frică îmi era la Sophia! Doar eu i-am făcut băiță primii 5 ani. Doar eu. Da, m-am dat curajos, leul familiei, dar de fiecare dată tremuram de frică. Pe interior. Pe exterior doar transpiram abundent, de slăbeam două kilograme zilnic.

Acum… e ceva… fac tumbe cu el, trânte, avioane, exerciții. De băiță nici nu mai zic. În cinci minute realizez tot procesul de la spălat, la dat cu creme, la pus scutecul și îmbrăcat în pijamale. Sunt as!

POATE SĂRI ȘI PESTE BĂIȚA DE SEARĂ

 Și dacă tot am vorbit despre băiță, la al doilea copil, am realizat că nu este obligatorie seară de seară. Mda, nu se întâmplă nimic dacă mai sari peste procedura asta din când în când. Adică, dacă te prinde 8 seara în oraș, nu trebuie să ceri nota de plată și să alergi urgent acasă doar pentru că bebe trebuie spălat. Merge și așa. Poți continua să-ți savurezi cina, chiar dacă a adormit cel mic în landou. E ok. Mâine îl speli un pic mai atent și e ca nou! J

Mai mult, la Sophia, aveam frica șocului termic. Ne era teamă că, dacă o spălam în baie, până în dormitor, răcea copilul. Așa că o spălam în dormitor!!! Și umpleam camera de apă. La bebe 2, ne-a dispărut panica. Așa că: spălat în baie, așa cum trebuie, și mutat cel mult cu o căciuliță pe cap în dormitor.

NU NE MAI PANICĂM LA FIECARE MICROB

O lună n-a intrat nimeni în camera Sophiei, cu excepția familiei apropiate. Eram obsedați de microbi. Acum, chiar Sophia vine de afară și sare să-l pupe pe bebe. Și am invitat și prieteni pe la noi și ne-am dus și noi pe la ei cu bebele.

Nu am căzut în extrema cealaltă, suntem atenți la igiena lui și la contactul cu microbii, dar totul e mult mai relaxat. Am realizat că își face anticorpi și că așa va avea un sistem imunitar beton. Și da, v-am spus deja, funcționează.

DOARME ÎNTRE NOI

La primul copil, am jurat că va dormi de la naștere doar în camera lui. I-am amenajat-o, i-am cumpărat pătuț, totul ca la carte. Primii ani, Sophia i-a dormit însă… cu noi sau cu bunicile. Depinde pe unde adormea. Dar în pat cu un adult. Ne-a fost frică mult timp că va fi în pat cu noi până la adânci bătrâneți.

Pe la trei ani, am implicat-o în redecorarea camerei ei. Cu prințese, cu voal, cu imagini potrivite vârstei. Ea și le-a ales. Și, din acel moment, a dormit în patul ei. Punct.

Așa că la bebe 2 nici nu ne-am mai stresat. Avem pătuț pentru el. Mai doarme ziua în el. Dar noaptea e fix în mijlocul patului nostru. E cel mai simplu pentru toată lumea.

Când vrea să fie luat în brațe ,se întoarce spre mine. Când i-e foame, se rostogolește spre mami. Și nici măcar nu ne mai dăm jos din pat. Așa se face că, de pe la 8 seara, până dimineața, bebele are un somn liniștit de care putem și noi putem profita și noi. Bine, până la 5 dimineața, că… na, cât să doarmă și el. De la 5 începe foiala, ne ceartă că nu-l băgăm în seamă, ne bagă degetele în nas sau în ochi, țipă la noi. Cică gata, părinți, hai la joacă!

Aaaa, și la acest capitol, la Soph, am avut faza aia de ne trezeam noaptea să vedem dacă respiră! Acum… aș putea să dorm neîntors toată noaptea. Măcar până la 5. 🙂

Una peste alta, știu că și băiețelul ăsta va pleca din patul nostru. Pe la trei ani, poate patru. Dar sigur va pleca. Așa că… no panică, man!

ALIMENTAȚIE MIXTĂ- SÂN- BIBERON

 Cristina alăptează. Va face asta măcar până la șase luni, poate chiar mai mult. Suntem 100% pro-alăptare. Dar nu ne mai stresăm cu laptele praf. Când nu se satură bebele de la sân, primește și lp.

Din cauza asta, cu Sophia am ajuns la Urgențe în ziua a zecea de la nașterea ei. Pur și simplu, mami nu avea sân suficient și copilul adormea înfometat. După o băiță, s-a deshidratat puternic și a fost nevoie de intervenție urgentă și de patru zile de spitalizare. A fost un moment oribil și ne-am promis că nu vom mai repeta încrâncenarea asta.

AM ZÂMBIT LA PRIMA CĂZĂTURĂ

În urmă cu vreo două săptămâni, l-am scăpat o secundă din ochi. În acea secundă, a reușit să se învârtă de pe canapea direct pe… covor. Cam 30 de centimetri înălțime. Poc! Aia e. A plâns puțin. Mai mult de sperietură. Dar atât.

La Sophia, plângeam și noi cu ea, când se întâmpla. Acum, m-am dus repede, i-am luat la verificat fiecare centimetru al corpului, am văzut că nu e nimic rupt sau contuzionat și am zâmbit. Hai că trece! E doar prima căzătură dintr-o lungă serie! Ești ok!

Și așa a fost!

AM ALES MULT MAI BINE GADGETURILE COPILĂRIEI LUI

 Despre asta aș putea scrie romane. La Sophia am cumpărat toate tâmpeniile. Și multe dintre ele chiar tâmpenii. De exemplu, căruciorul 3 în 1. Știi, cu de toate. Foarte greu, masiv, imposibil de băgat în portbagaj.

Acum, având experiență și în domeniu, am știu exact ce e potrivit pentru noi. Căruciorul de la o firmă, scoica auto de la alta. Și neapărat un marsupiu de calitate.

Și am făcut și o listă de cadouri posibile de la prieteni. Oricum toți ne întrebau ce să ne cumpere. Nu ne-a mai fost rușine, și le-am spus clar de ce avem nevoie. Așa am evitat dublurile, pe care, la Sophia, le-am avut din plin.

CĂLĂTORIM CU BEBELE

Avem deja la activ două călătorii “grele”. Un drum până la Sibiu cu mașina și o vacanță în Italia, cu avionul. Și a fost foarte ok în ambele momente.

Am învățat să ne ascultăm bebelușul și să intervenim exact acolo unde are o problemă, că îi e foame, că trebuie schimbat sau că trebuie ținut în brațe. Toate astea, combinate cu o foarte bună organizare, ne-au dat curaj să călătorim cu ambii copii încă de când bebele era foarte mic.

La Sophia, de atâta panică, nu cred că am plecat nici până la piață cu ea în primul an. Așa haos era pentru noi.

Nu încurajez, totuși, până pe la doi ani ai copilului, călătoriile lungi, dacă nu aveți Zen-ul ăsta.

AM REALIZAT CĂ EXISTĂ VIAȚĂ ȘI CU DOI COPII

Da, chiar există. Nu vă imaginați că mergem în cluburi. Dar… am fost cu ambii copii la aniversări. Sophia se joacă în gașca ei de prieteni de vârste similare, iar bebele e pasat de la mami, la tati, sau invers sau pe la prieteni dornici să-l giugiulească. Iar, dacă se apropie ora de somn, îl pun în marsupiu și doarme liniștit.

Bine, nu mai pot să mă așez pe scaun, dar e un mic compromis, față de perioada de bebelușeală a Sophiei. Pe vremea aia, eram așa… niște sălbatici. Nu putea să ne scoată nimeni din casă, de fapt, în primul ei an de viață, nu cred că am ieșit cu ea vreodată.

ÎMI APRECIEZ SOACRA SAU ORICE AJUTOR

Da, da! Să-i dea Dumnezeu sănătate! Dacă la Sophia eram ca leii cu puiii, acum suntem chill. Vrei să stai cu el? Ia-l, tată! Ne ducem și noi două ore la cumpărături!

Ai un copil deja? Deci ești calificat să ai grijă și de al nostru două ore. Evident că glumesc, dar acum acceptăm ajutoare.

Și căutăm să vedem doar părțile bune din venitul soacrei la București. Profităm de ea cât putem, ca să reușim să facem alte lucruri.

CONCLUZIE: MULT MAI SIMPLU, MAI RELAXAȚI, NE GÂNDIM ȘI LA AL TREILEA

Știam că viața nu va fi ușoară cu doi copii. Dar  Sophia e mare, ne mai și ajută din când în când cu bebele, se distrează cu el, îl iubește mult.

Iar noi… noi suntem foarte bine așa. Dacă ne oprim un minut să ne odihnim în timpul zilei, am întârziat toată ziua. Atât de ocupați suntem.

Dar suntem foarte bine organizați și reușim să le facem pe toate.

Și suntem, cred cel mai important lucru, suntem Zen. Da, avem o liniște interioară foarte mișto, care ne facem să fim fericiți.

Da, e greu cu doi copii. Dar e atât de mișto dacă ai pace în familie!