Laptele proaspăt e de fapt… lapte praf. O nouă lege pune lucrurile la punct.

sursa foto: fulperfarms.com

sursa foto: fulperfarms.com

Cele mai multe mărci de lapte, vândut ca „proaspăt” în comerț, conțin, de fapt, un amestec de lapte praf, cu un conținut nutrițional foarte scăzut. Nu o spun eu, ci o expunere de motive a unui proiect de lege care a trecut astăzi de Parlament. (Link aici)

În plus, „fabricat în România” nu înseamnă că laptele provine de la vacile din România, ci doar a fost ambalat la noi. Populația, în general, este păcălită prin utilizarea denumirii de lapte de vacă sau lapte autentic, deoarece nu este acel aliment obținut direct de la vaci, ci, în majoritatea cazurilor,  e un amestec de lapte praf. Precizările sunt făcute în aceeași expunere de motive.

Proiectul de lege adoptat, astăzi, face măcar puțină lumină asupra acestui aspect. Nu interzice astfel de produse, pentru că nu sunt ilegale, dar îi obligă pe producătorii de lapte să treacă pe etichetă, foarte clar, cantitatea de lapte praf pe care produsul lor o conține.

Mai exact (Link):

  • Dreptul exclusiv al celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural”.
  • Dreptul exclusiv al celor care folosesc în proporţie de 100% lapte crud materie primă provenit din fermele din România de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc”.
  • Obligatoriu, eticheta de pe produsele lactate trebuie să prevadă avertizarea cuprinzând sintagma „Conţine lapte praf în proporţie de __%”.
  • Etichetele pentru lapte proaspăt pentru consum şi produsele lactate trebuie să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles, pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor.

Aplicarea va fi pusă în practică în aproximativ trei luni, astfel încât toți producătorii să aibă timp să se alinieze noilor cerințe.