Urăști cozile din benzinăriile în drum spre mare. Păi de ce nu-ți iei cardul ăsta?

 

Știți vorba din reclamă? Înainte și după? Ce păr fain are după folosirea produsului X? Sau alte exemple?

La mine chiar s-a întâmplat pe bune. Veneam din deltă, împrumutasem o ditamai duba de la un prieten. O chestie faină, customizată, superbă. Am încăput trei familii, copiii au stat regește, s-au uitat la desene animate, a fost demențial.

Dar mașina consuma pe măsura confortului oferit. Așa că nu ne-a ajuns un plin de motorină dus- întors București- Jurilovca. La întoarcere, pe autostradă, a trebuit să realimentăm.

Mamă, mamă, și mai spun o dată mamă! Ce măcel la coadă, ce aglomerație! Claie peste grămadă, zici că era miting, nu alta! Multe mașini la fiecare pompă și în magazin, zeci de oameni care se uitau după tot felul de produse. Eu aveam nevoie doar de motorină, dar am stat și după chipsurile și sucurile altora, care uitaseră că-și lăsaseră mașinile în fața mea la pompe. Așa că am stat 30 de minute pe ceas la coadă. Sincer vorbind mă cam luaseră piticii din creier. Nu mai zic de nevastă care are 0 răbdare în astfel de situații.

Acum plecăm din nou la Gura Portiței. Ne-a plăcut atât de mult, încât am mai băgat o fisă. Dar de data asta m-am deșteptat! Parol! Că tot vorbeam de fise.

Mi-am luat un card de la Rompetrol. 0 costuri, 0 taxe de emitere sau de administrare. L-am luat în cinci minute, am completat un formular și mi-am prezentat buletinul. Asta a fost tot.

Cardul ăsta chiar face minuni în situația prezentată mai sus. Se numește Fill&Go și este genial exact pentru asta. Introduci cardul la stația Rompetrol, bagi pinul, dai drumul la benzină. Pompa se oprește singură când atinge suma maximă de pe card sau o oprești tu, dacă vrei să alimentezi de mai puțin. Iei cardul și îți vezi de drum. Timp minim pierdut.

CUM PUI BANI PE CARD?

Ca să poți folosi acest card, trebuie să pui bani în prealabil pe el. Să ne înțelegem, însă, de la bun început: nimeni nu îți cere conturile private, nimeni nu îți umblă la banii tăi din salariu sau din economii.

Doar tu decizi câți bani și când să intre pe acest card. Doar când îți iei cardul, trebuie să depui cel puțin 150 de lei, la ghișeu. Dar doar atunci. Apoi, stabilești singur ce și cum.

Sunt mai multe variante prin care poți să alimentezi bani pe card.

  • Direct în benzinărie, banii sunt disponibili imediat. Dar nu eviți cozile din situația de mai sus.
  • Prin tranfer bancar. Asta e o metodă comodă: știi că pleci în week-end, arunci niște bani pe cardul Fill&Go de miercuri. Atât cât îți trebuie. Banii sunt disponibili, în funcție de banca din care îi transferi în 1-2 zile. De aceea, ți-am zis să pui bani de miercuri pentru vineri.
  • Și mai deștept poți face astfel: îți creezi cont pe Fill&Go Manager. Pui câți bani vrei și îi ai imediat disponibili. Și eviți orice coadă de stat la casele din benzinăriile supraaglomerate.

BENEFICIILE CARDULUI- TIMP ECONOMISIT ȘI REDUCERI

  • Poți reduce timpul de alimentare de până la 3 ori. Uneori chiar și mai mult! Asta e absolut genial!
  • Cumperi produse din restaurantul hei și primești o reducere de 10%; Merită și asta, evident dacă nu e coadă în benzinărie!
  • Cumperi produse din stațiile Rompetrol și primești o reducere de 7%. De exemplu, primești reducerea aceasta la lichid de parbriz sau antigel, la ochelari de soare sau umbrelă, la parasolar sau uleiuri. (această reducere de 7% este exclusiv în stațiile Rompetrol, NU și la stațiile Partener Rompetrol. Reducerea NU se acordă pentru carburanți, roviniete, produsele din sfera telecom, țigări și produse din tutun, taxe de podși alte taxe.) Nu știu de ce, dar nu cred că familia mă va lăsa să cumpăr lichid de parbriz la preț redus, în loc de ochelari de soare la preț redus. Reducerile s-ar aplica la amândouă, dar, din experiență vorbind, mai degrabă cineva, nu dau nume, cumpără ochelari de soare și crème, decât lichid…. 🙂
  • Iei masa în restaurante partenere și, pe baza cardului Fill&Go Debit, primești o reducere de 10%. Lista restaurantelor partenere este aici
  • Beneficiezi de reduceri la prețul carburantului (10 bani/litru benzină pentru achiziții lunare >20 litri, 8 bani/litru motorină pentru achiziții lunare >20 litri sau 5 bani/litru pentru achiziții lunare <20 litri). Și asta îmi place foarte mult.

Cam asta este povestea cu gadgetul ăsta smart. Da, e pentru părinți deștepți, oameni bine informați, care nu vor să piardă timpul aiurea, așa cum știu că sunteți și voi, cititorii Taticool.  Pe mine m-a convins, îmi place cardul ăsta și vi-l recomand cu drag și vouă.