Internetul, copiii, Mara și fi-miu – șoc și groază!

sursa foto: http://johnmorrisonbooks.com/
sursa foto: http://johnmorrisonbooks.com/

Nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui cumva să îmi pun parole pe telefon, pe laptop sau pe televizor. De ce aş fi făcut asta? Ei bine, în doar o oră, toate convingerile mele cum că n-ar trebui să fac treaba asta, că nu există pericol, că fiul meu nu are ce să acceseze nasol s-au ruinat.

Nu, el nu ştie încă să umble pe toate gadgeturile din casă, maximum le aruncă pe jos şi eu mă rog ca ele să rămână întregi, însă, nu mai e mult şi va învăţa şi asta. Ce s-a întâmplat? Păi să vă spun…

Iese soţia mea cu el la plimbare cu gândul de a merge la locul de joacă la care se adună toţi copiii şi părinţii din zonă. De obicei petrec acolo minimum două ore, însă, după doar o jumătate de oră, erau acasă. A mea râdea şi plângea, copilul n-avea nicio treabă. Mă îngrijorez, normal.

-Ce s-a întâmplat?

-Degeaba îţi spun că n-o să crezi.

Mă uit la copil, în regulă. Nicio zgârietură, nu tu febră, nu tu tuse, nimic.

-Zi-mi că te ascult.

Printre sughiţuri, aflu că au ajuns în parc şi acolo s-au întâlnit şi cu iubita lui fi-miu, Mara. Pac! „iar a luat-o pe a mea gelozia”, îmi zic… V-am mai povestit eu de ea şi de gelozia soaţei mele. N-a fost vorba despre asta… Toate bune şi frumoase, la început. Piciul îşi vede de ale lui, mai o pietricică bună de studiat, mai împinge puţin la motocicleta lui, mai bea apă, mai râde, mai, mai… orice se putea face pe acolo.

La un moment dat, Mara începe să îi dea târcoale. L-a prins de mână, l-a pupat, de data asta pe obraz, l-a ajutat să împingă motocicleta şi na… se învârtea în jurul lui de zici că era vulturul pe pradă. Al meu, foarte încântat. Soţia s-a obişnuit acum cu dragostea asta dintre ei şi n-are ce să le mai facă. Stătea liniştită pe bancă şi îi urmărea atent.

După “preludiul” ăsta de joacă, îl ia Mara de mână şi îl duce într-un loc mai retras, după un boschet. Soţia, ca uliul! Ochii aţintiţi asupra lor. Uneori o bănuiesc că lucrează sub acoperire la SRI că prea le vede pe toate şi nimic nu-i scapă.

Ce a văzut după boschet? Păi ţineţi-vă că eu când am aflat, dacă nu stăteam jos mă împrăştiam ca mercurul dintr-un termometru spart.

Mara noastră dragă şi scumpă s-a “asigurat” că nu o vede nimeni s-a apropiat de al meu fecior şi şi-a ridicat întâi bluza. Îi arăta iubitului ei maioul, din fericire… Apoi, sus fustiţa şi până să reacţioneze nevastă-mea şi mama Marei, gagica i-a luat mâna lui fi-miu şi i-a dus-o înspre zona intimă spunându-i în acelaşi timp să o pupe pe gură.

Şoc şi groază! Mai departe n-au ajuns cu atingerile astea că au intervenit şefele. Mama fetei, roşie ca un rac şi ruşinată peste măsură, îşi cerea scuze cu cerul şi cu pământul, se scuza că nu ştie de unde a învăţat copilul aşa ceva, că ea nu face de astea acasă. Era şocată! Nici nu ştia cum să reacţioneze… Într-un final a luat-o pe Mara şi au plecat acasă. A mea nu mai avea răbdare, trebuia să îmi povestească şi a venit şi ea.

După ce ne-am revenit din şoc, am stat şi ne-am gândit că asta e lumea în care trăim. O lume în care copiii au acces la internet, dacă noi nu le punem un mare STOP, o lume în care cei mici pot să vadă lucruri pentru care nu sunt pregătiţi. În consecinţă, trebuie să ţinem pasul.

Da, întâmplarea a fost oarecum amuzantă, că na… copiii chiar nu ştiau ce fac. Mara a văzut undeva aşa ceva şi a pus în practică. La vârsta lor, imitaţia le e a doua natură. Aşa se face că fix în ziua aceea am pus parole peste tot şi clar voi fi cu mare băgare de seamă în viitor. Nu că nu aş vrea că fiul meu să nu ştie şi lucruri de genul acesta. Normal că vreau. Dar vreau să le afle de la mine, la momentul potrivit.

Deocamdată nu sunt în pericol, însă, părinţii care au copii ceva mai mari chiar sunt. În primul rând, e bine să înţelegi că trebuie să ţii pasul cu copilul tău în materie de internet. Trebuie să urmăreşti ce anume caută şi vede. E simplu: butonul de „history” e sfânt. E bine să fii atent la detaliile acestea încă de la început ca să nu ajungi la probleme fără să îţi dai seama. Da, internetul e bun pentru copii. Suntem în secolul vitezei şi prin intermediul internetului îşi găsesc rapid informaţiile de care au nevoie pentru şcoală. Degeaba ne amăgim cu gândul că ar putea să înveţe cum o făceam noi… Vremurile nu mai sunt la fel şi tocmai de asta trebuie să fim atenţi.

De ce ar putea fi internetul un pericol? Iată câteva exemple, în afară de  cel prezentat mai sus şi de la care a pornit ideea materialului.

  1. Site-urile de socializare

Pentru cei mici sunt tentante. Exact cum au fost şi pentru noi. Acolo, însă, pericolul pândeşte la tot pasul. Există tot felul de sceleraţi care îşi fac conturi false şi pândesc în orice clipă să atenteze la inocenţa copiilor.

  1. Zeci de mii de siteuri

Spuneam mai devreme că internetul poate să îi ajute pe cei mici când vine vorba de proiecte pentru şcoală. Dacă ar avea acces doar în acest scop, ar fi super. Dar… nu au. Pot accesa pagini destinate exclusiv adulţilor, pagini pline de violenţă, limbaj neadecvat pentru vârsta lor şi pot învăţa mult prea devreme că există şi aşa ceva în lume. Nu e ok…

  1. Protejarea informaţiilor private

Dacă nu eşti atent umpli internetul cu informaţiile tale personale. Data nașterii, adresa, telefon, CNP, pot ajunge la dispoziţia oricui. Tu, ca adult, nu eşti întotdeauna atent la aspectul acesta, dar copilul tău?…

  1. Pe internet el deţine controlul

Când apasă iconiţa lui Chrome, Mozilla sau Internet Explorer, copilul tău este atotputernic. E decizia lui pe ce site intră, ce pagini deschide, ce citeşte, ce reţine, ce aprofundează. Tocmai de aceea, o educaţie solidă din partea ta, explicaţii despre pericolele pe care le poate întâlni, de ce anume ar trebui să se ferească, e de datoria ta să îi dai. Eu chiar sper să te asculte! Dar dacă nu o face?

Cum îţi dai seama că copilul tău a dat de probleme navigând pe internet?

Nu e uşor să îţi dai seama, dar semne sunt. E deprimat sau stresat, poate să intre pe internet la ore fixe, e agitat, nu te lasă să te apropii de el când e în faţa laptopului sau al PC-ului, are parole pe calculator sau telefon. Orice psiholog din lume îţi recomandă să fii foarte atent şi să încerci pe cât posibil să comunici cât mai mult cu copilul tău astfel încât să poţi să preîntâmpini orice fel de pericol.

P.S Mara e ok. A zis că a învăţat la grădiniţă, de la o colegă, care şi-a spionat fratele mai mare, în timp ce acesta era în faţa calculatorului.  Exact ce spuneam mai sus… Atenţie la neatenţie! Aaaa şi mama ei e încă ruşinată de cele întâmplate.