Ştii că după un lucru bine făcut, există mari şanse ca astrele, destinul, sorţii, soacra să vină năvală peste tine şi să încerce în fel şi chip să îţi strice treaba? Vi s-a întâmplat? Că mie da!
N-au fost astrele, nici destinul şi nici sorţii. A fost SOACRA!
V-am povestit aici cum m-am dat peste cap cu Moş Nicolae, cât de încântat a fost fii-miu, cât de nervoasă a fost nevastă-mea.
Eh, pe când să mă apuc eu frumuşel să şterg urmele măcelului făcut de Moş, aud bătăi în uşă.
-George, deschide tu că fac ceva aici. E mama!
Uitasem că vine soacra în vizită. A bătut sărmana cale lungă să îi pună prinţului în ghete cadoul de la Moş. Las mopul lipit de perete. Îi deschid femeii, ne îmbrăţişăm, ne pupăm, ne bucurăm şi, Doamne, spiritul ăsta al sărbătorilor iar mă cuprinde. E magie, v-am spus! Şi ţin extrem de mult să fie vie, să ne bucurăm de ea atât noi, dar mai ales fii-miu.
Să revenim!
Prinţul sărea într-un picior de bucurie că a venit bunică-sa, soaţa era şi ea super fericită, eu la fel. Scoate bunica darurile din geantă şi, din acest punct, a degenerat toată treaba.
-Ia, uite, puiu ce ţi-a trimis Moşu’. O maşină!
-Wow!!!
-De la mall a luat-o!
Al meu se uita la ea şi nu înţelegea nimic. “Cum de la mall? Eu ştiam o cu totul şi cu totul altă variantă!”
-Bunica, Moşul face jucăriile la el în atelier, cu elfii. Nu le cumpără de la mall. Îi spun puţin (mai mult) încordat.
– Cine mai crede, dragă, în aşa ceva? În ziua de azi de la mall le ia şi el.
“Emanciparea asta…” mi-am zis în gând. N-am mai comentat că cine ştie unde ducea discuţia şi, dintre noi toţi, copilul avea de pierdut.
Am plecat de acolo să îmi văd în continuare de treabă. Pun mâna pe cizmele soaţei şi încep să le scutur de “zăpadă”. Alea cel puţin trebuia să le curăţ mai bine decât erau când şi le-a cumpărat. Frec cu sârg, când simt o privire în ceafă. Mă întorc, soacra se uita insistent la mine. Fii-miu, lângă ea.
-Ce faci, dragă, acolo?
-A fost Moş Nicolae azi-noapte şi la noi, buni, şi uite ce a făcut aici. A lăsat o grămada de zăpadă, iar acum o strâng să nu o împrăştiem în toată casa.
-Ce zăpadă, mamă?
-Ute, buni, apada. A fost Mociu! Cadou! Cumite!!! (Uite, buni, zăpada! A fost Moşu’! Am primit cadou! Am fost cuminte! )
-Puiul lui buni, asta nu e zăpadă. E făină…
Doamne, că negru am văzut în faţa ochilor! Cum să îi spună aşa ceva copilului!
Am întors brusc capul spre ei, fii-miu se uita la mine cumva cu încrederea ştirbită. L-am luat de mână şi i-am spus la ureche: (n-a fost frumos… dar în disperare de cauză…)
-Tati, buni nu vede bine că nu are ochelarii buni…
Piciul începe să râdă zgomotos.
-Buni, e zăpadă toată ziua! Pune-ţi ochelarii buni şi ai să vezi!
Cumva, deşi nu mă aşteptam, s-a prins şi ea că a făcut-o lată. S-a întors, dar tot a ţinut să aibă ultimul cuvânt:
-Puteai să fii mai inventiv de atât. Tu ai aflat că există spray-uri care imită perfect zăpada?
Emanciparea asta… Modernismul ăsta…
N-am mai zis nimic. Am pus mâna pe mop şi am şters şi ultima fărâmă de posibilă dispută.
P.S: Noroc că e fii-miu mic şi nu înţelege cum stau lucrurile pe deplin.
P.S 2: Da, gata! Am un ghimpe împotriva ei.
P.S 3: O bag în şedinţă. Stă o săptămână. Nu de alta dar vine Crăciunul.
Voi ați trecut prin astfel de momente?