Specialistul spune: 3 mituri despre cât de rău e tati, când îl disciplinează!

articol realizat de psihologul Monica Berceanu

E joi şi continuăm să spunem poveşti reale. De data aceasta, am ales 3 mituri pe care le-am aruncat în aer de-a lungul timpului, împreună cu tăticii care au avut curajul să ceară ajutor pentru că nu mai reuşeau să facă faţă comportamentelor copiilor lor.

TATI: „Dacă îl traumatizez, când nu îi dau să mănânce ce vrea şi când vrea? Şi aşa petrec foarte puţin timp cu el, pentru că ajung foarte târziu acasă zilnic. La urma-urmei este vorba doar despre mâncare, nu îi cumpăr ceva scump. Altfel nu ştiu cum să îl fac să înţeleagă că îl iubesc.”

Dragă tati, în primul rând copilul se simte iubit dacă petreci timp cu el, îi eşti partener de joc, îl asculţi şi îi povesteşti despre cum erai tu copil, sau cum ţi-a fost ziua. Copilul care vrea să să mănânce orice, oricând, este foarte probabil să aibă ceva nevoi emoţionale neîmplinite. Îţi sugerez să stai cu el de vorbă şi să-l întrebi ce ar vrea să faci tu pentru ca el să fie fericit, sau să aleagă, în locul unui fel de mâncare, un joc, un loc sau o persoană la care vrea să mergeţi împreună în vizită.

TATI: „Dacă va crede că sunt un tată rău când îi spun NU? Mai bine îi zic că se supără Doamne-Doamne sau mama, altfel mă va urî!”

Tati, te rog să mă crezi că al tău copil nici când îţi spune în faţă că eşti rău, nu crede asta! Te invit să te gândeşti la următorul scenariu: pe soţia ta o deranjează faptul că întârzii în fiecare zi la ora mesei. Dar, pentru că i-ar fi teamă să nu crezi că nu te iubeşte dacă îţi spune „Nu mai vreau să întârzii, te rog să îţi stabileşti un program şi să pui familia noastră pe locul întâi!”,  ar alege să-ţi spună: „Dacă mai întârzii, se supără copiii!” Cum te-ai simţi? Oare nu ar încolţi, într-o zi, o întrebare de genul: „Dar ei nu-i pasă niciodată? Numai copiilor? Oare ei nu-i e dor niciodată de mine, doar copiilor?”

Te las pe tine să răspunzi cât poţi de sincer acestei întrebări, iar despre copilul tău îţi spun o scurtă replică reală, a unui bărbat adult, la întrebarea mea: „Ai ceva să le reproşezi părinţilor tăi?”:

„Da. Faptul că niciodată nu le-a păsat cu adevărat de mine. Mereu îmi spuneau că, dacă nu fac x lucru, se vor supăra bunicii pe mine. Eu făceam totul de dragul bunicilor mei, şi nici până acum nu ştiu dacă oamenii ăştia m-au iubit vreodată sau nu. Pentru că nu păreau deranjaţi niciodată de ce făceam rău. Mereu erau alţii cărora părea că le pasă mai mult dacă greşeam, decât  le păsa lor.”

Să învăţăm aşadar, de la copiii deveniţi adulţi, ce nevoi ar fi vrut să le împlinească ai lor părinţi, şi să reuşim astfel să creştem copii care să afle de la noi valoarea lui NU!

TATI: „Dacă nu îl îmbrac eu, el nu se va îmbrăca singur şi întârzie la şcoală! Decât să îl certe învăţătoarea, mai bine fac eu asta în locul lui, are timp să înveţe când se face mai mare şi înţelege!”

Tati, învăţarea are loc de când se naşte copilul şi ce nu învaţă la timp, deşi se poate învăţa mai târziu, va fi asimilat mai greu. Şi îţi spun ce am auzit chiar săptămâna aceasta la şcoală: „Doamna, Cristian nu ştie să-şi împacheteze hainele la sport, părinţii lui nu l-au învăţat, şi eu nu vreau să mă joc cu el, pentru că nu am ce să învăţ de la el! Hei, colegi, voi ştiţi că nu ştie nici să-şi închidă singur fermoarul? Parcă ar fi copil mic!”

Îţi sugerez să nu aştepţi o altă vârstă, pentru că anii copilăriei sunt cei mai importanţi pentru creşterea stimei şi imaginii de sine a copilului, iar dacă va fi ironizat de colegii lui, asta va face numai să îşi formeze o părere proastă despre sine.

Şi încă ceva: lasă-l să fie certat de  învăţătoare, în viaţă va fi nevoit să îşi asume responsabilităţile, să nu trebuiască să fii tu mereu scăparea lui! Fiecare comportament are o consecinţă! Nu, nu eşti rău dacă îl disciplinezi de mic!

Tati, prezenţa ta în viaţa puiului tău este foarte importantă. Eşti autoritate, eşti dragoste, eşti model şi ajutorul lui. Nu te sfii să fii consecvent. Ce ai de făcut este să te conectezi mai întâi emoţional cu el, şi apoi să îl disciplinezi! Disciplina nu înseamnă pedeapsă, ură sau dispreţ, şi nu creează depărtare, ci respect faţă de tine!

Fii iubitor şi consecvent, şi nimic nu va putea să te înlocuiască!

CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC,  WWW.MONICABERCEANU.RO

  • de 11 ani psihopedagog și logoped
  • de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu

„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.”