De ce e mami cea mai tare mami din lume!

E alături de mine de vreo zece ani și e mamă de cinci și câteva luni. Și e foarte tare! Cel puțin pentru noi chiar e cea mai tare soție și mamă din lume!

Nu neapărat pentru că ne giugiulește tot timpul! E o tipă extrem de serioasă în carieră și nici acasă nu se alintă prea mult.

Nici pentru că ar fi o gospodină dintr-aia autentică, dedicată 100%  casei, extrem de ordonată, cu bucătăria lună, deși a gătit șapte mii de feluri de mâncare.

Sau că ne-ar face toate poftele, doar uitându-ne la ea.

Nu. E pur și simplu cea mai tare mami din lume pentru că reușește să ne surprindă atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Se gândește ea, așa, la noi și PAC! vine cu o chestie de ne dă pe spate și ne face să-i spunem cât putem noi de tare „Te iubim, mami!”

De exemplu, dimineață, s-a trezit înainte să sune alarma de la telefonul meu. De obicei se trezește cu greu, la fel ca orice adult care ar vrea să se mai bucure de câteva minute de somn.

De dimineață, când a sunat ceasul, Șerifa nu mai era, însă, în pat.  Măi, să fie! Ce-o fi pățit? M-am întrebat cu ochii cârpiți de somn, dar deja ușor îngrijorat.

Și când colo, ce să vezi, MINUNE! În bucătărie, cafeaua era deja aburindă, iar din cuptor mirosea demențial.

Se trezise ca o furnicuță, cu gândul să ne pregătească un mic dejun surpriză.

De obicei, Soph mânâncă cereale, iar eu sar peste micul dejun. Dar în dimineața asta… mi-a plouat în gură.

Ce minunății de sandvișuri a putut să facă!!!

Fără alte cuvinte, le-am devorat amândoi ca și cum am fi fost nemâncați de câteva zile. Am și uitat să-i mulțumim. Ne-am revanșat însă, după ce ne-am săturat, cu o serie lungă de pupici și am recunoscut oficial că MAMI e cea mai tare MAMI din lume! Și soție, că am plecat la serviciu plin de voie bună și cu burta plină.

În cazul vostru, cum e? De ce e mami cea mai tare mami din lume? Cu ce vă surprinde?

Iar, dacă aveți nevoie de inspirație în crearea unui sandviș delicios, Agricola a creat Configuratorul de Sandvișuri, o aplicație prin care poți să combini tot felul de ingrediente și să vezi cum va arăta la final sandvișul tău. Asta ca să fii sigur că vei avea succes cu surpriza pe care o pui la cale. Așa ca mami a noastră.

Plus că, dacă ești mândru de creația ta, poți să-i faci o poză și să o urci pe site-ul companiei. La finalul săptămânii, ai șansa de a fi unul din cei trei câștigători ai premiilor puse la bătaie de Agricola, la fiecare șapte zile.

Deci surprize matinale pentru cei dragi și premii delicioase pentru tine la final de săptămână!

În seara asta, mă duc cu un buchet de flori acasă. Fără niciun motiv anume și cu siguranță o voi surprinde! Pentru că e cea mai bună mami din lume!