Titlul ăsta mi-a creat frisoane reci pe spinare, coșmaruri și mari emoții. E aproape cea mai grea situație prin care poate trece un bărbat, soț și tată. E al naibii de solicitant, de sforțări interioare de a nu răbufni, de a-ți păstra Zen-ul, de a te autodepăși în ceea ce privește barierele răbdării.
Sincer nu cred să fi avut provocare mai mare. Cel puțin așa credeam înainte de a pleca în această aventură.
Ideea de a avea un astfel de sejur, evident, nu-mi aparține. Adică nu puteam să-mi bat chiar eu cuie în talpă. Nu. Dar, la fel de evident, aparține variantei mai bune din familia noastră, varianta mai generoasă, mai iubitoare, mai bune. Da, ideea a fost a soției.
Auzi la ea: 3000 de km împreună!!!
S-a gândit că ne-am simți bine. Că am petrece mult timp împreună, că am povesti câte-n lună și în stele, că am fi ca la începuturi. Bla, bla, romantisme. Ba chiar, inițial, făcuse un itinerariu de vreo 5000 de kilometri, pentru vreo două săptămâni.
Ignorase, însă, două elemente, așa… niște detalii: că ea e foarte gravidă și că Sophia are doar șapte ani. Deci că… drumul va fi greu mai ales pentru ele.
I-am tăiat din circuit cât am putut. Totuși, cu 3000 de km și 7-8 zile n-am mai avut ce face. Și, cu inima cât un purice, am acceptat.
cheia marilor succese- pauzele lungi și dese
Paradoxal, însă, așteptările mele nu s-au adeverit. Vă spun sincer că am avut una dintre cele mai frumoase vacanțe. Și nu destinația a fost cu adevărat memorabilă, ci chiar drumul.
A fost pentru prima oara când am ieșit din țară atâția kilometri cu mașina. Și am putut să mă bucur de condus pe autostrăzi adevărate, pe drumuri superbe. Și de peisaje.
Apoi copilul a fost senzațional. Am condus cam 5-6 ore pe zi, timp în care nu s-a plâns mai deloc. Bine, așa mici reproșuri au fost. Dar doar atât. Strategia noastră a dat roade și Sophia a avut tot timpul de lucru: bancheta ei a fost plină de jucării, de păpuși, de cărți de colorat și de citit și chiar a avut acces și la o tabletă. Practic, în fiecare dintre cele 5 ore avea ceva de făcut. Plus că mai trăgea și mai un pui de somn, ici colo.
Aaaa, la asta cu somnul, a fost tare! Are o melodie de adormit în mașină, pe care a descoperit-o de curând. Și nu-ți spun că o ascultam de vreo 20 de ori de fiecare dată când se pregătea de somn.
Și alte câteva zeci de melodii pentru copii. Și, chiar dacă am ditamai playlist-ul, la un moment dat, noi ascultam „Vine, vine Moș Crăciun” deși afară erau 35 de grade.
Dar…. în privința ei, am reușit să-mi păstrez Zen-ul.
La soață a fost ceva mai complicat. Aici a apărut o problemă pe care nu o luasem în calcul, de fapt uitasem de ea de la sarcina cu Sophia: nevoia de a merge la toaletă.
Și uite așa, pot spune că am făcut și turul toaletelor de pe autostradă. Vizitam cam una pe oră. Viteză, viteză, autostrăzi, peisaje, pit stop la benzinărie- 5 minute, iar viteză, iar autostrăzi, iar pit stop la benzinărie și tot așa.
Mi-a fost greu primele ore de condus că ambele zâne aveau pretenții noi, dar, undeva pe la Deva, am reușit să-mi găsesc cufărul cu doze nelimitate de răbdare și aia a fost tot drumul: 8 zile și 3000 de kilometri.
N-am abuzat cu condusul, nu am șofat noaptea. Pe baza unui traseu bine stabilit, ne-am cazat în Deva, apoi în Viena și tot așa, în fiecare seară opream la un hotel fain.
Așa că da, a fost frumos! Ceea ce se anunța un coșmar s-a dovedit ceva foarte frumos și lejer. Citiți printre rânduri tehnicile aplicate de noi în privința unei astfel de călătorii și aplicați-le dacă vi se par utile.
Noi ne-am distrat, ne-am întors cu forțe proaspete. Voi reveni și cu texte despre destinația finală- Legoland, Germania. Cred că vă pot utile.
Varianta celor două zâne o găsiți mai jos, în clip.