Aseară, Sophia a vrut să-i citesc o poveste. Îi luasem o carte nouă și nu a vrut să mai aștepte o altă zi pentru lectură. Eram rupt de oboseală și aș fi vrut să spun “pas”. Dar n-a fost chip.
Am luat-o în brațe și am mers în baie, ca să se pregătească de somn. Am supravegheat-o când se spăla pe dinți, apoi i-am ținut dușul ca să se poată săpuni în voie. Am uscat-o și am urcat-o în pat. Toate astea le-am făcut mai mult târându-mă, căci avusesem o zi cu aproape 14 ore de lucru.
Nici nu a urcat bine în pat, că a și strigat: “Tati, cartea e pregătită. Mi-ai promis că-mi citești!”. Mda, nu uitase. Dar nici eu nu am mai comentat pentru că întotdeauna îmi țin promisiunile față de copilul meu. Asta e chiar literă de lege. Nu l-am mințit niciodată, nu l-am păcălit niciodată. Da, voi fi acolo! Da, îți citesc povestea! Sau, dacă nu am putut fi prezent, pur și simplu i-am explicat cu multe detalii și argumente, iar ea a înțeles că, uneori, nici măcar Taticool nu-i poate îndeplini toate dorințele.
Am început să-i citesc povestea, cu ea cuibărită pe umărul meu drept și cu privirea ațintită în cartea cu multe ilustrații. Era o poveste cu un tătic neîndemânatic, ce nu știa să-i îmbrățișeze puiul. Cumpărase chiar o cutie cu pupici ca să-i iubească micuțul în locul lui. Povestea a fost destul de scurtă și a avut un final fericit. Tatăl a învățat, până la urmă, să-și îmbrățișeze copilul și să-i arate dragostea lui.
Imediat ce am închis cartea, am năvălit asupra Sophiei cu o tonă de pupici. Pe frunte, pe obraji, pe mâini, pe orice părticică din corpul ei care mi-a ieșit în cale.
Simțind parcă faptul că povestea s-a terminat, a apărut și mami. Ea e responsabila de adormit copilul, eu sunt cel cu baia de seară. Era deja târziu și mami venea să-și preia postul.
S-a cățărat alături de noi în prepeleac. Da, cam așa e acum patul Sophiei, e unul suspendat și ridicat aproape de tavanul camerei ei.
Și a început bosoleala. Claie peste grămadă, fiecare împărțind pupici în stânga și-n dreapta. Mami pe tati, mami pe Sophi, tati pe mami, tati pe Sophi, Sophi pe fiecare în parte și din nou adulții pe copil, fiecare pe câte-un obraz.
Vreo cinci minute a ținut tot momentul. Puțin, că era târziu și copilul trebuia să adoarmă urgent.
Am coborât încet din prepeleac. Le-am lăsat pe ele două în pat, una cu ochii aproape închiși, iar cealaltă cu mâinile pe spatele primei, scărpinând-o ca să adoarmă.
Puține sunt momentele când am fost mai fericit în viața asta ca aseară. Am avut nevoie de doar cinci minute cu cele mai importante ființe din viața mea. De cinci minute de joacă, de bosoleală, de pupici. Atât.
Pentru că, pentru mine, asta înseamnă familia: un inel creat în jurul a trei persoane, care, împreună, nasc perfecțiunea. De fiecare dată, când una dintre ele dispare din inel, celelalte două suferă. Pentru că bosoleala de dinainte de culcare se poate face… doar în trei!
Dar pentru tine? Ce înseamnă familia pentru tine?
NOTĂ:
Povestea noastră este reală și o trăim aproape în fiecare seară. Astăzi, la invitația Hochland, v-am spus-o și vouă. Hochland împlinește 90 de ani de activitate și lansează campania “Suntem o familie”, pentru a sărbători valorile care au stat la baza companiei încă de la înființare și care au făcut posibil ca povestea de succes, începută în 1927, să ajungă astăzi la cea de-a patra generație.
Despre Hochland:
Hochland este o companie de familie înființată în 1927 în Germania, care împlinește 90 de ani de activitate și de expertiză de top în domeniul brânzeturilor.
În România, Hochland este liderul pieței de brânzeturi, având un portofoliu care include o gamă largă de sortimente, de la brânză topită la cașcaval, creme de brânză, telemea și specialități precum Brânză Praid.