Când un copil îmi spune că vrea un tată ca mine, mi se rupe sufletul

„Îmi doresc ca tatăl meu să fie ca tine”. Asta mi-a scris, zilele trecute, un puști de vreo 10 anișori, într-un comentariu la un clip postat pe youtube, în care mă jucam cu Sophia.

Pe moment, m-a flatat comentariul. E clar că băiețelului i-au plăcut foarte mult joaca noastră și clipurile pe care le punem pe acel canal. Chiar dacă sunt filmări montate, se vede de la o poștă că am o relație specială cu Sophia. Că ne înțelegem din priviri, că ne simțim foarte bine împreună, că ea știe că tatăl îi este alături tot timpul, că ne iubim nespus de mult.

Sunt foarte fericit din acest motiv și mă bucur enorm că toată cariera mea se învârte în jurul ei. Altfel, cu siguranță, n-aș fi putut petrece atât de mult timp cu ea. Sunt un părinte norocos, ar spune mulți. Poate, sau poate că mi-am și făcut norocul așa. Am refuzat joburi care mă țineau departe de casă.

În fine, nu despre asta este vorba, ci despre mesajul acelui puști. Mi-e teamă că tatăl lui este departe sau că nu e un părinte implicat. Să vezi un străin pe youtube și să spui că l-ai vrea drept tată, mi se pare o afirmație șocantă.

Varianta cea mai bună ar fi ca mesajul acesta să fi fost scris într-un moment de teribilism. Copiii sunt ușor influențabili și spun că vor cam tot ce apare la televizor. Vreau aia, vreau aia, ba și cealaltă! Poate că atunci m-a văzut pe mine ca pe un produs din reclame, vreo jucărie.

Sau că, pur și simplu, își dorea, în acel moment, mai multă atenție. Doar atunci. Până la urmă și Sophia mai are reacții dintr-astea, la extreme. Uneori vine și ne sare în brațe și cere iubire, alteori nu vrea nici să audă de noi, fiind fericită în camera ei cu jocurile ei cu păpuși.

Poate că doar atât a fost în mintea copilului de pe youtube. Ce bine ar fi.

Din păcate, însă, mi-e teamă că mesajul lui ascunde o suferință mai mare, decât lipsa ocazională a unei jucării.

În societatea română actuală, din păcate, foarte puțini tați sunt implicați în creșterea copiilor lor. Fie sunt plecați la muncă în străinătate iar restul familiei a fost lăsată acasă, fie pur și simplu nu vor să fie prezenți. Pur și simplu! Nu e de mine, eu aduc banii în casă, tu stai cu copilul! Acum mă uit la meci, lasă-mă în pace! Am un raport de făcut urgent, vorbim mâine!

Parcă așa am crescut și noi, nu-i așa? Cu niște tați departe fie fizic, fie sentimental. Oameni serioși, stâlpi ai casei, dar reci, lipsiți de afecțiune.

Puține s-au schimbat între timp. Puține! Și mi se rupe sufletul când un copil îmi spune că vrea un tată ca mine! Și vin să te întreb pe tine, tatăl acelui copil: tu cum te simți acum, când el te- a pus pe locul al doilea, exact așa cum faci tu aproape în fiecare zi?