Aseară, înainte să adoarmă, m-a strâns în brațe și mi-a spus exact așa: „Tati, ești raza sufletului meu!”. M-am topit instantaneu. A fost cel mai frumos compliment pe care l-am primit în viața mea.
De atunci, până acum când scriu, m-am tot gândit ce a vrut să spună. Au fost niște cuvinte spuse din suflet, fără niciun interes. De obicei, când vrea ceva, se gudură pe lângă mine ca un cățel și îmi aruncă tot felul de cuvinte dulci. Știe să mă manipuleze ca nimeni alta.
„Ești raza sufletului meu” au fost, însă, niște vorbe total lipsite de interes. Au fost însoțite de o îmbrățișare și atât. Fără nimic la schimb. A mers la culcare liniștită.
De dimineață, am întrebat-o ce a vrut să spună. Mi-a răspuns senin și, la fel, fără niciun interes: „Că te iubesc foarte mult!”. I-ar m-am topit și iar mi s-a umflat pieptul de bucurie ca unui cocoș care anunță sosirea dimineții.
Bunică-sa, venită în vizită pentru câteva zile, a luat-o imediat la întrebări. „Dar eu nu sunt la fel? Că uite îți pregătesc toate mâncărurile pe care le vrei, îți fac toate poftele, te și hrănesc.” Copilul n-a răspuns. N-a vrut să-i spună că nu simte la fel și pentru ea, ar fi rănit-o. Și-a văzut de micul dejun, ca și cum n-ar fi primit aceste întrebări.
Și atunci am înțeles. Copiii noștri știu exact ce simt pentru fiecare în parte. Știu exact cât de mult îi prețuim. Uneori reacționează la mite, precum celebra supă de găluște a bunicii, dar niciodată nu vor putea să te mintă în privința adevăratelor sentimente. Bunica nu va fi iubită niciodată la fel de mult ca mama sau ca tata.
Și, una peste alta, atunci când te aștepți mai puțin, atunci când, aparent, nu faci nimic deosebit, atunci ei îți fac rezumatul muncii tale, de părinte implicat. „Ești raza sufletului meu!” nu putea fi spus decât într-un moment lipsit de interes, de mite și de bucurii punctuale și trecătoare.
Da, sunt un om foarte fericit astăzi. Fiică-mea m-a făcut să fiu așa prin câteva cuvinte. Sunt fericit pentru că aceste puține cuvinte reflectă rezultatul muncii de părinte implicat. După ani în care am fost alături de ea, a concluzionat. E fericită, e mulțumită de ce-i oferim, se simte în siguranță alături de părinții ei. Și da, facem treabă bună în creșterea ei.
Iar „raza sufletului meu” este un premiu imens, pe care nu credeam că-l voi primi vreodată. E o recunoștință a dedicării creșterii ei și o încurajare de a continua. Sunt raza sufletului ei și voi face totul să rămân așa pentru totdeauna!