Cei mici sunt curiozitatea întruchipată şi imită tot ce văd. Cam aşa e… n-am descoperit eu bulele din apa minerală…
Acum stau şi mă gândesc ce i-aş arăta fiului meu sau ce comportamente ar trebui să adopt, astfel încât să le perceapă, să le înţeleagă şi să le aplice, bineînţeles, în viitor.
Iar am trecut la documentare. Am citit, tată şi… am tot citit. Pe site-ul parenting.com, am descoperit sfaturile unui specialist destul de cool şi mi-a cam luminat mintea mea înceţoşată de gândurile astea. Aşa se face că cei mici îşi formează caracterul, îşi iau repere, modele şi se inspiră de la noi, părinţii lor. Cu cât ne comportăm mai natural în preajma lor și nu ne ascundem de ei când facem anumite lucruri, cu atât ei vor percepe acțiunile noastre ca o normalitate și și le vor însuși.
Iniţial stăteam şi mă gândeam cam ce fel de om aş vrea să fie. Degeaba îl vreau eu doctor, dacă el are înclinaţii spre electronică, şi degeaba visez pentru el la o carieră strălucită în ţară, dacă el va vrea să plece. Important, cred eu, e să îi ghidez paşii, să nu-i tai aripile, dar să îl fac să înţeleagă lumea asta în toată complexitatea ei. Atât cât pot şi eu…
Așa se face că am început să mă gândesc la lucruri normale și firești pe care orice om le face, dar de multe ori omite sau nu vrea să își lase copiii să îi fie martori. Am și câteva exemple.
-
Plânsul.
E firesc, natural și tuturor li se întâmplă. Nouă, bărbaților, mai puțin, ce-i drept, dar nu suntem excluşi din schemă. Chiar și noi mai vărsăm o lacrimă câteodată. Nu de puține ori am văzut părinți care se ascundeau prin alte camere, întorceau spatele copiilor sau minţeau că le-a intrat ceva în ochi, atunci când plângeau. Specialiştii spun că e ok ca cel mic să te vadă bocind. E natural, normal și nu e o rușine. Plânsul face parte din noi, oamenii. Nu suntem mașini și nici nu trebuie să încercăm sa devenim așa ceva. Un copil căruia îi vine să plângă și care, acasă, nu a perceput asta ca pe o normalitate, simte total greșit acest sentiment. Simte că e o persoană slabă și chiar nu e. Vin lacrimile? Nu le înghiţiţi în faţa lor! Suntem oameni cu toții și trebuie să ne comportăm ca atare.
-
Să te vadă că te rogi
Aici s-ar putea să îmi ridic în cap o bună parte dintre cititori. Habar nu am, dar îmi încerc norocul. Nu sunt o fire super mega extra credincioasă. Sunt convins că Dumnezeu există, dar, în casa mea, nu veți găsi zeci de icoane și nici nu ajung la biserică în fiecare duminică. O fi păcat? E al meu și mi-l asum. Dacă nu ești ateu convins, un „Doamne-ajută” mai spui, nu? Știu și atei, atei cărora le mai scapă asta, așa că… Bun! Mai spui o rugăciune, mai mulțumești divinităţii pentru tot ce ai? Fă-o cu voce tare și explică-i celui mic de ce o faci şi cui te adresezi. Te va întreba câte-n lună și în stele și tu trebuie să fii acolo să îi explici. Începe simplu, fă-i o idee despre ceea ce înseamnă Dumnezeu și conturează-i iniţial o idee generală despre religie. Cu timpul poți să aprofundezi.
-
Să te vadă că ajuți
Asta e o mare problemă la noi. Nu mai suntem atât de dispuşi să întindem o mână de ajutor, nu mai avem timp, suntem comozi și multe alte motive pentru care alegem să nu o facem. Cu toate acestea le spunem mereu copiilor să își ajute colegii de grădiniță, de școală, de joacă… dar nu le dăm și un exemplu. Ca sa te scoți onorabil în faţa celui mic întreprinde ceva mișto. O activitate recreativă, din care el să înțeleagă că e ok să îți oferi serviciile, oricare ar fi ele. Oferă-te să îi ajuți bunicii în grădină și ia-l și pe el cu tine. Oferă-te la curățenia de primăvară din faţa blocului, să îți ajuți vecinii să dea zăpada pe trotuar sau să adunați gunoaiele din pădure. Orice ai face, fă-o însufleţit și implică-l și pe copil în ceea ce faci. Dacă te va vedea pe tine dispus să pui umărul la treabă pentru ceva ce nu îți aduce neapărat un beneficiu, va înțelege exact mesajul pe care vrei să îl transmiţi. Îl va responsabiliza și îl va face să se simtă important, atunci când cel ajutat îi va mulțumi.
-
Să te vadă că îţi săruţi partenerul/A
Când apare un copil, multe cupluri se pierd pe drum. Nu mă refer că ajung să se despartă, Doamne ferește, însă, uită să mai fie iubitori unul cu altul, cel puțin în faţa celui mic. Greșit! Sunteți o familie modificată acum, dar să nu uităm cum și de unde a venit „modificarea”. Dacă cel mic vă va vedea că vă îmbrățișați, vă sărutaţi, vă alintaţi prin casă, va înțelege sensul dragostei și va crește într-un mediu armonios, sănătos, care îl va ajuta pe viitor să își dezvolte și această latură, total firească.
-
Să te vadă când găteşti
Implică-l în tot ceea ce faci! E băiat? Foarte tare! Ce? Un băiat nu trebuie să știe cum se prăjesc cartofii? Cum se face o mazăre sau o plăcintă? Ba da, trebuie să știe. Se va simți foarte important dacă îl rogi să te ajute, dacă îl lași să se murdărească de faină, să spargă un ou, ba chiar să îl bată bine. Asta este o altă metodă de responsabilizare. Va înțelege că trebuie să muncească și pentru mâncare și că ceea ce se pune în farfurie nu pică din cer. Și dacă reușești să îl faci să își și spele farfuria după ce papă bine, bine, ești AS!
-
Să te vadă că faci curăţenie
Și aici e delicată treaba. Știu că mamelor le-ar fi mai ușor să ne trimită în lume cu copilul pentru câteva ore ca să își facă de cap în liniște cu mopul și aspiratorul. Știu asta din proprie experiență! Nu îi convine că trebuie să facă ordine și disciplină, dar nici n-ar lăsa pe altcineva să o facă, așa că… se înarmează cu soluții, cârpe, mopuri și e ca un titirez prin casă. Noi, o cam încurcăm de multe ori, însă e o încurcătură bună. Cel mic învață (deh… nu chiar de acum că încă e mic) să întreţină curățenia pentru că vede și el că nu se face ușor și repet: nici asta nu pică din cer. Lasă-l să șteargă praful, să aspire, așa cum știe el, să îți aranjeze hainele în dulap, poate chiar și pe ale lui, jucăriile și așa mai departe. Când va vedea că e cam greu, poate se va gândi de două ori înainte să împrăştie totul în jurul lui. Asta, dacă aveți noroc. Știu cazuri în care nu a prea funcționat :)).
-
Să te vadă că faci sport
De când lumea și pământul toți doctorii recomandă sportul. Sport, sport și mai mult sport. E sănătos, ne menține tineri și ne ajută să ne disciplinăm. Buuun… Cum îl învăţăm pe el? E simplu. Lăsăm lenea de-o parte și ne punem pe treabă. Nu zice nimeni să îl duci în sala de fitness, dar niște abdomene prin casă, câteva extensii sau o alergare ușoară prin parc îl vor face să înțeleagă că e bun și sportul ăsta la ceva. Oricum, ei din născare sunt ca argintul viu. Noi suntem cei care trebuie să ținem pasul cu ei! Și să nu uităm: puterea exemplului e mai bună decât orice explicație spusă sau desenată şi, în plus, îi ajutăm să îşi consume energia într-un mod foarte ok.
-
Că citeşti
Să ne liniştim puțin după atâta sport, găteală și curățenie. E bine să te vadă că citești. Nu înseamnă că îl ignori, că nu vrei să te joci cu el sau ce ți-o mai trece prin cap. Insuflă-i și asta și când va ajunge la școală nu vei regreta. Poate se prinde de el pasiunea și ești salvat. Nu va mai trebui să fugi după el prin casă cu Moromeţii în dinți și nici măcar cu Frații Jderi. Nu va trebui să-i spui că Maytrei era o lady și nici că Enigma Otiliei era Felix. Să stai o jumătate de oră cu cartea în mână îți va face ție un bine și pe el îl va face foarte, dar foarte curios. Și dacă stârneşti asta în el, fii pregătit să-i pasezi o carte pentru vârsta lui.
-
Că îți calculezi banii.
Copiii vor de toate. Jucării, jucării și… alte jucării. Ei cred că mami și tati sunt o sursă nesecată de bani și că le pot îndeplini orice dorință. E normal să le îndeplinim orice dorință, dar e bine să știe că totul se întâmplă cu un minimum sau maximum de efort. Fă-l să știe că din banii câștigați familia mănâncă, plătește facturi, pleacă în excursii și cumpără nepreţuitele jucării.
-
Fii creativ.
Îți vine o idee creaţă și vrei să redecorezi sufrageria. Perfect, bravo ție, spor la treabă! Te întreabă obsesiv ce e cu lemnele din mijlocul camerei? Cu punga plină de cuie? De ce canapeaua a ajuns în curte? Explică-i, roagă-l să se te ajute, cere-i părerea, implică-l. Va fi foarte fericit și așa îi dezvolţi și lui creativitatea. E important ca, la finalul proiectului, să fie convins că a avut un aport important și că fără el nu ai fi reușit. Îi va da încredere în el și ține-te bine că te va bombarda cu fel și fel de idei creative.
Spor la treabă și nu uitați: ne imită, vor să facă tot ceea ce facem noi şi doar noi putem să îi ajutăm să se dezvolte frumos. Până la urmă, copiii noştri sunt oglinda noastră.