Aceasta este doar o fotografie de pe net, dar şi noi ne aflăm în aceeaşi situaţie. Sophia descoperă fascinată minunile pe care le ascunde placa pe care o am.
Mă vede pe mine că stau cu degetele pe ecranul ei tot timpul, a şi vizionat câteva filmuleţe de desene animate pe placă, atunci când am călătorit cu avionul.
Iar, de atunci, este disperată să apese pe butoanele plăcii. Se lasă chiar cu plânsete când i-o luăm.
Eu sunt împotriva accesului copiilor la vârste atât de fragede la astfel de gadgeturi. Mă gândesc că-i izolează de viaţa reală, de prietenii adevăraţi. Cred, însă, că suntem cu toţii fericiţi atunci când copilul stă minute în şir cuminte cu placa lui şi nu face tărăboi în casă sau atunci când ieşim în oraş, la restaurant, cu alţi prieteni.
Ei bine, însă, un prieten mă contrazice categoric. Copilul lui ştia să numere în engleză, până la 10, la numai doi ani. El spune că datorită plăcii pe care a descoperit-o de foarte de mic. În plus, i-a instalat tot felul de jocuri care-i stimulează inteligenţa şi filmuleţe documentare, pe care copilul le priveşte cu mare interes pentru că sunt pe placa lui. Da, aţi auzit bine, are, deja, placa lui! Acestea sunt argumentele lui pentru a spune „DA” accesului copilului la placă.
Aşadar, ce facem?
DA sau NU pentru educarea cu placa?