Dacă tot vine week-end-ul, haideți să vă povestesc prin ce am trecut noi săptămâna trecută în concediul nostru.
Vă spuneam aici că am plecat la mare. Cu bagaje, cu chef de distracţie, cu răbdare. Acolo, raiul pe pământ. Eu cu nevasta zici că eram angajaţi cu normă întreagă la concursuri de alergare viteză după pitic pe plajă şi prin apă, el fericit nevoie mare, noi obosiţi, dar fără drept de a comenta ceva. Asta e! Ne-am obişnuit şi vorba unei prietene bune: până împlineşte piciul un an, vă veţi da seama că sclavia încă există. Ne-am conformat.
Cum ziceam, vacanţa a început perfect! Plajă, baie, joacă în nisip, papa bun şi toate cele. Chiar am făcut un pas important şi l-am dus pe pici la restaurantul unor prieteni şi a servit o masă ca de oameni mari. Mă rog… fără sare şi alte mirodenii, dar din farfurie, nepasat, omeneşte. A fost un real succes! Peştele parcă avea alt gust, iar cartofii asezonaţi cu pătrujel verde parcă nu mai erau la fel de respingători. Când şi-a văzut farfuria pusă în faţă n-a stat pe gânduri. A luat direct un cartof şi l-a băgat în gură. Mai să-i râdă şi ochii.
-Crezi că se îneacă? mă întreabă a mea soţie.
-N-are nicio treabă. Hai să vedem cum se descurcă.
Şi s-a descurcat exemplar, chiar dacă mama lui era pregătită să sară să-l salveze în orice secundă. Îi mai dădeam noi o bucăţică, mai lua el alte trei singur… Şi uite aşa a mâncat un şalău cinstit şi o porţie sănătoasă de cartofi pregătiţi la abur. Gata! Am făcut upgrade la fecior! Piure de orice, mulţumim că ai făcut parte din viaţa noastră, te pupăm, dar nu mai avem nevoie de tine!
Vă daţi seama ce mândru am fost, nu? Şi parcă nici nevasta nu mai era aşa panicată că se îneacă odorul, că nu mănâncă, că bla, bla, bla.
-E mare, iubito! Gata!
-Da, iubire, ai dreptate…
Doamne, cât îmi place să aud cuvintele astea rostite din gura ei. Şi uite aşa am reuşit să luăm şi noi câteva zile masa în oraş, ca o familie frumoasă ce suntem, fără să cărăm după noi boluri cu mâncare pasată şi tot arsenalul de veselă special dedicată lui. A făcut o cură de peşte exact aşa cum o recomandă medicul.
Părea concediul perfect, cu evoluţii, întâmplări frumoase şi tot tacâmul. Asta până într-o după-amiază când cel mic, învelit în prosop, după o baie sănătoasă în mare, se lipeşte de mama lui şi ea sare ca arsă.
-Ce s-a întâmplat? întreb.
-Copilul are febră!
Panică! Pun şi eu mâna pe fruntea lui şi într-adevăr ardea. Împachetăm rapid toată armata de ustensile, prosoape şi alte acareturi, fugim la maşină şi cât ai zice peşte am ajuns la cazare. Îi luăm temperatura şi surpriză: 38,5. Supozitor şi mâna pe telefon să sunăm pediatrul.
-Îi curge nasul? Tuşeşte?
-Nu. Doar are febră. O fi făcut insolaţie? Deşi nu avea cum… De la dinţi? Că are gingiile foarte inflamate…
-Nu, nu e insolaţie şi nici de la dinţi nu cred că e…
Ne dă tratament şi ne urează vacanţă plăcută în continuare. Cum nu ne-am putut abţine am dezvăluit problema şi familiei care ne suna să le dăm detalii despre distracţia celui mic.
-Mamă, nu vă mai panicaţi atât… E de la dinţi, doar are gingiile inflamate rău.
-Mama nu e de la dinţi. Febra e destul de mare.
-Eh, ştii tu mai bine! Eu am crescut doi copii şi uite ce mari v-aţi făcut. Te crezi mai deştept ca mine acum? E de la dinţi!
Nu avea sens să o combat pentru că în sufletul meu speram şi înclinam să cred că făcuse temperatură din cauza dinţişorilor. Într-adevăr avea gingiile ca boabele de mazăre acolo unde măselele se chinuiau să iasă.
Dăm copilului tratament, febra nu scădea, ba din contră. Creştea, dar nu foarte mult. Am stabilit că nu mai are sens să o lungim aiurea şi plecăm acasă cu o zi mai devreme. În sufletul meu îmi părea teribil de rău. Sunt vamaiot din fire şi aş fi dat orice să ajung măcar o zi acolo. Trebuia să renunţ la asta, deşi, credeţi-mă, am încercat să găsesc o cale de compromis cu nevasta, dar m-am ales cu nişte replici şi priviri de nu vă pot spune…
-George, tu judeci? Eşti inconştient?…
Am renunţat la orice altă încercare de a o convinge şi am înghiţit în sec gândindu-mă ce bine aş fi putut să beau o bere pe plaja din Vamă… Ce comod aş fi stat pe nisip ascultând o muzică bună, ce fain ar fi fost să mă uit în jur la vamaioţii mei, ce mândru aş fi fost că mi-am dus copilul în staţiunea mea de suflet.
Noaptea ce a urmat a fost tare nasoală. Puiu a dormit cu mama lui în pat, iar eu pe jos. Ea se trezea mereu să îl verifice, să îi dea tratament, să-l schimbe, eu mă chinuiam să nu mă foiesc prea mult ca să nu în deranjez. Oricum, cel mic a fost tare agitat şi avea somnul foarte sensibil. A fost o poezie… Dimineaţă temperatura era mai mică, dar era… Am împachetat, ne-am urcat în maşină şi tai-o, George, spre casă. Dacă vă aduceţi aminte de postul anterior, v-am spus că aerul condiţionat a cedat şi… nu s-a reparat între timp… Aşa că am călătorit din nou pe o zăpuşeală incredibilă de am mai slăbit şi la întors vreo două kilograme. Mă rog…
Am ajuns în sfârşit acasă şi îmi dă nevasta vestea.
-Iubire, i-a ieşit o măsea în partea dreaptă, sus.
-Minunat! Deci febra era de la dinţi!
Eram bucuros că am elucidat misterul şi eram sigur că despre asta a fost vorba pentru că piciul nu mai avea nici urmă de temperatură. Nu m-am putut abţine şi i-am zis:
-Vezi? Puteam să dăm o fugă până la Vamă, dar tu, Miss Panică, Batman, Batman…
Dau să mă lungesc în canapea când o aud:
-Eu nu cred în febra de la dinţi. Febra de la dinţi nu ţine atâta timp şi nu e atât de mare. Chem pediatrul să îl consulte.
Ia, George, încearcă tu să o convingi să nu sune medicul. Hai, încearcă! Şi am încercat. Am primit drept răspuns o privire ucigătoare şi am auzit-o.
-Bună ziua, doamna doctor…
În două ore pediatrul era la noi şi verdictul m-a făcut să realizez că nu e bine să fiu superficial. Copilul avea un roşu în gât de toată frumuseţea, luat de nu se ştie unde. Era viral, aşa că el a primit un minunat tratament, iar eu o mustrare pe cinste.
Sfat:
- Niciodată, dar niciodată nu vă bazați pe ce e mai la îndemână (e febră de la dinți, dar de fapt are roșu în gât)
- Consultați medicul chiar dacă vă confruntați cu ceva minor
- Ascultați instinctual nevestei (de cele mai multe ori are dreptate)
- Nu îți pune dorințele pe primul loc atunci când pleci în vacanță pentru că s-ar putea să rămâi dezamăgit.
Aşa se face că eu, George Tătar, declar război roşului în gât dacă îmi mai strică vreo vacanţă. Glumesc, pe de-o parte… Şi astea fac parte din viaţa unui copil, dar măcar sper să nu se mai atingă de noi vreme îndelungată.