Gata! S-a terminat șmecheria pentru mine! Are dovezi certe, zice ea! De acum încolo nu mai am voie să-i zic nici „pâs”! Nimic, nimic!
Trebuie să o țin în puf, nu că până acum n-aș fi făcut asta! 🙂 Dar acum, trebuie să mai adaug câteva straturi de puf dintr-ăsta.
Nu am voie să o mai enervez câtuși de puțin. Deloc, dar deloc.
De fapt, povestea începe de aici: că se enervează singură pe orice și din orice. O supără chiar și un fir de praf. Și eu sunt vinovat de toate, chiar dacă nu sunt prezent. Eu, că… na, nu se poate supăra pe ea!
Mda, a intrat pe ultima sută de metri cu sarcina, asta este cauza. Și… de aici toată legătura cu nervii, cu stările de tensiune prin care trece, cu schimbările bruște de stare. Acum râde, peste cinci minute îi vine să plângă, peste 10 îmi reproșează că nu o înțeleg.
În ultimul trimestru de sarcină, spun specialiștii, gravida este invadată de hormoni și, pur și simplu, nu-și mai poate controla stările. Mai mult, a mea a găsit o aplicație care îi confirmă teoriile. Scrie negru pe alb acolo că are un cocktail de substanțe chimice în corp care îi provoacă perioade dificile.
Și, tot în aplicația aia, mai scrie că tăticul trebuie să o ajute. Mda, iar a mea îmi trimite zilnic ce scrie în aplicație. Ultima chestie: o întreabă aplicația dacă tăticul știe să calce!!!!
Jur! Știe tăticul să calce? Nu știe? Nasol. Nesimțitul!!! Să pună mâna să învețe! Ultima parte e completarea mea.
Apoi, știe să dea cu aspiratorul? Nu? Iar e nașpa! Să învețe!
La cratiță cu el! La muncă de-asta casnică!
Să le facă pe toate! Că gravida nu mai poate face nimic! Ea stă doar cocoțată pe canapea, dă ordine și se enervează.
Poate vi se pare ușor incoerent acest text. Cam așa e și cu gândurile mele, în ultima vreme. Încerc să o înțeleg, să o apreciez, să o ajut. Calc, dau cu aspiratorul, gătesc, duc fata mare la școală, o și iau de la școală.
Încerc să fiu un soț ideal pentru că știu că-i este greu. Pricep asta.
Dar nu pricep de ce tot nu e suficient. De ce, după tot efortul ăsta, îmi zice, cu lacrimile șiroind pe obraji, că eu nu îi acord atenție, că nu o mai iubesc și că viața ei este oribilă. De ce?
PS: Mă îmbărbătez aici, ca să citesc și mai târziu: HAIDE; DANE, ȘTIU CĂ POȚI! MAI SUNT DOAR 10 săptămâni!!!
PPS: Fraților, viitori tătitici, cine vă spune că perioada de sarcină este doar lapte și miere vă minte cu nerușinare! E o perioadă grea al naibii, care te pune la grele încercări. Dar finalul cursei e superb! Bine, câteva clipe, că după aia începe haosul cu crescutul copilului. Dar… în toată viața asta… trăim pentru niște clipe. Pentru ACELE clipe!