Cum găsești bona potrivită pentru copil. Întrebări pentru interviul de angajare

sursa foto: http://mynannycircle.com/
sursa foto: http://mynannycircle.com/

E foarte complicat să crești copilul doar în doi. Mi-e imposibil să-mi imaginez cum ar fi să-l crești singur.

Eu sunt adeptul acceptării oricărui ajutor. Vrea mama să vină câteva zile să ne ajute, e binevenită. Vrea soacra? Cum să nu? Vrea o prietenă? Chiar o rog.

Pentru că, oricât de mult îți iubești copilul, trebuie să existe viață și după nașterea lui. Trebuie să mergi la serviciu, trebuie să câștigi bani, trebuie să îți continui cariera. Și, o dată la nu știu cât timp, poate vreți să ieșiți doar voi doi în oraș.

Așa că, în cele mai multe cupluri, apare nevoia de a angaja o bonă. Bunicii sunt departe, vin și pleacă, nu pot sta tot timpul cu copilul, prietenii te ajută uneori, dar serviciul e zilnic.

În cazul în care găsiți persoane doritoare, este bine să le supuneți unui interviu. Nu este suficient ca, la prima întâlnire, să placă întregii familii. Stabiliți un set de întrebări pentru interviul de angajare pentru a avea siguranța că veți angaja bona potrivită pentru copil și pe care vă puteți baza în orice situație.

Bona potrivită pentru copil. întrebări pentru interviul de angajare

Experiența

Căutați o bonă care a avut grijă de copii și înainte. Nu trebuie să aibă neapărat mulți ani de experiență, dar ar trebui să știe ce face. Întrebați dacă are un CV (deși nu ar trebui să fiți surprinși dacă nu are unul).

  • Cât timp ați fost o bonă?
  • Ce vârstă aveau copiii de care ați mai avut grijă?
  • Aveți ceva pregătiri (traininguri) privind dezvoltarea și creșterea copilului la vârsta mică?
  • Ați fi dispusa să urmați astfel de traininguri?
  • Cum procedați în cazul în care copilul meu se îmbolnăvește sau are un accident?

Principii

Asigurați-vă că are o filozofie sănătoasă privind creșterea copilului.

  • De ce vă place să fiți bonă?
  • Cum ați ajuns bonă?
  • De ce căutați un nou loc de muncă?
  • Descrieți familia/ angajatorul ideal?
  • Care sunt convingerile dumneavoastră despre creșterea copiilor?
  • Ce le place copiilor cel mai mult la dumneavoastră?
  • Cum mângâiați/ calmați copiii? Cum vă descurcați în cazurile în care se manifestă anxietatea separării?
  • Cum disciplinați copiii? Dați-ne un exemplu de problemă de disciplină anterioară și cum v-ați descurcat.
  • Ce reguli ați respectat în alte case și considerați că au avut rezultate pozitive?
  • Care reguli nu au avut rezultate?
  • Ați fi dispusă să urmați regulile noastre de disciplinare / strategii de consolare, chiar dacă acestea sunt diferite de ale dumneavoastră?

Rutina zilnicĂ

  • Ce va face copilul meu în orice zi? (ideal este să cereți o fișă zilnică de activități).
  • Care sunt activitățile preferate pe care le desfășurați cu un copil de vârsta copilului nostru?
  • Dacă am de lucru în casă, puteți păstra copilul fericit și ocupat fără să fie nevoie de mine?
  • Aveți ceva împotriva animalelor de companiei? Suferiți de alergii?

Planuri de viitor

  • Aveți planuri de viitor (studii, căsătorie etc) care v-ar putea limita activitatea?
  • Aveți o mașină dotată corespunzător, cu centuri și spațiu pentru scaun de mașină pentru copii?
  • Doriți regim intern?
  • În cazul în care nu este nevoie de regim intern, cum ajungeți la serviciu și în cât timp?
  • În caz de regim intern – vă preocupați de mâncarea dumneavoastră sau trebuie furnizată?
  • Fumați?
  • Sunteți dispusă să faceți diverse treburi prin casă cât copilul doarme? Ce fel de activități?
  • Aveți responsabilități personale sau probleme de sănătate care ar putea interfera cu un program normal de lucru?
  • Când puteți începe lucrul?
  • În cazuri excepționale, sunteți dispusă să lucrați în week-end-uri?
  • Sunteți disponibilă să călătoriți cu familia noastră în week-end-uri/ vacanțe?
  • Când și cât de des aveți nevoie de vacanțe?
  • La ce salariu va așteptați?

Adaptare dupa BabyCenter.com