Sovata- Praid, am ajuns cam devreme. Cu 20 de ani prea devreme.

Aveam de mult timp în cap să ajungem la Praid. E considerată cea mai frumoasă salină din România și am pus-o pe lista noastră de obiective turistice pe care vrem să le vizităm vara asta. Și am vizitat-o.

Cinci ore am făcut cu mașina din București. Mă așteptam la atât, n-a fost o problemă. Nici măcar Sophia nu a comentat prea mult. A avut cu ea jucării, cărți de colorat, a fost ocupată.

Cum a fost în salină, vedeți în clip. Ne-a plăcut, e foarte bine amenajată pentru copii: tiroliene, circuit de cățărat, multe locuri de joacă gratuite. Deci fain.

Una peste alta, însă, pentru un bucureștean, nu prea merită. Doar dacă ai drum prin țară, ok o bifezi. Însă, e foarte departe. La întoarcere, am făcut 10 ore!!!!! Zece! Da, era foarte aglomerat DN 1 și Waze-ul ne-a sugerat să mergem pe Cheia. Pe la jumătatea drumului, am prins o alunecare de teren, drumul a fost complet blocat și a trebuit să facem cale întoarsă spre Brașov. Ulterior, ne-am așezat cuminți ca melcii pe DN1. În total- 10 ore. Groaznic a fost!

Ne- a mai plăcut, imediat lângă salină, o expoziție de fluturi exotici. Interesantă idee a unui localnic să deschidă o astfel de afacere. Practic, a creat un incubator, cu sute de fluturi superbi. E vreo 5 lei biletul și merită. Am stat vreo câteva zeci de minute cu Soph să admirăm minunatele insecte.Acum vine partea care nu ne-a plăcut. Și e o parte consistentă. Cazarea este o mare problemă în zonă.

Voi preciza de la început: sunt un moldovean pripășit de vreo 20 de ani prin București. Considerați-mă fițos sau cum vreți voi, dar luați-mă așa cum sunt. Evident că este o părere subiectivă, nu vă cer să fiți neapărat de acord cu mine.

Când plec, însă, în vacanță, caut să mă cazez în hoteluri- pensiuni măcar la fel de frumoase ca la mine acasă, dacă nu chiar mai bine. Căci de aceea plec în concediu- să-mi fie bine, nu să fac rabat de la calitate.

În Praid, este aproape imposibil să găsești o cazare de 4 stele. Nu am găsit nimic de rezervat, sunt foarte puține pensiuni.

Așa că ne-am cazat în Sovata, la vreo 20 de km distanță. Stațiunea este renumită, clar am zis că ne va fi bine. Nici aici nu sunt prea multe hoteluri de patru stele. Am văzut vreo două de cinci- hoteluri comuniste și renovate- dar imposibil de atins din punct de vedere financiar. De 4 stele sunt vreo 6-7 cel mult. Toate erau pline!!! Da, turismul în Sovata chiar aduce bani investitorilor. Stațiunea este extrem de aglomerată.

De pe booking, am ales o pensiune de 3 margarete, care părea foarte frumoasă. Era singura care se apropia de ce doream noi. Mirosul nu se simte, însă, în poze!!! Am ajuns acolo, am intrat în cameră și am zis imediat: „Decât să stăm aici, mai bine de întoarcem tot azi la București!” NU, chiar nu! Pentru siguranța Sophiei, nu puteam sta acolo.Nu voi preciza numele pensiunii pentru că era plină. Deci erau mulți români care o apreciau. Să zicem că doar noi suntem foarte fițoși. Lăsați-o așa, cum spuneam, luați-ne ca atare.

Și am început să colindăm Sovata în căutare de pensiuni- hoteluri cu cazare mai bună. Totul plin! Vă jur, nici în Mamaia nu mi s-a părut atât de greu să găsești o cazare.

În fine, după vreo trei ore de căutare, am găsit la o vilă tip boutique hotel, care se deschidea chiar în ziua respectivă. Am fost primii clienți. A fost superb!!! Absolut superb. Totul nou, la standarde ridicate. Am plătit ca orice client, nu am avut discounturi, dar vi-i recomand cu plăcere.

Una peste alta, atmosfera din Sovata ne-a dezamăgit.

Pe de o parte, se construiește. Mult de tot. Fiecare investitor, după cum îl taie capul. Dealurile Sovatei sunt pline de șantiere și de moloz.. Poate după ce termină, va arăta totul bine. Momentan nu.

În plus, în centrul Sovatei, parcă ai fi în Mamaia Sat. Un bâlci continuu, chinezării peste tot, mâncare ieftină și, în general, de proastă calitate. Și foarte aglomerat. Foarte aglomerat.

Iar media de vârstă cred că este pe la 60 de ani. Nu am nimic cu oamenii aceștia, clar ei veniseră la tratamente în lacurile cu apă sărată. Clar.

Dar pentru noi, cuplu sub 40 de ani, însoțiți de un copil aflat în căutarea distracției nu a fost locul potrivit.

Imaginile de mai jos reflectă perfect atmosfera. Mult mai bine decât aș putea-o eu descrie în cuvinte. Totul e o mare… melancolie.

Există, totuși, și bile albe pentru Sovata. Dacă te apuci de plimbări prelungite pe dealuri, găsești locuri foarte faine. Împrejurimile lacului Ursu sunt amenajate și arată foarte bine, de exemplu. Un mare parc te îmbie să stai ore întregi acolo.