Am 80 de kg, 1,90 înălțime și 35 de ani. Nu e un anunț matrimonial, ci o repetiție a unor caracteristici care ar trebui să mă lămurească pe mine că sunt un bărbat în toată firea.
Se pare că am nevoie să-mi amintesc asta pentru că, în ultimele zile, m-am transformat într-un smiorcăit. Pe bune!
Zici că mi s-au înecat corăbiile, că mi-a furat cineva jucăria preferată. Nu credeam că voi trăi astfel de momente.
Dar, paradoxal, lipsa Sophiei de lângă noi m-a adus în această situație. Și nu o spun ca să trezesc sensibilitatea doamnelor cititoare, ci pentru că e pura realitate.
Deși ne-am dorit foarte mult să fugim în lume doar noi doi, ne-a lovit un dor care ne bântuie încontinuu. Ne gândim doar la ea, peste tot unde mergem, ne întrebăm cum ar fi fost în trei și de abia așteptăm să ne întoarcem acasă.
Am vrut chiar să schimb biletele de avion, să ne întoarcem cu două- trei zile mai devreme acasă. Ar fi fost, însă, un gest cam exagerat.
Una peste alta, am mai învățat ceva în vacanța asta: să nu stai mai mult de câteva zile departe de copil, oricât de mult ți-ai fi dorit o escapadă. Trei zile sunt suficiente, poate patru. La șapte, pățești, însă, ca mine: devii un smiorcăit. Și nu-i stă bine cu lacrimile în colțul ochilor unui mascul alfa la 1,90 înălțime. 🙂