Dragă mami, mi-e dor să fiu iar ursulețul tău!

IMG_0450

photo credit: cel mai cool fotograf

Până mai ieri, erai dragă iubi, lumina ochilor mei, plăcințica mea, căpșunica mea, dragostea vieții mele. Iar eu eram ursulețul tău, cel mai alintat dintre toate creaturile din regnul animal și cel uman la un loc. Și era bine! Ce bine era!

Acum, sunt responsabilul de biberoane și de scutece urât mirositoare. “Aloo! Grăbește pasul, că urlă ăsta micu’! E gata biberonul? Du și tu scutecul ăla mai repede la gunoi că împute toată casa. Spală și tu copilul, că eu sunt ruptă de oboseală!”.

Apelativele către mine sunt monosilabice, “Mă” și “Bă”, și sunt rostite repede, printre dinți, dar cu volum dintr-ăla de zici că se aude de la boxele din Loft. Off, ce bine era la Loft! Doar noi doi, dansând pe mese. Ursulețul și căpșunica.

Ne-am dorit amândoi copilul, asta-i clar. Am zis că trebuie să avem și un ursuleț mai mic sau o frăguță. Doar ne iubim. În timp ce-ți sărutam burta care se umfla ca o minge de la o lună la alta, mă și vedeam că-l iau pe fiu-miu la club. Noi doi, ca băieții. Sau la meci, sau la concert AC/DC. Că-l învăț cum să agațe fetele, cum să spele mașina și cum să se ia la trântă cu toți pentru ideile lui.

Căpșunico, dar nu puteai oare să-l faci direct mare? Să ștergem așa din ecuație vreo 10 ani de chin, de creștere a copilului? Hop, țop! Sarcină, burtă, adolescent! Cum ar fi fost? Cam bine, nu?

Mda, am înțeles că nu se poate! Dar, complicat mai e cu scutecele astea. Pe bune! Eu n-am cerut să mă transform în cărător de chestii urât mirositoare când am hotărât să avem un copil. Și nici să-mi instalez sirenă în casă, care se declanșează la 4 dimineața.

Și mai rău, n-am cerut să uiți de mine! Tocmai tu, căpșunica mea, să uiți de mine? Tu, care spuneai că voi fi pe viață lumina ochilor tăi? Te-am înregistrat, e pe facebook, am dovada, deci să nu o dai la întors acum.

Eu înțeleg că ăsta micu’ e important, dar chiar așa? Că și eu îl iubesc și eu am grijă de el, dar parcă mi-e dor și de tine. Ție, însă, nimic. Când dau să te mai pup, sari ca arsă că trezim copilul, că ești obosită sau că, pur și simplu, ți-e lene.

Auzi, știi ceva?! Până aici! Week-end-ul ăsta vine maică-ta la noi! Știu că te bucuri, dar de data asta mă bucur și eu! Chiar dacă nu o suportam până acum, de vineri până duminică, am să o ador.

Și facem așa, că altfel nu știu ce se întâmplă, mă enervez cum nu credeai că poate vreun urs să se enerveze: faci bagajele, iei rochia aia roșie pe tine, aia scurtă cu care m-ai dat pe mine pe spate, și plecăm.

Copilul rămâne acasă, cu soacră-mea! Iar noi…. noi la Loft. Am rezervat masă pentru sâmbătă. Trebuie să dansăm din nou că așa nu mai merge. Doar noi doi, ursulețul și căpșunica!

Am zis!

PS: Acest text își dorește să vă aducă zâmbetul pe buze. În spatele lui, se ascunde însă o realitate căreia puțini proaspeți părinți știu să-i facă față. De cele mai multe ori, se lasă acaparați de greutatea creșterii unui bebeluș și se neglijează complet pe ei, acumulând munți de frustrări.

Dragii mei, copilul poate crește un week-end și fără voi! Plănuiți-vă escapade și regăsiți-vă! Pentru că cel mic are nevoie de părinți fericiți ca să crească fericit!