Cică fii-miu a fost deocheat. Voi credeți în băbisme?

Ne creştem copiii după carte, nu ieșim din cuvântul pediatrului niciodată. Dacă medicul spune că trebuie să îi dai două linguriţe de măr, două îi dai. Nu una și jumătate, nu trei. Două! Dacă, în carte, scrie că bebeluşul trebuie să râgâie de două ori după ce bea lapte, atâta îl ținem la piept până râgâie de fix două ori.

Când aud bunicile sau mamele noastre că suntem atât de „disperaţi” să ne creştem copiii corect, încep să râdă. Nu toate, dar multe o fac. Parcă le și aud: „Vai de mine, dar prea exagerezi. Pe vremea noastră nu făceam așa. Îi dădeam copilului să mănânce când îi era foame, îl culcam când îi era somn”. Eh, ce să vezi că, în zilele noastre, mai toată lumea și-i crește după program. Mâncat la 3, 4 ore, dormit la prânz, obligat-forţat. Zici că suntem într-un şablon.

O întâmplare m-a dat cu totul peste cap. Recunosc, fac parte din categoria părinților total neexperimentaţi. Îmi cresc copilul după recomandările pediatrului, nu cu stricteţe deplină, dar mă învârt în jurul nucleului. Îl cresc după carte și urmăresc să văd dacă evoluţia e ca la pagina 52 sau la 100. Ce să mai? Când nu ai habar de nimic, te ghidezi și tu după ce poți și după ce ai încredere.

Fii-miu avea câteva luni. Plângea de mama focului și nimic nu îl liniștea. Colici nu avea. Foame nu îi era. Somn? Nici atât. Plângea și basta. Întâmplarea a făcut că bunica mea era în vizită la noi. A văzut-o pe soția mea că se plimbă de colo, colo cu prințul în brațe încercând să îl liniștească și nimic nu dădea rezultate.

-E deocheat, mamă.

-Nu cred eu în astea, bunica. N-are cum… Dar nici nu știu ce are. A zis soția mea descumpănită și ușor disperată.

Bunică-mea nici că a băgat-o în seamă. A pus mâna pe copil și a început să zică Tatăl Nostru. Zicea un Tatăl Nostru apoi niște vorbe doar de ea ştiute. Căsca de zici că o podidise cel mai mare somn din lume. O bănuiam că n-a dormit vreo trei patru zile și alta nu. A repetat schema de trei ori, a căscat cât pentru o săptămână și, din respect, soția a lăsat-o să își facă numărul. Îi mai lipsea un glob de cristal şi gata, o făceam mare vrăjitoare. Dacă era legalizată treaba, aduna şi nişte bani frumoşi că era tare convingătoare.

Acum… ce să vă zic? Când și-a terminat bunică-mea ritualul, avea ochii plini de lacrimi de la atâta căscat, iar copilul s-a oprit din plâns și un mare zâmbet i-a apărut pe chip.

-Ţi-am zis eu, mamă? A fost deocheat. Cred că de o femeie că, atunci când pomeneam de femei, mă lua căscatul și mai tare. Fir’ar ele să fie, că mi-au supărat băiatul.

Am rămas mască. Soția mea nu credea neam în astfel de ritualuri dar ce să vedeți? A pus-o pe bunică mea să mai spună o dată cuvintele magice, ca să le învețe și ea. A marcat-o momentul.

-Ehe, mamă, cuvintele astea trebuie să le furi, nu să le înveţi…

S-a gândit a mea bunică ce să facă şi cum s-o ajute pe soţia mea să fure „meserie” şi m-a găsit pe mine.

-Ete, ce să vezi? Şi Georgel pare puţin atins de deochi. Ia, vino, mamă lângă mine să te descânt.

Şi de nu m-a descântat de mi-a trecut şi deochiul care mă aştepta peste o lună. Zicea Tatăl Nostru, cuvintele magice  şi tot aşa. Când rostea poezia ei secretă, ridica vocea ca să audă soaţa mai bine şi se uita pe sub gene la ea să vadă dacă prinde ideea sau nu. A prins-o. Suntem ok, dar faza a fost oricum tare amuzantă.

Şi lista mea cu băbisme poate continua mult şi bine. Se pare că bunica mea e maestră în treburile astea și am aflat totul odată cu deochiul lui fii-miu.

Așa mi-am adus aminte că atunci când eram mic și făceam roșu în gât îmi dădea cu sare pe amigdale până să ajungem la medic. De regulă, mă vindecam de nu mai trebuia să iau antibiotic. Când făceam temperatură mare, pe lângă antitermice, îmi administra în picioare niște șosete îmbibate în oţet. Miroseam ca o salată, dar ce să vezi că până dimineaţă nu mai aveam nimic. Când mă durea gâtul, băga într-o șosetă nişte cartofi fierţi, încă fierbinți, și mă punea să stau cu ei pe gât. Să nu vă mai spun de varza pe piciorul lovit că am consumat, cred, un camion pe aşa ceva…

Voi? Ce „băbisme” ştiţi?