“Lumina” din conserva cu legume (P)

Toți copiii sunt frumoși. Toți copiii sunt buni. Toți copiii trebuie să fie apreciați și îndrăgiți. Toți. Trebuie.

Dar realitatea e alta.

Ești urât. Nu mă joc cu tine.

Ești gras, nu vreau să-ți fiu prieten. Pleacă de aici.

Iar, dacă au un minim handicap, lucrurile sunt și mai grave. Mulți dintre acești copii sunt abandonați chiar și de către părinți. De fapt, de cei care i-au făcut, pentru că părinți nu-i poți numi.

Toleranța este o pasăre rară în societatea noastră. Copiii sunt buni până îi stricăm noi. Dacă noi îi învățăm să-i accepte și pe cei diferiți de ei, o vor face. Poate nu de la început, poate uneori se vor lua după turma de intoleranți, dar, până la urmă, își vor deschide mintea și vor înțelege că nu pot râde de cineva doar pentru că e gras, e slab, e schilod sau e orb. Nu poți. Sufletul tău e prea bun ca să faci astfel de răutăți. Pentru că toți copiii sunt buni.

Ca toleranța asta să se transforme dintr-o opțiune individuală, în ceva la nivel de societate, e nevoie de mai mult. De mai multe. De programe, de ore de curs, de educație, de acțiuni comune, de amenzi chiar. Sunt multe de discutat și mult mai multe de făcut.

Până una alta, voi saluta fiecare inițiativă a companiilor private, a oamenilor care se gândesc să dea o mână de ajutor unor astfel de copii.

Bonduelle a lansat campania “Aventurierii din Bonduellia”, o lume întreagă în care li se povestește copiilor de ce e benefic pentru ei să consume legume. Au creat un site– în care vă puteți înscrie pentru a câștiga o sumedenie de premii, au creat patru plușuri faine cu nume haioase- Ciupercica cea Cochetă, Fasolica Exploratoarea, Ardellino Atletul și Păstăielli Familistul, puzzle-uri cu aceste personaje și o serie de întreagă de povești care-i poartă pe copii în aventuri cu cele patru personaje.

Iar poveștile astea au format o carte cu ilustrații minunate- “Aventurierii din Bonduellia”. Și se puteau opri aici. Că au făcut multe. Că le-au explicat copiilor, pe înțelesul lor, tot ce trebuia despre beneficiile consumului de legume.

Dar, de fapt, nu le explicaseră tuturor copiilor.

Lipseau cei care nu puteau vedea ilustrațiile astea minunate. Da, copiii nevăzători. Și sunt mulți.

Așa că au transformat cartea asta într-un audio book. În interpretarea actriței Adina Lucaciu, cei patru eroi creați de Bonduelle prind viață. Au voce, râd, se întristează sau sunt încântați de aventurile din Bonduellia. Găsiți audio book-ul în acest LINK. Oferiți-l oricărui copil nevăzător. Sau, pur și simplu, ascultați-l voi acasă, în liniștea familiei. E tare fain.

Și nu uitați: copiii sunt buni! Se nasc buni și trebuie să avem grijă să nu le pătăm sufletele și să-i învățăm ce-i toleranța!