Există cuvinte care pot durea mai mult ca o palmă. Există replici care pot lăsa urme adânci în sufletul unui copil. Sau care pot sfărâma visuri.
Sunt propoziții, fraze pe care părintele le poate rosti și care pot răni, fără ca adultul să fi avut intenția asta. Sau pe care, pur și simplu, le-a spus la nervi și nici măcar nu și-a imaginat ce efect teribil pot avea asupra copilului de azi, bărbatul/ femeia de mâine.
Spune o dată, poate nu vor lăsa tare pe viață. Dar repetate obsesiv, Doamne, cât rău pot face!
10 lucruri pe care nu le-aș spune vreodată copiilor mei!
-
Nu te iubesc! / Nu te mai iubesc!
Pff. Greu de tot mi se pare punctul ăsta. Nici nu știu ce lasă urme mai adânci. Să nu-i spui deloc că-l iubești sau să-i spui că nu-l iubești. Ambele sunt crunte pentru un suflețel.
Să-și trăiască o copilărie fără declarațiile de dragoste ale părintelui… Sau, la nervi, tatăl să-i arunce frontal replica Nu te-am iubit niciodată! Ai apărut dintr-o greșeală și acum nu mai avem ce face!.
Dumnezeule, vizualizați în minte imaginea asta! Lacrimile vor curge șiroaie pe obrajii micuțului. Își va mușca buzele și va fugi într-un colț.
Te va ierta, pentru că toți copiii iartă necondiționat, dar nu va uita niciodată. Va fi acolo, adânc scris, pentru totdeauna. Tatăl meu nu mă iubește!
Așa că, nici măcar în glumă, să nu-i dați replica asta. Niciodată!
-
Ești vinovat pentru certurile dintre părinți!
Se întâmplă ca cei mici să fie martori ai unei dispute între părinți. Nimeni nu e perfect, adulții mai pot răbufni, există certuri în căsnicii. Dar, atenție, dragii mei: dacă i-ați văzut că sunt atenți la reproșurile voastre, vă rog opriți-vă! Micșorați tonul, amânați rezolvarea problemei pentru mai târziu. Copiii n-au nicio vină.
Și, Doamne ferește, să le spuneți că ei sunt vinovați pentru certurile voastre.
E vina ta că maică-ta n-a făcut nu știu ce! Sau Din cauza ta, taică-tu n-a mai….
NU! NU! NU! Singurii vinovați sunteți voi, părinții. Copiii n-au niciun aport la neînțelegerile dintre voi. Da, viețile voastre sunt mai grele, de când au apărut ei, dar voi i-ați vrut. Și nu uitați că, dincolo de greutăți, copiii aduc enorm de multă fericire.
Dar, dacă vei învinui copilul pentru ce ți se întâmplă în căsnicie, nu vei ajunge nicăieri. Tu nu vei găsi soluții, ba, ținând-o tot așa, totul poate lua sfârșit, iar copilului îi vei pune o mare greutate pe umeri, pe care el n-ar trebui să o care.
Și n-ai vrea ca el să se întrebe cum ți-ar fi putut salva căsnicia. E o întrebare mult, dar mult prea grea pentru un copil.
-
Nu ești în stare să faci nimic!
Stima de sine este un lucru pe care îl înveți încă de mic. Părintele este primul care îți modelează caracterul. Și, așa cum crești în copilărie, sunt mari sanșe să devii adult. Dacă ești încurajat, dacă ți se suflă în aripi, probabil vei deveni un bărbat (femeie) puternic(ă).
Dacă ești îndemnat să insiști ca să-ți împlinești visul, vei reuși.
Ești în stare să rezolvi problema aceea grea de la mate. Eu am încredere în tine! Sună mult mai bine pentru copil decât Dă-mi să ți-o rezolv eu, că tu nu ești în stare!
Copilului trebuie să-i dai uneltele, nu să pescuiești pentru el. Trebuie să-i arăți calea, dar nu soluția.
Și niciodată să nu-i spui că nu e în stare să facă ceva! Este în stare, are deja totul în sufletul și mintea lui. Iar rolul tău, ca părinte, este să-l ghidezi să descopere toate calitățile astea.
-
Ești urât/ urâtă!
O astfel de replică ține tot de scăderea stimei de sine. Spusă sub tot felul de forme, dar cu același impact în sufletul copilului, poate afecta pe termen lung.
Ești gras! Ce urât zâmbești! Urâto!
O copilărie petrecută într-o urâțenie inventată nu poate crea decât un adult cu multe complexe. Își va ascunde urechile sub un fes pentru că i s-a spus că sunt prea mari, va purta doar pantaloni lungi pentru că i s-a spus că are picioarele prea subțiri…. vă sună cunoscute complexele astea? Le aveți și voi? Oare când au început să apară? Nu cumva chiar părinții au fost printre primii care le-au remarcat?
Uitați-vă în oglindă! S-ar putea să nu fie chiar așa. Oameni, considerați foarte urâți de societate, au reușit să aibă un succes teribil! Asta pentru că au crezut în ei. Și sunt sigur că părinții lor au avut o contribuție importantă. Poate nu conștient, dar, dacă li s-a oferit dragoste în loc de reproșuri absurde, atunci sigur a fost un plus acolo, în modelarea comportamentului viitorului adult.
-
Nu mă deranja cu micile tale drame!
Vi s-a întâmplat, sunt sigur, ca băiatul sau fetița să vină să vă bată la cap cu o prostioară. Așa fac copiii, au multe de povestit, uneori nimicuri, dar alteori lucruri foarte importante pentru ei. Voi erați prea ocupați, nu le-ați acordat importanță. O dată, de două ori, de mai multe ori.
Iar, la un moment dat, copilul n-a mai venit. Pur și simplu, comunicarea voastră s-a rupt. Nu v-a mai povestit despre certurile cu niște colegi de la școală, nu v-a mai spus despre suferințele lui, despre problemele pe care le are.
Nu vă mai recunoașteți copilul, vi se pare că s-a schimbat dramatic. Are un anturaj nou, ați găsit chiștoace prin gunoi și voi nu fumați. Parcă și miroase a alcool uneori. Și unde oare poate ajunge odată pornit pe drumul acesta?
Să știi, însă, că totul a început de la un Lasă-mă că n-am timp de dramele tale!. Da, de acolo. Fix din punctul acela, copilul a început să simtă că nu găsește în părintele lui o persoană care să-l asculte. De atât avea nevoie: să se cuibărească în brațele tale și să-și descarce sufletul.
Pentru tine era ceva minor, pentru el, o dramă. Iar tu trebuia doar să-l asculți. Atât.
Vestea bună este că mai ai timp. Poți să începi să-i spui Te rog, povestește-mi! .
(P) Găsiți continuarea în link-ul ACESTA. Merită citite și celelalte cinci puncte. Toate se regăsesc într-un ebook creat împreună cu Yuga, un magazin pentru întreaga familie.
Prin calitatea și diversitatea produselor pe care le oferă, Yuga își propune să aducă fericire femeilor, bărbaților, dar și picilor.