Vorbeam ieri (în articolul Comportamente “urâte” care sunt, de fapt, sănătoase) despre unele comportamente ale copiilor care, deși părinților le par “nepotrivite” sau cel puțin deranjante, sunt, de fapt, sănătoase.
De ce? Simplu: pentru că îi ajută pe copii să se manifeste și să scape, în acest fel, de anumite emoții sau sentimente care îi copleșesc. Cel putin aceasta este opinia unor specialiști, printre care Jude Bijou, psihoterapeut expert în relațiile de familie și educator.
Iată mai jos alte câteva comportamente care par îngrijorătoare, dar care, explicate, te vor face să fii mai îngăduitor față de ele.
- Rezistența. Atunci când copilul tău dă din picioare ca un “apucat” și urlă: “Nuuuu! Nu vreau să fac asta!” el își exprimă, de fapt, în mod spontan, o emoție. Îl încearcă o furie, are nervi, consideră că i s-a făcut o nedreptate sau că i-a fost violat un “teritoriu” sau altceva de felul acesta. Este esențial să îi lăsăm pe copii să-și afirme drepturile în acest mod, exact așa cum ar face un adult. Problema noastră este că, în calitate de părinți, suntem “programați” să considerăm că aceste ființe minunate și complexe care sunt copiii noștri trebuie să ni se supună! Dacă apare o situație nepotrivită, ca părinte, ar trebui să-i explici copilului tău că are nevoie de ajutor și că trebuie să facă echipă cu tine, însă, ar trebui să faci acest lucru atunci când poți asculta și versiunea copilului. Dacă cel mic se încăpățânează să opună rezistență, ia o pauză. El îți arată care sunt emoțiile de care are nevoie, emoțiile pe care trebuie să le exprime pentru a se simți bine. Prin urmare, ajută-l să găsească un loc sigur și un moment bun și lasă-l să facă asta!
- Mișcări în reluare. Pentru un părinte care se grăbește să-și spele copilul, să-i dea de mâncare, să-l îmbrace, să-l pregătească pentru școală, nimic nu este mai enervant ca un copil care se mișcă în ritm de melc. Copiii trebuie să învețe cum se derulează programul unei familii și cum dobândești controlul asupra unor îndeletniciri noi și faptul că acest lucru ia timp, nu se face într-o zi. Un copil care se mișcă foarte lent poate însemna că el își exprimă disconfortul față de situațiile “de tranziție”. Nu-i prea place să învețe să facă anumite lucruri care “trebuie” făcute și să le tot repete în fiecare zi. Dacă ai un copil care e mereu cu un pas în urma celorlalți membri ai familiei, în loc să te enervezi pe el, mai bine îi oferi un timp suplimentar. De exemplu, îi dai să mănânce un sandwich în mașină, în drum spre școală, sau îl trezești un pic mai devreme. În acest fel, îi arăți că îi respecți personalitatea, individualitatea și îl ajuți să se obișnuiască cu programul în ritmul propriu.
- Insistențe și plânsete. Copiii și adolescenții sunt cu adevarat geniali în a obține ceea ce-și doresc, lucrurile de care au nevoie. Insistă (cu argumente reale sau fabricate), te cicălesc, te bat la cap, varsă lacrimi până când, terminat și epuizat psihic, cedezi și… te predai. Ceea ce fac ei, în aceasta situație, este important. De ce? Pentru că ei învață să testeze limitele, ale lor și ale tale, ca părinte. Gândește-te că ei muncesc din greu să negocieze ceea ce au de negociat, să-și susțină punctul de vedere, să se facă auziți și ascultați. E important ca un copil să simtă că poziția lui, opinia lui este luata în considerare. Prin urmare, când face asta, ascultă-l un pic, încearcă să-l înțelegi și să îi apreciezi opinia. La fel de important este să stabilești, cu iubire și tact, limite raționale, astfel încât copilul să înțeleagă faptul că nu întotdeauna va primi ceea ce-și dorește.