Soția mea, această fabrică mobilă de lapte

Da, mă, azi e cu flori, cu bomboane cu ciocolată, cu îmbrățișări, cu pupături, cu sex sălbatic, cu chestii d’alea siropoase până la diabet. De parcă ar fi nevoie de o zi specială ca să-ți declari dragostea! Sau poate că e nevoie, pentru că astfel cei doi lasă toate problemele cotidiene și se gândesc la ei. La ei, cei doi care se iubesc de ceva vreme.

Eu nu voi scrie despre toate astea. Am trecut prin ele, le-am făcut cadou, le-am primit. Uneori chiar din mai multe părți, în același timp. 🙂

Eu voi scrie despre soția mea, această fabrică mobilă de lapte. Da, de două luni, așa este. Și nu se supără când glumesc adresându-i acest apelativ. E un lucru asumat, iar eu o susțin pe deplin.

Bebelușul nostru e alăptat exclusiv. Iar soața a lăsat totul deoparte. Pentru că prioritatea noastră e cel mic, iar laptele de mamă este TOTUL care îi trebuie acum. Zi, noapte, la trei ore sau chiar din 30 în 30 de minute, îl mufează pe cel mic la „bidoanele” cu lapte. Îi e greu, e o procedură epuizantă, repetitivă până la absurd, dar trebuie. Pentru că bebelușul acolo se simte bine, de acolo se alimentează.

Dar știți ceva? Frumoasă mai e soață-mea! Ăsta e cuvântul care îmi vine în minte când scriu textul acesta și mă gândesc la ea pe post de… lăptărie. Sunt sigur că înțelegeți la ce mă refer. E bine de tot cu noile dotări, upgradate 100% natural.

Din păcate, e pe modelul „Look but don’t tuch”! Dar măcar pot să mă uit! 🙂 Perverși mai sunt bărbații ăștia!

Astăzi, de Valentin, lucrurile sunt, însă, altfel. Astăzi, a mea are o ședință, la serviciu. Așa că se transformă. Ascunde lăptăria și se transformă în femeia de carieră pe care o știm cu toții. Iar eu, azi, după ce am dus copilul mare la școală, voi fi pistolarul cu biberoane. Azi, eu stau acasă și am grijă de bebe. Cu răbdare, cu calm, cu gândul la ea.

Și e Valentinul. Și cred că așa îmi arăt cel mai bine dragostea față de ea. Că o susțin atunci când are nevoie de ajutor. Că le las pe ale mele și am eu grijă de bebe. N-ar strica și niște flori, dar nu sunt obligatorii. Pentru că dragostea noastră e la alt nivel, cu alte priorități și cu alte dovezi de iubire. Fac eu rost și de flori până diseară! 🙂 Ca să fie tacâmul complet.

Dar știți ceva? V-am mințit. Nu stau azi acasă doar pentru că e o zi specială. Am stat și marți, făcând exact același lucru. Și voi sta și săptămâna viitoare. Pentru că a mea soață trebuie să aibă și ea cariera ei. Să revină la lucrurile care îi plac, să nu depindă de nimeni, să simtă că este puternică.

Pentru că eu nu cred că o femeie trebuie să se transforme pe viață într-o fabrică mobilă de lape. Și pentru că, din toate cadourile pe care i le-am făcut în peste 10 ani de relație, acestea sunt cele mai frumoase. Pe astea și le amintește, cu astea se mândrește. Cele prin care poate spune că are un partener adevărat alături de ea.

Hai… la mulți ani de Valentin! Sper că vă iubiți bine! 🙂