Am mai spus-o și mă repet și astăzi: cea mai importantă latură a unei familii este IUBIREA. Iubirea față de partener, față de copii, respectul față de părinții noștri ne dă continuitate în relație și constituie o bază solidă a acesteia, dar și rezolvarea multor probleme de la sine care ne apar de-a lungul vieții.

Ne adorăm copiii, facem tot ce ne stă în putere să le creăm condiții ideale de viață, cheltuim sume colosale de efort, timp, bani pentru a le oferi tot ce este mai bun… Și cu toate acestea, unii părinți fac adesea greșeli fatale în educație, care duc la nesiguranța copilului, reduc șansele de a-i dezvolta calități de lider și îi provoacă eșecuri în carieră și viața personală. Cu alte cuvinte, din iubire excesivă, ca părinte, poți face greșeli importante în educația puilor tăi, scopul fiind unul perfect nobil.

Să vedem care sunt cele mai grave erori de comportament parental din prea multă dragoste.

1. Lipsa regulilor

Adesea, greșelile în parenting se datorează faptului că părinții cred că prin stabilirea unor granițe înăbușă libertatea personală a copilului. Astfel de oameni au o atitudine negativă față de reguli ca fenomen. Ei consideră că totul este supraviețuire, rezistă doar cel mai puternic și copilul lui nu are nevoie de îngrădiri, ba din contra, se poate manifesta cum dorește și poate face ce vrea.

Doar că, toată societatea functionează doar pe baza unor limite clar trasate și încetățenite de secole. Atât părintele, cât și copilul au nevoie de reguli. De aceea, este important să-l învățăm de mic cu ele. Nu are voie să lovească, nu are voie să vorbească urât, nu are voie să jignească. Și asta, în primul rând, pentru siguranța lui.

2. Copilul – cel mai bun prieten al meu

Mulți părinți sunt siguri că cea mai bună relație dintre un adult și un copil este prietenia. Convingerea că trebuie să fii prieten cu un copil are multe aspecte. Una dintre ele este că părintele vrea să controleze complet viața și gândurile copilului, așa că se străduiește să-i fie cel mai bun prieten pentru ca cel mic să nu aibă secrete față de el.

Cu alte cuvinte, părintele nu vrea să cedeze nimănui locul său din viața și sufletul unui copil, vrea să devină totul pentru el, inclusiv cel mai bun prieten al său.

Prietenia dintre un copil și un părinte este, desigur, posibilă, dar acest lucru se întâmplă doar într-un anumit stadiu al vieții copilului, când acesta este suficient de mare și egal cu părintele ca statut. În timp ce copilul este mic, relația dintre părinte și copil este extrem de asimetrică. Părintele este obligat să fie responsabil, să stabilească reguli și să îndrume copilul. Iar baza prieteniei stă în relațiile strânse, aproape simetrice, în care fiecare este liber să părăsească această relație dacă dorește.

Prietenia cu un copil este ușor ipocrită, deoarece relația nu este egală și copilul nu este liber să o părăsească de bunăvoie. În plus, trebuie să se supună părinților săi în chestiuni de principiu.

De aceea, iubește-l, sprijină-l, ghidează-l și învață-l, dar nu încerca să fii prieten cu el. Poate fi multă căldură, distracție și plăcere, cooperare și atenție reciprocă între voi, dar nu este o relație ca între doi prieteni.

3. Copilul – centrul Universului

Dintotdeauna copiii au fost adorați și protejați de cei mari. E și normal, sunt mici, „pufoși”, drăgalași, stârnesc zâmbete și descrețesc cele mai adânci riduri. Doar că, unii părinți le induc acestora că toată lumea se învârte în jurul lor. S-ar părea că acest lucru ar trebui să ducă la oportunități mai mari și, prin urmare, copiii să fie mai fericiți, mai deștepți, educați și maturi.

Dar statisticile arată contrariul: numărul tinerilor infantili, incapabili să-și asume responsabilitatea și instabili emoțional este în continuă creștere. Sindromul Peter Pan a devenit o epidemie: cei mici nu mai vor să crească. Iar logica este: ce om normal și-ar dori să nu mai fie copil și să-și piardă toate aceste privilegii?

Vârsta adultă a încetat să mai fie o oportunitate de a se realiza, de a lua decizii, de a face alegeri. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că părinții nu i-au pregătit pentru o nouă etapă a vieții. Ajungând la maturitate, copilul conștientizează că nu este centrul Universului și, în loc să se bucure de viață, el tânjește după poziția privilegiată din copilărie.

​Drept urmare, copilul absoarbe imaginea unui părinte care își sacrifică interesele personale și mai târziu încearcă să-și amâne propria calitate de părinte la o dată ulterioară (sau să o evite cu totul) pentru a „a avea timp să trăiască pentru el însuși”. Adesea copilul nu dobândește suficientă experiență în relațiile de colaborare și nu știe să țină cont suficient de interesele și dorințele altor persoane. Acest lucru face foarte dificil să aibă relații apropiate chiar și cu părinții, ca să nu mai vorbim de alte relații.

4. Laude exagerate

Familiei iubitoare îi place să-și exprime energic bucuria față de orice realizare minoră a copilului lor. Doar că, în viitor, copilului îi va fi dificil să înțeleagă de ce nu toată lumea îi remarcă „succesele” așa cum au făcut-o tatăl și mama lui. Drept urmare, copilul se dovedește a fi neadaptat la realitățile vieții și, pentru a evita dificultățile și a câștiga laudele obișnuite, începe să mintă, să se ferească și să exagereze. El nu va fi niciodată pregătit pentru concurență, nu va ști cum să reacționeze la o înfrângere și nici nu va aprecia un coleg care este cu adevărat mai bun decât el și de la care va putea învăța multe ca să evolueze.

5. Superprotecția

Frica de a pierde un copil este cel mai teribil sentiment pe care îl trăiesc toți părinții, de aceea, unii exagerează și îi creează cele mai sigure condiții de viață. Din păcate, viața este plină de surprize neplăcute, iar un copil înconjurat de supraprotecție nu va fi pregătit să le reziste. Cel puțin un sentiment minim de risc este vital, așa că nu-l proteja continuu de pericole. Lasă-l să urce într-un pom, lasă-l să învețe să patineze, să „biciclească”, să folosească o foarfecă sau un cuțit când vârsta îi permite și ai să vezi că o julitură sau o vânătaie se poate transforma într-un moment de glorie și de neuitat pentru familia voastră. Învață-l de mic proverbul că „cei care nu riscă, nu beau șampanie” pentru a nu-și rata în viață șansele și oportunitățile doar pentru că tu ca părinte te-ai confruntat cu niște frici.

6. Părinții sunt cei care decid TOTUL

„Vei face engleză, vei studia pianul, vei pleca sau nu în tabăra de schi!”. Apoi, li se impune liceul pe care îl vor urma, facultatea și chiar fata cu care va merge la întâlnire „pentru că e de familie bună”. Copiii nu au niciun cuvânt de spus, nu au voie să aleagă și nici să aibă vreo preferință. Părinții decid totul pentru ei și le oferă ajutor chiar și atunci când se pot descurca singuri.

În acest caz, copilul va crește lipsit de personalitate și libertatea de a lua decizii. El va fi întotdeauna o persoană care necesită protecție. De aceea, trebuie să-l lași să se exprime și să facă față dificultăților și numai așa va crește o persoană liberă, va deveni independent, va putea lua decizii și va devini responsabili pentru acțiunile lui.

7. Recompese pentru orice fleac

Când un copil primește pentru orice face o recompensă, se poate obişnui cu această rutină și va aștepta acest lucru de fiecare dată, ca un câine pavlovian.

Asiguraţi-vă că atunci când oferiţi o recompensă, explicaţi copiilor faptul că faceţi doar o dată asta, şi că vă aşteptaţi ca ei să îşi îndeplinească sarcinile data viitoare fără a aştepta ceva în schimb. Riscul unei obişnuinţe de acest fel este ca cel mic să aibă impresia că nu trebuie să depună eforturi reale pentru a obţine ceea ce-şi doreşte.  De asemenea, se poate ajunge la situații de genul că va face curat în cameră doar contra unei sume de bani, va spăla vasele doar dacă primește ceva la schimb.

8. Îl aperi indiferent de situație

Cu siguranță vă sunt cunoscute situații când un părinte, al cărui copil face vreo trăsnaie, devine recalcitrant, agresiv, dă vina pe oricine, mai puțin pe el și odrasla lui. Subminează autoritatea profesorului, educatorului sau a celui care îi supraveghează copilul și nu acceptă sub nicio formă că greșeala, cu voie sau fără voie, îi aparține.

Când cel mic se plânge că a fost nedreptățit sau certat de către profesorul său, nu-ți însuși imediat rolul de protector și nu-i lua apărarea, fără să te interesezi care a fost exact situaţia, altfel copilul va crede că este perfect normal să ignore autoritatea altor adulţi, indiferent de ce face, pentru că oricum părinții îi vor da dreptate. Copilul trebuie să înțeleagă că adulţii care îl supraveghează trebuie luaţi în serios şi respectaţi, dacă deciziile acestora sunt îndreptăţite.

9. Faci totul în locul lui

Am cunoscut adolescenți care nu știu să se spele singuri, nu-și taie nici măcar friptura din farfurie și niciodată nu au pus o cană murdară în chiuvetă, de spălat nici nu mai zicem. Părinții fac toată treaba, pentru ei și pentru copiii lor. „Lasă că vor avea timp să facă de toate în viață!”. Doar că această generație crește cu ideea înrădăcinată a credinței că părinții (și mai târziu soția, soțul, cunoștințele sau oamenii din jurul lor) vor veni rapid în ajutor, vor face lucruri pentru ei și le vor rezolva toate problemele lor.

Oferirea de prea mult ajutor îi poate face pe copii leneşi, iar adulţii de mai târziu vor fi lipsiţi de motivaţia necesară pentru a-și atinge scopul. În viaţa reală vor exista situaţii în care nu le va fi nimeni aproape, iar ei trebuie să înveţe să se bazeze pe propriile eforturi. De aceea, încurajaţi-i să fie cât mai independenți şi să fie mândri când reuşeşc să facă singuri o activitate.

​ 10. Planuri napoleonene

Mulți adulți și-ar fi dorit să facă balet, să cânte la pian sau să joace tenis în copilărie, dar nu au avut o astfel de oportunitate. Și acum scopul principal al lor este să le ofere copiilor cea mai bună educație. Nici nu contează dacă acești copiii își doresc sau nu asta cu adevărat – timpul va trece și vor aprecia alegerile adulților.

Din păcate, copiii nu apreciază întotdeauna eforturile părinților lor. Și, adesea, viitorul strălucit, gândit de adulți, este spulberat de reticența totală a copilului de a accepta. Cât timp copilul este încă mic, se supune, dar apoi, dorind să iasă din „capcana iubirii excesive părintești”, începe să-și exprime protestul. De aceea, atunci când îi umpleți ziua copilului cu activități pe care le credeți necesare și utile, nu uitați să-i lăsați ceva timp și pentru problemele personale.

Toată lumea face greșeli când crește copii. Nici noi ca adulți nu suntem perfecți și cu atât mai mult nu putem înțelege întotdeauna cum arată acțiunile noastre din exterior și cum vor afecta generația tânără în viitor. Dar unele metode parentale fac mai mult rău decât bine, de aceea trebuie să fim foarte atenți și deloc exagerați în deciziile pe care le luăm. De unele dintre ele depinde viața și starea de spirit a copilului nostru.

 

foto credit – CristianAndrei.ro