Suzy, Suzy, un’ te duci, tu, Suzy?… Şi când te duci?

sursa foto: www.awesomeinventions.com
sursa foto: www.awesomeinventions.com

După titlu aţi spune că cine ştie despre ce mare dragoste vorbesc. Ei bine, să ştiţi că nu vă înșelaţi! Da, vorbesc despre marea dragoste a celor foarte mici şi anume despre stimabila Suzy, adică suzeta, în caz că nu v-aţi prins de la început.

Dacă a apucat să se îndrăgostească de ea, aţi pus-o! S-a terminat cu şmecheria. O va căuta disperat prin casă, veţi avea senzaţia că are un detector special instalat în creier pentru ea. Ea va fi tot universul lui. O va alinta şi o va iubi până când o va face praf şi tu, părinte responsabil şi iubitor ce eşti, va trebui să o înlocuieşti mereu şi mereu.

Dacă situaţia e disperată tare, adică cel mic o iubeşte mai ceva ca pe maică-sa sau măcar pe aproape, trebuie să ai în casă mai multe. Peste 5. De ce? Păi e simplu: le scapă pe jos, le aruncă în ghiveciul cu flori, sub canapea sau în mâncare dar întotdeauna o va vrea înapoi. Şi repede! Vigilenţa ta trebuie să fie la nivelul trupelor speciale: trebuie să i-o iei înainte, să o speli sau chiar sterilizezi, să o arunci dacă e ruptă şi mai ales, să ai grijă mereu să fie curată.

Orice aţi zice, nu e treabă uşoară. Noi, de când am aflat că vom fi trei, am pus regulă de bază (ca mulţi alţi părinţi, sunt convins) că nu îl vom lăsa să se îndrăgostească de această „Suzzana”, cum e alintată acum acasă…

Da, planul de acasă nu se potriveşte niciodată cu cel din târg. A venit prinţul pe lume, iar o asistentă din maternitate l-a îndrăgit atât de mult, încât a ţinut neapărat să îi dea ea ceva pentru prima dată. I-a dat-o pe Suzy… Ce să zic acum? Nu am zis şi nu mai zic nimic. Dragoste mare pe el de n-am pomenit aşa ceva. Suzi peste tot şi tot timpul. Dacă o pierde pe undeva, se învârte ca un titirez şi în maximum 30 de secunde o găseşte. Dacă nu are una la îndemână, nicio problemă! Ştie unde le ţinem pe celelalte şi nu se mişcă din acel loc până când nu primeşte ceea ce doreşte.

Distracţia, distracţie, însă, ceea ce e mult strică. Cumva, fără să provocăm suferinţă, dezamăgire, frustrare şi regrete, am vrea să scăpăm de această dragoste nebună. Dar cum? Am zis să nu facem lucrurile de capul nostru şi să întrebăm, în stânga şi în dreapta, la cei mai experimentaţi care au trecut prin aşa ceva. Am luat eu iniţiativa şi mi-am consultat gaşca de tătici. Concluzia? Am râs cu lacrimi ca şi atunci când i-am întrebat despre primul scutec schimbat şi nu credeam că fraţii mei au atâta imaginaţie. I-am subestimat!

Victor, tată de Miruna

Frate… n-a fost uşor! Era parte din ea, înţelegi? O găsea şi în somn! Dimineaţa nu ştia ce să facă: să bea lapte sau să ţină suzeta. Mânca un covrig? Păi ştii cum făcea? Muşca din el şi imediat băga şi suzeta în gură şi mesteca chinuit. A fost ceva rău.

-Şi cum aţi scăpat?

-I-am zis că e urâtă cu suzeta în gură. Poţi să îi spui orice, dar nu că e urâtă. A scos-o din gură, s-a uitat la ea şi a dus-o la coşul de gunoi.

-Şi aia a fost? N-ai mai cerut-o după aceea?

-Nu! Dar două săptămâni deschidea coşul şi o saluta. Imaginar bineînţeles, că suzy nu mai era demult acolo… Oricum am avut emoţii mari că o va cere iar. N-a cerut-o dar, de fiecare dată după ce se uita în coşul de gunoi, ne întreba dacă e frumoasă. Bineînţeles că o gratulam şi o ridicam la rang de zeitate.

(Miruna avea atunci 2 ani)

Mihai, tată de Vlad

La noi a fost distracţie mare. Ne-am dus în vizită la nişte prieteni şi omul avea în curte un câine care avea pui de vreo 4 săptămâni. Încă sufeau de la mama lor. Nu s-a dezlipit de ei cât am stat în vizită. Stăteam şi eu cu el acolo să supraveghez puii ăia mai mult şi mi-a dat prin cap să îl întreb dacă nu vrea să renunţăm la suzetă pentru că acum el e mare (1 an şi 8 luni) şi că doar copiii la fel de mici ca şi acei pui mai ţin suzi în gură. S-a uitat lung la mine şi mi-a zis că nu e pregătit pentru asta. Cu cuvintele lui, bineînţeles. Am lăsat-o moartă, dar la plecare i-a cerut maică-si şi cealaltă suzetă. Ştia prea bine că umblăm cu rezerve la noi. A luat-o în mână şi-a scos-o şi pe cea din gură şi s-a chinuit să le bage în gură puilor de căţel. Acolo au rămas. Bine… câteva zile a tot pomenit-o şi noi aveam aceeaşi placă: nu putem să le luăm căţeilor suzetele pentru că vor plânge foarte tare şi sunt mici… Cumva a înţeles. Yuhuuuu

George, tată de Yanis

Noi eram la munte, lângă lacul Sfânta Ana. Al nostru foc pe suzi şi nu altceva. Dacă nu avea în raza vizuală era scandal. Am dus multă vreme muncă de lămurire cu el că ar trebui să renunţăm la suzetă dar sincer nu am insistat foarte, foarte mult. Eh, am ajuns la munte şi ne-am dus să vedem şi noi lacul mult vestit. Încântare şi nu altceva. I-am zis că doar băieţii mari pot să ajungă până acolo şi că acum chiar e bărbat în toată firea şi suzeta nu îşi mai are locul. Mă rog… am folosit cuvinte mult mai pompoase, mult mai grandioase de l-am făcut să se simtă cel puţin o combinaţie fatală dintre Batman şi Superman. Ce credeţi? S-a uitat la mine, apoi la suzeta pe care o ţinea în mână şi cu toată forţa lui a aruncat-o în lac de a trebuit să îl ţin ca nu cumva să zboare şi el odată cu ea. Pe moment n-a fost panică. Era mândru de el şi alta nu, însă, tot drumul până acasă îşi făcea autosugestie: „Yani băiat mare, nu suzy. Gata suzy.” A repetat asta obsesiv şi noi eram pregătiţi să oprim la prima farmacie de pe drum şi să cumpărăm rezerve. Nu a fost cazul.

Andrei, tată de Alexandra

Noi le-am încercat pe toate şi nimic n-a funcţionat. Am făcut şi noi ca Victor cu Miruna. I-am zic să e urâtă. Ne spunea că nu e adevărat. N-o atingea asta deloc. I-am ascuns-o. Jihadul a început în casa noastră… Nimic n-a funcţionat, aşa că am cerut sfatul pediatrului. Ne-a spus să îi tăiem vârful că sigur va renunţa la ea. Am făcut-o şi pe asta şi timp de o săptămână copilul nostru putea fi lesne comparat cu unul al străzii. O ţinea aşa ruptă şi credem că spera să se repare de la sine. Într-un final, a cedat şi a dus-o la gunoi, anunţându-ne în acelaşi timp că „uzzi” s-a stricat. Vreo trei nopţi după aceea a adomit mai greu dar, până la urmă, a uitat-o definitiv. Acum ne arată pe stradă copii cu suzetă în gură şi ne spune: „Uzzi nu bun”.

Robert, tată de Alexandru

Pe Alex, cel mai şi cel mai tare îl supără dacă nu vorbeşti cu el. Frate, dacă nu îi răspunzi, dacă nu îi explici orice, e panică. Când ne-am hotărât să scăpăm de suzetă îi spuneam că nu înţeleg ce spune. O scotea din gură, îmi spunea ce avea de spus, după care o punea la loc. Ce facem, ce facem? Atacam la punctul sensibil. VĂ ROG NU RÂDEŢI DE NOI! Două zile am stat în preajma lui cu o suzetă în gură şi mă chinuiam să stâlcesc cuvintele astfel încât să nu înţeleagă ce spunem. Foarte nervos a fost pe noi. Se întindea să ne scoată suzetele din gură, dar nu cedam. Am constatat că puterea exemplului face minuni şi uite aşa, a ales vorba în defavoarea dragostei nebune pentru suzi. Le-am aruncat la gunoi toţi trei şi aia fost. Bine… vreo săptămână a mai ţinut-o el seara la culcare după care s-a încheiat şi acel capitol.

Da… nu e uşor cu suzetele astea, dar sincer, cu Robert, chiar aş fi vrut să mă întâlnesc în perioada aceea. Acum, mă gândesc aşa: vom încerca cu vorba bună şi dacă nu ne iese vom încerca să fim şi mai inventivi. Dacă nici aşa nu ne iese, vom urma exemplul lui Andrei şi o vom decapita pe suzi. Uraţi-ne baftă!

Voi, părinţi, cum v-aţi determinat copiii să renunţe la suzete?