Garda Felină, un serial din care copilul tău chiar are ce să învețe


De multe ori, îi limitez accesul la televizor Sophiei. Încerc să o conving să iasă afară să se joace, să lege prietenii, să trăiască în viața reală.

Desenele animate sunt, însă, cea mai mare atracție pentru copii. Am trecut și noi prin asta, am crescut cu celebrele „Tom și Jerry” sau „Miaunel și Bălănel”.

Am avut bucuria ca cei de la Disney Junior să mă coopteze într-un proiect, care mi se pare tare fain.

 Luni, pe 18 aprilie, la ora 19.30, vor lansa un nou serial: „Garda Felină”. 

E foarte, foarte fain. Continuă povestea epică a lungmetrajului ”Regele Leu”, o animație pe care am îndrăgit-o cu toții, urmărind aventurile lui Kion, al doilea pui al lui Simba și Nala, care este însoțit de un grup diversificat de prieteni, după ce aceștia își unesc forțele pentru a proteja Regatul Luminii. Povestea lui Kion și a prietenilor lui ne-a fost prezentată pentru prima dată în filmul de televiziune ”Garda felină: Întoarcerea” difuzat în premieră pe Disney Junior Romania în luna martie.

Poveștile din serial sunt special create pentru copii cu vârsta între 2 și 7 ani și au fost concepute pe baza expertizei unor consultați în educație și știință. Unde ați mai auzit așa ceva? Practic, cei de la Disney au angajat specialiști care au stabilit lucrurile pozitive pe care un copil trebuie să le învețe dintr-o astfel de animație: muncă în echipă, diversitate, curaj, încrederea în forțele proprii, realizarea oricărui vis.

Fiecare episod din ”Garda Felină” integrează cuvinte și expresii Swahili și cântece originale și este un adevărat atlas despre Africa.

Am discutat pe larg despre această animație, într-un stil cu totul neconvențional și relaxat, cu Alina Sorescu, chiar pe platourile de filmare Disney România. Ea este vocea unui personaj din serial și, în plus, a creat imnul animației, o melodie foarte faină care, vă garantez, va fi imediat îndrăgită de cei mici. Sunt convins, deja, că Sophia va face concerte în mijlocul casei cu această melodie.

Interviul este aici, e savuros, mai ales că am fost doi… „însărcinați”, nu unul singur. Cum așa? Dă-i [play] și lămurește-te.

Imnul oficial al serialului e mai jos. Sună foarte, foarte bine și poate fi fundalul pentru o petrecere pe cinste pentru copii.

Ce-aș mai putea spune despre serial? Personajele sunt savuroase și sunt create cu niște detalii de excepție. Sunt amuzante, sunt frumoase, sunt exact precum copiii noștri.

141900_0001
141900_0001

Știți, deja, că atunci când vă recomand un produs, când garantez ceva, nu vă recomand prostii. Serialul ăsta e unul dintre acele lucruri faine de care copiii noștri au nevoie ca să crească frumos și să se și distreze, în același timp.

Așa că: luni, 18 aprilie, ora 19.30, fiți cu ochii pe Disney Junior. Începe „Garda Felină”!

*** Dacă vrei să fii la curent cu materialele video pe care le realizez, dă și tu un ‘Subscribe” aici. Mulțumesc anticipat.