Când îţi sapi singur groapa să nu te miri că tu eşti cel care cade în ea. Şi împiedicat şi tot cazi. Şi cu ochii larg deschişi şi tot cazi!!! Zilele trecute am trecut pe strada asta şi m-a costat destul de mult.
Să vă povestesc:
De când am devenit părinţi, de 3 ani şi 4 luni mai exact, momentele de cuplu s-au redus drastic. Excursiile de capul nostru s-au dus, ieşirile prelungite în oraș sunt istorie, nopţile pierdute le-am tăiat de pe listă şi tot aşa.
Duminică dimineaţă, m-am trezit cu un chef nebun de soaţa mea şi doar de ea. Îmi doream să petrec timp cu ea şi doar cu ea. Să mâncăm ceva bun, să povestim, să râdem împreună şi să ne uităm doar unul la altul fără să fim întrerupţi de eternul “ai grijă pe unde calci”, “nu te căţăra pe acolo”, “ai grijă să nu te murdăreşti”. Cumva aveam toate datele: bunicii erau apţi să stea cu prinţul, iar noi dornici să ieşim din casă. Poate sună egoist, dar asta am simţit. Ce să fac?
-Ştii ce n-am făcut de multă vreme? Mă întreabă.
-Ce anume?
-Nu am mai fost la cinema de vreo 3 ani.
-Da, chiar!!! Acolo mergem.
Am hotărât noi asta când copilul îşi făcea somnul de frumuseţe la prânz. Ne-am pregătit, ne-am aranjat şi pe când să plecăm auzim din dormitor:
-Tataaaaaa, m-am trezit!!! Am dormit mai mult ca păturile!!!!
Stop, hăis, stai, reconfigurăm traseul. Pe de-o parte, raţiunea ne spunea să fugim că doar nu rămâne singur acasă, dar sufletul nici că ne lăsa să ne mişcăm. Dacă tot s-a trezit, dacă tot nu am plecat, am zis să îl pupăm, să îi spunem că lipsim puţin şi că va sta cu bunicii.
Sincer? Am greşit-o de data asta, dar ce să-i faci dacă noi nu suntem obişnuiţi cu astfel de escapade? Peste tot unde mergem îl luăm cu noi, aşa că suntem departe de a fi antrenaţi.
Intru la el în dormitor, îl iau în braţe, îl pup şi ieşim în sufragerie. O vede pe maică-sa îmbrăcată în orice altceva dar nu în haine de casă. Şoc şi groază.
-Pleci?
-Da, iubitu’. Pleacă mami puţin şi vin acasă super repede.
Se uită la mine şi vede că nu sunt îmbrăcat nici eu în haine de casă.
-Şi tu pleci?
-Da, puiu. Plec puţin cu mami, dar venim super repede acasă.
S-a dat drumul la rezervorul de lacrimi.
-Şi eu cu cine stau? Stau singur???
-Nu puiule, stai cu bunicul şi cu bunica. Îi spun.
Soaţa, terminată toată că îi plânge odorul, începe să ne sape groapa:
-Ce vrei să îţi aducă mami când vine acasă?
-Nimic! A zis supărat foc pe noi.
Şi am săpat eu groapa definitiv şi am tras-o pe soaţă după mine. Adâncă groapa, nu glumă:
-Hai, tati, că îţi cumpărăm ce vrei tu doar să nu mai fii supărat.
-Bine. A zis şefu’. A stat să se gândească fix 5 secunde. Un dragon vreau. Ca în Shrek.
Un dragon roz, mare, car,e dacă se poate, să sufle şi flăcări. Eh, aici ne-am dat seama că suntem total afoni şi total pe lângă şmecheria de a fi şmecher. Praf şi pulbere. Ca doi hoţi ne-am comportat.
Cumva, cumva am plecat. În maşină, soaţa mă avertizează că promisiunea e promisiune şi că înainte de orice căutăm dragon.
-Pai cum, măi iubire, măi, singura noastră ieşire în oraş s-a transformat într-o goană după jucării?
-Tu ai scăpat porumbelul, tu să te descurci.
Am avut cu cine să negociez? N-am avut. Aşa că înainte de orice, am descins în magazinul de jucării să căutăm dragon. Am găsit până la urmă şi ce să vă spun?… Pentru că nu sunt un mare bogat mi-am lăsat ultimii bani acolo. Soaţa n-a vrut un dragon simplu de plastic. Nu, nene!
-Dacă îi luăm ceva, măcar să se bucure. E ca şi cum te-ai duce la restaurant şi ai cere un pahar cu apă şi două chifle. Dacă tot îi cumpărăm, măcar să fie ceva mişto. Uite, ăsta e mişto. Are dragon mamă cu pui dragon, copac cu bufniţă, mamă bursuc cu pui bursuc şi ce să vezi că dragonul e fix ca în Shrek!
Mişto, mişto, dar cardul meu a rămas în chiloţi.
Ştiţi care e bucuria? Bucuria e aceea că, atunci când ne-am întors acasă, a fost atât de fericit de am şi uitat că mâine trebuie să cer bani cu împrumut. A fost fix dragonul pe care şi-l dorea, a mâncat cu el, s-a jucat cu el, a dormit cu el şi azi-dimineaţă, când să mergem la grădiniţă, l-a pupat şi l-a lăsat să “doarmă” la el în pat până vine acasă.
Asta e bucuria!
P.S: Am decis că, de acum înainte, îi mai cumpărăm jucării doar când cere ceva specific. În rest, punem bani de-o parte că devine costisitoare treaba.
P.S 2: Promit, promit, dar promit SĂ ÎNCERC să nu îmi mai sap groapa singur că e mult mai vigilent decât aş fi eu în 9 vieţi.