Cum scapi de bacterii jucăriile preferate ale copilului

Sophia are multe plușuri. Foarte multe. Vreo câteva zeci. Pe unele le-a primit, pe altele i le-am cumpărat noi. Nu prea trece săptămână, fără să se lipească de un nou „prieten”.

Da, așa le zice: prietenii mei. Și vrea să doarmă cu toți în pat, în fiecare seară. Îi aliniază pe toți și, cum necum, reușește să le facă loc tuturor. Ea nu prea mai are loc în pat, dar e o altă poveste.

Pe unii dintre prietenii ăștia am reușit să-i mai ascundem. Nu de alta, dar ne-am transforma casa în zoo pentru plușuri. Îi pitim în lădițe sub patul ei și stau acolo cu săptămânile. Bine, până dă Sophia de ei și îi redescoperă. Și atunci e iar dragoste mare, ca între niște prieteni vechi care se reîntâlnesc după mult timp. Cu pupăceli, îmbrățișări și toată dragostea din lume.

Foarte des, însă, toate animăluțele astea se umplu de praf. Pentru că oricât de curată ai ține casa, praful tot apare. Iar Sophia face o mică alergie la praf, așa că trebuie să fim foarte atenți la asta.

De curând, am descoperit un spray senzație. Da, chiar mi se pare senzație! E produs de Dettol și poate fi folosit pentru dezinfectarea oricărei suprafețe moi. Deci și pe plușuri!

Așa că l-am testat împreună, în stilul nostru caracteristic. Am muncit, am dezinfectat toți maimuțoii, dar ne-am distrat și am petrecut timp fain împreună. Da, timpul ăla de calitate cu care vă tot bat eu la cap.

Una peste alta, produsul poate fi folosit chiar și de către copil, sub supravegherea unui adult, evident. Și când terminați, trebuie să se spele și pe mâini, în rest este foarte sigur. E recomandat de Societatea Română de Pediatrie, a fost testat și paratestat, nu e periculos pentru cei mici, dar omoară 99,9% din bacteriile cu care intră în contact.

Și îl puteți lua oriunde cu voi. Mă gândesc că, în primele luni de viață ale bebelușului vostru, nu sunteți niște părinți foarte liniștiți, ba unii dintre noi am fost chiar paranoia. Așa că dezinfectam tot ce prindeam. Iar spray-ul ăsta, pus în valiza de călătorie, e salvarea oricărui părinte stresat de curățenia din casă sau din camera de hotel.

În rest, ce pot să vă mai zic? Spray-ul Dettol poate fi un partener de încredere pentru o familie atât aflată la început de drum, cât și, mai târziu, atunci când vrea să scape rapid de bacteria.

Pupici cu sclipici și cu curățenie! E vorba Sophiei, îi plătesc drepturi de autor. 🙂