O gustare de stă motanul în mustăți, făcută împreună cu copilul!

Haos e întotdeauna la sosirea acasă de la grădiniță. Haos la partea cu mâncarea, evident. Mai ales dacă e după-amiază și copilul vrea doar o gustare. Ceva rapid, pe placul lui, ca apoi să fugă repede la joacă. Vi se pare cunoscut scenariul, nu-i așa? La fel pățiți și voi cu copiii voștri, chiar dacă sunt mai mari sau mai mici ca prințesa mea.

Și ceartă și scandal și tensiune. Că nu vrea să mănânce orice, că n-are chef de sandvișul pe care i-l propui tu. Că vrea doar chestii cu mult zahăr și nu legume sau fructe. Iar tu nu știi cum să-i zici „NU” pentru că vrei să ai un copil autonom, puternic, hotărât, un copil care e capabil să ia decizii singur. Îți place chestia cu „autonomia”, dar, în momentul ăla, i-ai băga un măr și o salată pe gât și nu o ciocolată, așa cum ar vrea el.

Păi și cum faci ca să fie toată lumea mulțumită? Cum faci ca el să mănânce ce îi propui tu, dar să fie și el încântat? Mâncare sănătoasă acceptată de copii? Pare așa… un vis, o utopie, o chestie pentru care ai da orice, dar chiar și așa n-o vei avea niciodată.

Exact asta m-au întrebat și cei de la Danonino, care vor să știe cum ne descurcăm noi, Taticool și Prințesa Fantastică, în privința gustării de după-amiază. Mi-au pus în brațe celebrele iaurturi și brânzici create de ei, care acum au un nou ambalaj, și mi-au zis scurt: “Hai să te vedem, tati, cât de cool ești!”.

Complicată situație, ați spune. Așa au crezut și ei, dar nu știau câteva lucruri, niște atuuri pe care noi doi le avem față de alte familii.

  1. Fiică-mea e un copil foarte activ, consumă multă energie și nu are probleme cu greutatea. Din acest motiv, eu sunt un părinte foarte relaxat. Îi dau voie să guste din orice, păstrând, totuși, limita. Adică ciocolată nu avem în fiecare zi, dar nu este un aliment interzis.
  2. Noi doi petrecem foarte mult timp împreună și facem cam totul în echipă. Adică inclusiv gustările. Iar ăsta este, poate, cel mai important lucru prin care îți convingi copilul să mănânce gustarea pe care i-o propui: să o faceți împreună, să-și pună amprenta, să adauge el gusturile care îi plac. Evident acele gusturi care sunt acceptate și de tine, adultul responsabil. În plus, petreceți împreună acel timp de calitate pe care ar trebui să-l aibă toți părinții cu copiii lor.
  3. Sophia mănâncă deja iaurturile și brânzica de la Danonino. N-au zahăr prea mult, sunt gustoase, iar eu scap foarte ușor, doar cu o deplasare până la frigider. Pentru că, oricât de Taticool sunt eu, tot mă pleznește uneori sfârșeala unei zile de muncă pline.

Una peste alta, am acceptat provocarea și m-am pus pe creat o gustare hrănitoare, creativă și sănătoasă pentru Prințesa Sophia. NE-AM pus pe creat, pentru că am făcut totul împreună și nu am făcut doar o gustare, ci DOUĂ!!!

Vedeți în clip, întreaga creație artistică, pentru că mă mândresc că am făcut adevărate opere de artă, ca un pictor desăvârșit. Michelangelo ar fi fost invidios, vă jur!

Iată și rețetele:

SANDVIȘURI DIN FRUCTE ȘI BRÂNZĂ

  • Un măr/ o pară
  • Brânzică Danonino
  • Fructe uscate sau semințe sau fructe proaspete tăiate cubulețe

Foarte simplu și rapid de preparat: se taie rondele din mărul sau para despre care v-am vorbit, se scoate miezul și se ung rondelele cu brânză. Peste brânză, copilul, cu mânuțele lui, asezonează cubulețele de fructe sau semințele.

PONT: E bine să luați fructe uscate (de ex goji) sau să tăiați cubulețe din fructe foarte colorate. Aici este secretul ca piticul să fie pur și simplu topit după culorile din farfurie.

ÎNGHEȚATĂ DE IAURT CU FRUCTE ȘI CEREALE

  • Fructe cât mai colorate
  • Iaurt de băut Danonino
  • Cereale sau chiar semințe crude (alune, caju, migdale)
  • Miere

Înghețata este desertul preferat al Sophiei. L-ar mânca la fiecare masă, șapte zile din șapte.

Poți face, însă, o înghețată delicioasă în casă, în doar câteva ore. Cum este făcută chiar de el, copilul va avea o plăcere extraordinară să o mănânce. Ce nu știe el, însă, este că, de fapt, înghețata este o gustare foarte hrănitoare. Asta pentru că tu, părintele ăla responsabil și implicat, ai pus în compoziție și cereale și semințe și fructe. Deci vitamine și energie! Perfect!

Cum se prepară? Dacă mi-a ieșit mie, sunt convins că pentru mămici este floare la ureche!

  • cât mai multe fructe tăiate cuburi
  • un amestec de iaurt cu banane și căpșune, ca să-i dea consistență
  • puse toate în pahare de plastic sau de carton
  • adăugate cereale sau alune
  • apoi, pe deasupra, un strop de miere
  • 10 minute la frigider, apoi se adaugă bețele
  • După câteva ore, ai deja o înghețată beton!
  • Prepararea acestei rețete durează mai mult, partea cu statul la frigider ia cel mai mult timp, dar înghețata- gustare poate fi servită câteva zile la rând, ulterior. Chiar și dimineața este perfectă. Gândiți-vă cât de încântat va fi piticul când va primi la micul-dejun înghețată!!! Cam tare!

Una peste alta, vă garantez că și voi puteți prepara gustări pe care copiii să le mănânce cu mare plăcere. Dincolo de ingredientele obișnuite, aveți nevoie doar de trei lucruri: creativitate, implicarea copilului și multă bucurie în suflete. Hai să aveți poftă bună!