TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE NOUA INDEMNIZAȚIE PENTRU CREȘTEREA COPILULUI. EXPLICAREA NORMELOR

2 (2)

photo credit: cel mai cool fotograf

UPDATE: INFORMAȚII SUPLIMENTARE IN ARTICOLELE URMĂTOARE:

Bani mai mulți pentru părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului

Ministerul Muncii face lumină în privința LEGII CIC. Răspunsuri și clarificări oficiale în articol

În momentul în care proiectul de lege a fost promulgat de către Președinție, v-am explicat pe îndelete ce prevederi conține noua lege (link aici). Ea va fi aplicată de la 1 iulie 2016.

De curând, Ministerul Muncii a publicat spre dezbatere publică normele de aplicare a acestei legi, norme, fără de care funcționarii n-ar ști cum să acționeze pentru fiecare solicitant în parte.

Documentul publicat de minister este stufos și destul de complicat, mai ales că face trimiteri la legea veche și la o serie de alte legi, pe care, însă, nu le citează în clar, ci doar punctual.

Câteva lucruri am reușit să descifrez, pentru voi, așa că iată care sunt acestea:

PREVEDERI GENERALE:

CIC SE PRELUNGEȘTE PÂNĂ LA 2 ANI SAU 3 ANI ÎN CAZUL COPIILOR CU DIZABILITĂȚI.

INDEMNIZAȚIA DIN TIMPUL CIC SE STABILEȘTE LA 85% DIN VALOAREA VENITURILOR DE DINAINTE DE CIC.

ALTE PREVEDERI:

INDEMNIZAȚIA PENTRU CREȘTEREA COPILULUI SE VA ACORDA SOLICITANȚILOR CARE REUȘESC SĂ CUMULEZE 12 LUNI DIN ULTIMELE 24, LUNI ÎN CARE AU OBȚINUT VENITURI.

La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 4 – (1) Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, prevăzută de art.2 alin.(1) din ordonanţa de urgenţă, se acordă persoanelor îndreptăţite, dacă acestea au realizat venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, ori s-au aflat în una sau mai multe din situațiile prevăzute la art.2 alin.(5) din ordonanța de urgență, timp de 12 luni în ultimi doi ani anterior datei naşterii copilului sau, după caz, anterior datei la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a încuviinţat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.”

VALOAREA INDEMNIZAȚIEI VA FI STABILITĂ PORNIND DE LA LUNA DE NAȘTERE A COPILULUI, ÎNAPOI, CONSECUTIV, PÂNĂ CÂND SE ÎMPLINESC 12 LUNI CU VENITURI.

La articolul 4, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins: ”(4) În vederea stabilirii dreptului la concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului, cele 12 luni din ultimii doi ani anteriori, se constituie din lunile calendaristice succesive în care persoana îndreptățită a realizat venituri potrivit art. 3 din ordonanța de urgență sau s-a aflat în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 2 alin.(5) din ordonanța de urgență. Cele 12 luni se calculează începând cu luna nașterii copilului.

AL DOILEA PĂRINTE ARE, ÎN CONTINUARE, DREPTUL LA O LUNĂ DE CONCEDIU. DACĂ NU O SOLICITĂ, CONCEDIUL PĂRINTELUI AFLAT ÎN CIC SE REDUCE CU O LUNĂ.

La articolului 41 , alineatele (1), (2), (6), (7), (8) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins: „Art. 41 – (1) În aplicarea prevederilor art.11 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană prevăzută la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă dreptul propriu la concediu și indemnizație nu se solicită de către celălalt părinte, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului acordat primului părinte se reduc cu o lună.

TREBUIE SĂ DEPUI DOSAR PENTRU ACORDAREA CONCEDIULUI ȘI INDEMNIZAȚIEI, CU CEL PUȚIN 30 DE ZILE ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN CONCEDIU.

Solicitarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzute la alin. (1) se face pe bază de cerere şi documente doveditoare, în condiţiile prezentelor norme metodologice cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu, dar nu mai târziu de ziua anterioară începerii acestuia.

DOCUMENTELE NECESARE SUNT:

La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: ”Art. 6 – (1) Drepturile reprezentând indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 11, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (2) și alin.(5) din ordonanţa de urgenţă se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul la depunerea acestora, şi, după caz, de actele doveditoare prevăzute la alin. (4) – (7), care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă.”

DACĂ NAȘTI UN COPIL ÎN PERIOADA DE CIC SAU DE STIMULENT DE INSERȚIE, SE PROCEDEAZĂ ASTFEL:

Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: ” Art. 8 – (1) În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori se produce o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se procedează după cum urmează:

DACĂ EȘTI ÎN PRIMELE 12 LUNI DE CIC, INTRI AUTOMAT ÎN CONCEDIU PENTRU URMĂTORUL COPIL, PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA PERIOADEI DE CIC PENTRU CEL DIN URMĂ. SE ACORDĂ O SINGURĂ INDEMNIZAȚIE, LA ACEEAȘI VALOARE CA CEA DE LA PRIMUL COPIL. ACEASTĂ REGULĂ SE APLICĂ INDIFERENT DE NUMĂRUL COPIILOR.

a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, acordarea acestora se prelungeşte corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Pe această perioadă se acordă o singură indemnizaţie, la aceeaşi valoare cu indemnizaţia primită anterior naşterii celui din urmă copil, precum și majorarea prevăzută la art. 9 alin.(4) din ordonanța de urgență;

DACĂ ÎN CELE 12 LUNI, PERSOANA A REALIZAT ȘI ALTE VENITURI, ATUNCI INDEMNIZAȚIA NOUĂ SE CALCULEAZĂ PE BAZA VENITURILOR OBȚINUTE ÎN CELE 12 LUNI. CONCRET, DACĂ AI APUCAT SĂ TE ÎNTORCI LA MUNCĂ ȘI, ACUM, VREI SĂ MERGI DIN NOU ÎN CIC, ȚI SE RECALCULEAZĂ INDEMNIZAȚIA PT CIC, PE BAZA VENITURILOR DIN ULTIMELE 12 LUNI.

b) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit prevăzute la art. 3 alin.(1) din ordonanța de urgență, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate pe această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) şi a celor realizate potrivit art. 16 alin. (3) lit.c) din ordonanţa de urgenţă.

DACĂ INDEMNIZAȚIA NOUĂ DEVINE MAI MICĂ DECÂT CEA DE PE LEGEA VECHE, ATUNCI SE ACORDĂ INDEMNIZAȚIA VECHE

Dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior.

STIMULENTUL DE INSERȚIE SE ACORDĂ PÂNĂ LA 3 ANI, RESPECTIV 4 ANI ÎN CAZUL COPILULUI CU HANDICAP, DACĂ TE ÎNTORCI LA SERVICIU CU CEL PUȚIN 60 DE ZILE ÎNAINTE CA CEL MIC SĂ ÎMPLINEASCĂ 2 ANI/ 3 ANI- COPIL CU HANDICAP.

Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: ”(1) Stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se acordă lunar până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap persoanelor îndreptăţite dacă acestea realizează venituri supuse impozitului. Dacă persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, incluzând și perioada prevăzută la art. 11 alin.(2) din ordonanța de urgență, stimulentul de inserție se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.

DACĂ NAȘTI UN ALT COPIL ÎN PERIOADA DE ACORDARE A STIMULENTULUI DE INSERȚIE, POȚI OPTA FIE SĂ MERGI ÎN CONTINUARE LA SERVICIU ȘI SĂ IEI STIMULENT, FIE SĂ INTRI ÎN CIC PENTRU URMĂTORUL COPIL. NU SE CUMULEAZĂ!

(3) În cazul în care persoana îndreptățită beneficiară a stimulentului de inserție după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți copii sau se află în situațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) poate opta fie pentru continuarea acordării stimulentului până la împlinirea de către primul copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fie pentru acordarea concediului și a indemnizației lunare pentru cel din urmă copil. Pentru această perioadă, cele două drepturi nu se pot cumula și nu se aplică prevederile art.9 alin.(4) din ordonanța de urgență.

DACĂ TATĂL IA STIMULENT DE INSERȚIE, IAR MAMA NAȘTE UN ALT COPIL, PLATA STIMULENTULUI SE SUSPENDĂ. NU SE CUMULEAZĂ!

(4) În situaţia în care unul dintre părinţi se află în plata stimulentului de inserţie acordat în condiţiile alin. (1) şi celălalt părinte se află într-o situaţie de natură a genera un nou concediu pentru creşterea copilului, plata stimulentului de inserţie se suspendă şi se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului, cu respectarea prevederilor art. 8, majorată cu suma prevăzută la art. 9 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă.

DACĂ EȘTI ÎN CIC DE 1 AN ȘI VREI SĂ RĂMÂI ÎN CIC, PE LEGEA NOUĂ, TREBUIE SĂ SOLICIȚI PRELUNGIREA CIC CU CEL PUȚIN 30 DE ZILE ÎNAINTE CA CEL MIC SĂ FACĂ UN AN. NU MAI DEVREME, ÎNSĂ, DE 1 IULIE 2016, DATA LA CARE LEGEA INTRĂ IN VIGOARE.

Art. II (2) Pentru persoanele care se află în concediul pentru creșterea copilului până la vârsta de 1 an și plata indemnizației lunare aferente, pentru prelungirea acordării drepturilor, cererea prevăzută la alin.(1) se depune cu cel puțin 30 zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, dar nu mai devreme de 1 iulie 2016.

DACĂ EȘTI LA LIMITA PERIOADEI DE CIC SAU STIMULENT, DAR COPILUL NU A ÎMPLINIT ÎNCĂ VÂRSTA MENȚIONATĂ DE NOUA LEGE, POȚI BENEFICIA DE DREPTURILE NOII LEGI, CU O CERERE DEPUSĂ PÂNĂ LA 1 AUGUST 2016.

(3) Pentru persoanele care, la data intrării în vigoare a Legii nr.66/2016, se află în plata stimulentului de inserție, în concediul fără plată prevăzut de art. 6 din ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare sau în una dintre situațiile prevăzute de art. 11 alin.(2) din același act normativ, reluarea drepturilor de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016, dacă cererea prevăzută la alin.(1) se depune până la data de 1 august 2016 inclusiv.

DACĂ DEPUI CEREREA MAI TÂRZIU, PLATA SE FACE PENTRU PERIOADA RĂMASĂ ÎNCEPÂND CU DATA DEPUNERII CERERII.

(4) Dacă cererea prevăzută la alin.(1) este depusă după termenele prevăzute la alin.(2) și (3), plata indemnizației pentru creșterea copilului se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

CARE SUNT SUMELE EXACTE PE CARE LE POȚI PRIMI CA INDEMNIZAȚIE:

(5) Pentru persoanele prevăzute la alin.(1) cuantumul indemnizației lunare pentru creșterea copilului se acordă astfel:

LA VALOAREA ACTUALĂ, DACĂ, PE NOUA LEGE, ȚI S-AR CALCULA O INDEMNIZAȚIE MAI MICĂ.

a) la nivelul cuantumului acordat anterior în cazul în care nivelul acesteia s-a situat sub nivelul de 3400 lei, cu respectarea limitei minime prevăzută la art. 2 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin Legea nr.66/2016;

LA NOUA VALOARE, DACĂ, PRIN RECALCULARE, DEPĂȘEȘTI VECHIUL PLAFON DE 3400 DE LEI.

b) în cunatum recalculat prin eliminarea plafonului în cazul în care nivelul indemnizației stabilit anterior a fost de 3400 de lei.

RECALCULAREA INDEMNIZAȚIEI SE FACE AUTOMAT, PE BAZA DOSARULUI DEPUS INIȚIAL.

(6) Pentru persoanele prevăzute la art. III alin.(1) lit.b) din Legea nr. 66/2016 modificarea cuantumului indemnizației lunare se face în baza informațiilor existente la nivelul agențiilor teritoriale prin aplicarea procentului de 85% asupra bazei de calcul avută în vedere la stabilirea dreptului înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Legii 66/2016.

DACĂ PRIMEȘTI STIMULENT DE INSERȚIE, ACESTA VA FI PRELUNGIT AUTOMAT PÂNĂ LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI COPILULUI DE 3 RESPECTIV 4 ANI PENTRU COPILUL CU HANDICAP. ASTA DACĂ NU CUMVA VREI SĂ TE ÎNTORCI ÎN CIC.

(2) In situația persoanelor care la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 au stabilit dreptul la stimulentul de inserție potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 cu modificările și completările ulterioare până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap, se face din oficiu, dacă nu se înregistrează o cerere de reluare a concediului de creștere a copilului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

DACĂ SUNT ASPECTE NELĂMURITE ÎNCĂ, VĂ STAU LA DISPOZIȚIE.